În timp ce vorbea, a deschis dosarul, dând la iveală o mulțime de foi.
— Am aruncat o privire în dosarul tău de HR. Văd că în prezent faci obiectul unor proceduri disciplinare grave, în urma unei altercații cu șeful direct și, în plus, am numărat până acum șapte plângeri diferite la adresa angajatorului tău, însă
cea mai importantă dintre ele se referă la rana ta veche. Nu vrei să-mi povestești?
Green a ezitat, părând pentru prima dată nesigur.
— Ce-i de spus? a zis el în cele din urmă, supărat și plin de ranchiună. E totul în dosar. Individul nici măcar nu era sub supravegherea mea, îi țineam locul unui coleg. Era drogat ca dracu’, paranoic, a zis că auzea voci care-i spuneau să mă
atace. Ambulanța a avut nevoie de aproape o oră ca să ajungă și până atunci piciorul meu se dusese naibii. Am stat câteva săptămâni în spital, timp în care am primit un singur telefon de la HR. Un telefon. N-a venit nimeni să mă vadă, n-a vorbit nimeni cu mine, a trebuit să-mi plătesc singur taxiul ca să ajung acasă.
— Și ai fost evident foarte supărat din cauza asta…
— Eram al naibii de furios. Dar nu asta-i partea cea mai rea. Aia a venit mai târziu, o scrisoare scurtă de scuze și 20 000 de lire. Atât! Nu acoperă nici pe departe cât m-a costat nemernicul ăla…
— Ce te-a costat?
— Totul. Luni în șir nu m-am putut mișca bine, n-am putut dormi din cauza durerii. Încrederea mea de sine era praf, eram ranchiunos, distras. Soția mea a suportat un an, după care m-a părăsit și știi ce? Chiar dacă am făcut-o în toate felurile la vremea aia, n-o acuz, din cauza a ceea ce am devenit, din cauza a ceea ce mi-au făcut.
— Îmi pare rău, Isaac, n-am știut.
— Păi, asta e. Se pare că nu știi totul.
S-a rezemat din nou de spătar, agitat, dar triumfător.
— Se poate spune că ai o animozitate față de Serviciul de Probațiune?
— N-ai vrea să vorbești pe înțelesul omului?
— Se poate spune că detești în mod activ Serviciul de Probațiune? Că ai pornit o vendetă împotriva lui?
— Categoric nu. Vreau dreptate. Vreau ce mi se cuvine.
— Și dacă ai avut senzația că nu se întâmplă așa? Că o să fii păgubit de dreptul tău?
O clipă, Green a părut că vrea să riposteze, dar apoi s-a repliat.
— Am toată încrederea că o să primesc ce mi se cuvine. Dreptatea învinge întotdeauna până la urmă, a spus consilierul de probațiune, rezemându-se de spătarul scaunului și încrucișându-și brațele la piept.
Chandra i-a aruncat o privire pătrunzătoare, simțindu-l cum începe să se închidă.
— Încă ceva, atunci. Ai accesat vreodată sisteme sau fișiere interne ale Serviciului de Probațiune pe care nu erai autorizat să le vezi?
Green a clipit, surprins de schimbarea bruscă de direcție.
— Poftim?
— E o întrebare simplă. Ai încălcat vreodată protocoalele interne ca să
accesezi informații confidențiale cu care n-ar fi trebuit să fii la curent?
— Categoric nu. E un delict pentru care poți fi dat afară.
Răspunsese repede și convingător, dar ochii lui spuneau cu totul altceva.
— Pot să plec acum, te rog? Am o grămadă de treabă.
68.
Unde naiba era?
Olivia cerceta străzile, sperând disperată să zărească silueta cocoșată a lui Jack îndreptându-se către casă. Dăduse deja două ture pe străzile din jurul șantierului, oprindu-se de mai multe ori la a doua tură, ca să verifice cârciumile și magazinele de băuturi. Dar nu se alesese cu nimic, așa că se dusese în viteză în Tottenham Hale. Scotocise casa de sus până jos, după care ieșise din nou, trecând de mai multe ori cu mașina prin dreptul casei în timp ce făcea ocoluri inutile pe străzile din jur. Însă casa rămânea întunecată și pustie, iar locul unde se afla singurul ei locatar rămânea un mister.
I-a format din nou numărul, însă rezultatul era previzibil.
— Bună, sunt Jack. Lasă un…
A încheiat convorbirea, refuzând să lase un mesaj. Căsuța lui vocală era deja plină de tiradele ei furioase – la ce bun încă una? Dacă și-ar fi deschis telefonul, dacă ar fi răspuns la apel, atunci puteau rezolva. Însă avea sentimentul că avusese un motiv să-și închidă telefonul, ceea ce o neliniștea. Probabil că s-a întâlnit cu fratele lui, așa cum era planul, undeva în Londra, dar întâlnirea ar fi trebuit să
aibă loc cu câteva ore în urmă. Se făcea noapte, era deja întuneric, deci unde se dusese după aia? Și cu cine? Mai era cu Danny? Dacă da, ce puneau la cale?
Fuseseră cândva apropiați, însă Jack clar îl intimida pe fratele lui mai mic, poate chiar îl supusese unor abuzuri, deci de unde să știi că întâlnirea nu luase o întorsătură urâtă, poate chiar violentă?
Încălcând toate protocoalele, Olivia a încercat să-l sune pe Danny. Știa că era nesăbuit și o parte a ei s-a bucurat când apelul a intrat direct în căsuța vocală. A închis fără să lase niciun mesaj și și-a spus să urmeze căi mai convenționale, nu să-și imagineze tot timpul ce era mai rău. Totuși, era mai ușor de spus decât de făcut.
A încetinit la un semafor, a apelat un număr familiar și după câteva secunde a auzit și răspunsul.
— Saul Behr.
