— Doamne, Dumnezeule, Jack!
Olivia și-a aruncat mâinile în sus disperată, plimbându-se cu pași mari prin cameră.
— Două zile de eliberare condiționată și îl pocnești pe șeful tău, rămâi fără
serviciu, te întorci în Southend, te cerți cu familia, cumperi droguri ilegale și s-ar putea să fi fost și recunoscut când le cumpărai.
— Bine, bine, ai demonstrat ce aveai de demonstrat, a protestat Jack, evitându-i privirea.
— Nu, e evident că nu, așa că stai să-ți explic bine. Uită-te la mine, Jack.
Iar eliberatul ei condiționat tot în podea se uita.
— Uită-te la mine! a strigat Olivia, luându-se prin surprindere și făcându-l pe el să tresară.
Jack a ridicat încet privirea, doborât de vinovăție și descurajat.
— E periculos pe stradă în clipa asta, a continuat ea fixându-l cu privirea. Cu adevărat periculos. Și doar eu stau între tine și o bâtă de baseball. Înțelegi?
Băiatul a ridicat din umeri, dar era clar că discursul ei lovea în plin.
— Există oameni care te-ar face bucățele cu dragă inimă. E treaba mea să mă
asigur că nu se întâmplă, dar nu pot s-o fac decât dacă știu tot timpul unde ești, că nu întrerupi niciodată contactul și că ești unde ar trebui să fii, când ar trebui să fii. Fără dacă, dar sau poate. Orice scăpare, orice greșeală pune totul în pericol, te pune pe tine în pericol. Pricepi?
— Da.
Răspunsese încet, dușmănos, dar Olivia nici nu putea spera la mai mult.
— O să ne ocupăm de faptul că s-ar putea să fi fost localizat, recunoscut în Southend. Probabil că o să fie nevoie să te mutăm, să-ți găsim alt serviciu – și asta e varianta cea mai optimistă. Dacă șefii consideră că purtarea ta merită o perioadă după gratii, n-o să-i pot împiedica. S-ar putea chiar să fie cel mai sigur lucru pentru tine în clipa asta.
— Nu, te rog. Ți-am spus că nu vreau să merg într-o închisoare pentru adulți.
Olivia era surprinsă să vadă spaimă autentică în ochii lui.
— O să fac tot ce vrei tu, o să respect regulile. Doar nu mă trimite la închisoare.
— Nu pot să-ți promit nimic, Jack, după ziua de azi.
— Îmi pare rău, bine? a insistat el, în lacrimi. Am dat-o-n bară, știu. Dar o să
fac orice vrei tu, pe cuvântul meu. N-am vrut să te sperii, să complic lucrurile…
Voiam doar s-o văd pe mama. E bolnavă, n-am mai văzut-o de aproape doi ani și s-ar putea să nu mai am ocazia. E tot ce am, ea și Danny, și am vrut să-i spun că-mi pare rău, că o iubesc…
Olivia nu a răspuns, surprinsă de deschiderea, de vulnerabilitatea lui. Bănuia că Jack n-a apucat să-i spună maică-sii ce simte, zguduit de furia și ostilitatea ei vădite.
— A fost o prostie, o prostie nenorocită. Nu mă vrea. Danny nu mă vrea…
Pe obraji i se prelingeau lacrimi și era copleșit de emoție.
— Sunt al naibii de toxic. Nimeni nu vrea să aibă de-a face cu mine și… e greu.
E-al naibii de greu.
Și-a cuprins fața în palme, suspinând amar. Olivia l-a privit calmă, încă furioasă
și enervată, dar surprinsă de cât de mic, cât de distrus părea adolescentul în seara asta. Fără să vrea, a simțit milă, simpatie pentru viața de doi bani, lipsită de iubire pe care o dusese Jack. Puține lucruri dor mai tare decât respingerea, după cum știa și ea foarte bine.
— Bine, am spus destule deocamdată. Hai să bei niște cafea, mănânci ceva și putem să reluăm mâine. O să dureze o zi sau așa ceva până facem un plan, deci…
— Nu poți să rămâi?
O clipă, Olivia a crezut că nu l-a auzit bine.
— Poftim?
— Știu că încalcă regulile și toate alea, dar poți să rămâi peste noapte? Nu vreau să fiu singur.
Nici nu se punea problema, era o încălcare grosolană a protocolului. Dar felul cum o privea Jack arăta că s-ar putea să recurgă la vreun gest disperat dacă nu rămânea. Deci, în pofida neliniștii pe care o simțea în stomac și a durerii sâcâitoare de cap provocate de stres care se instala deja, s-a trezit încuviințând.
Imediat, Jack i-a căzut în brațe, plângând ca un bebeluș și agățându-se de ea ca și cum ar fi fost ultima ancoră de pe pământ.
73.
Băiatul adormise plângând.
Fiecare suspin înăbușit o străpunsese pe Emily ca un cuțit, iar pe obraji îi curgeau lacrimile în același timp cu ale lui Sam, însă toate încercările de a-l alina fuseseră respinse abrupt. Băiatul n-avea unde să se ducă, pentru că Marianne insista să rămână împreună, din motive de securitate, dar asta nu însemna că
