— Deci pe baza minciunilor lor, cei trei vor putea scăpa de acuzațiile de crimă
cu premeditare? a replicat Chandra îngrozită.
— Așa se pare. Au fost atenți, au știut ce fac și și-au făcut treaba.
— E dezgustător, a comentat Chandra clătinând din cap. Și creează un precedent incredibil de periculos. Dar de ce să le pese lor?
Privirile i-au fost atrase de fotografia cu cadavrul mutilat al lui Mark Willis și a adăugat:
— La naiba, ăștia râd de noi.
72.
Olivia a izbit în claxon, dar nu s-a ales decât cu un răspuns cu un singur deget ridicat din partea curierului care o lălăia deliberat în timp ce se urca înapoi în dubă.
— Fir-ar al naibii…, a mormăit Olivia, răspunzându-i la fel.
Șoferul s-a urcat rânjind în dubă, după care a pornit încet. Olivia l-a urmat, blestemând mai mult ca niciodată Londra. Cum nu era născută aici, i se mai întâmpla câteodată să se rătăcească și exact asta pățise și în seara asta, dezorientându-se în încercările ei disperate să dea de Jack. Google Maps îi venise în ajutor, dar când încerca să-și găsească drumul înapoi din Romford în Tottenham Hale, dăduse peste curierul agresiv, care părea hotărât s-o întârzie.
Doamne, ce mai ura azi orașul ăsta sufocat și prea scump!
Știa că exagerează, iar furia și neliniștea provocate de dispariția lui Jack îi zgândăreau emoțiile, dar oricât de tare încerca, nu-și putea calma nervii întinși.
Jack lipsea deja de ore bune. Să fi fost în Southend, în Londra sau mai departe?
Era teafăr și nevătămat, beat și neajutorat sau era chiar acum urmărit pe vreo stradă de o mulțime furioasă? Știa că la Petty France se dăduse deja alarma în legătură cu dispariția lui, dar nimic nu se compara cu tulburarea pe care o simțea ea. Era un dezastru major și era doar a doua zi după ce fusese eliberat. Orice s-ar fi întâmplat acum, fără îndoială avea să se întoarcă împotriva ei.
A făcut dreapta pe Tottenham High Street și a mai format o dată numărul de mobil al lui Jack.
— Bună, sunt Jack. Lasă un mesaj.
— Jack, tot Olivia sunt. Sună-mă imediat ce primești mesajul.
Pe cine păcălea? Știa foarte bine că mesajele ei nu fuseseră ascultate, că
telefonul lui Jack rămăsese închis toată după-amiaza. Asta să fie alegerea lui? O
dorință de-a rămâne nedetectat? Sau i l-a închis altcineva? Lipsa de informații o înnebunea, imaginația ei invocând tot felul de scenarii, și s-a blestemat încă o dată pentru prostie. Mersese prea repede prea departe cu Jack, ar fi trebuit să-l instaleze mai lent. Grăbind lucrurile, vrând să-l vadă așezat și pe picioarele lui, insistase prea tare, anulând luni, chiar ani de reabilitare perseverentă. Ținând cont de experiența ei, ar fi trebuit să știe că nu e cazul, nu să fie nerăbdătoare și să dea greș în principala ei îndatorire. Doar dacă el n-avusese de gând de la bun început să dispară. Era cu certitudine o posibilitate și o făcea să se simtă un pic mai bine, însă în realitate rezultatul era același, un eliberat condiționat vulnerabil care era dat dispărut sau care fugea într-un moment de pericol real și presant.
A intrat din nou pe Exeter Road și a accelerat. Trecuse de casa lui Jack de șase sau șapte ori în seara asta, iar întunericul dinăuntru îi zdrobise speranțele de fiecare dată. Nici nu știa de ce-și mai bate capul, cu excepția faptului că nu avea niciun plan credibil, dar acum, când se apropia de casa modestă, a observat lumină la un geam. A intrat brusc pe primul loc de parcare liber, a coborât din mașină și s-a dus în fugă la ușă. Era tentată să bată, să facă circ, dar și-a scos cheia și a vârât-o în broască. A smucit de ușă și a intrat în grabă în casă, unde a găsit un Jack extenuat și nesigur holbându-se la ea.
— De ce, Jack? De ce să faci așa ceva?
Olivia era în pragul apoplexiei, năucită de ce tocmai auzise.
— Ți-am spus de ce, a mormăit Jack. Danny mi-a spus că mama e bolnavă, așa că m-am dus s-o văd.
— Trebuia să te întorci în Southend? a replicat ea, nevenindu-i să creadă.
— Da, și tare bine mi-a mai prins. Javra aia nenorocită mă urăște de moarte…
— La ce te-așteptai? N-a avut grijă de tine de la bun început și, după tot ce-a avut de suferit ea, după tot ce-a avut de suferit familia voastră, e de mirare că nu ești binevenit acasă? N-ar fi trebuit să te duci.
— Mie-mi spui? a replicat el cu amărăciune.
— Vorbesc serios, Jack. E prea periculos acum, ca să nu mai vorbim de faptul că ți-ai încălcat condițiile de eliberare cam în toate felurile posibile. De drept, ar trebui să te trimit la închisoare chiar acum, în seara asta.
— A fost doar un drum idiot.
— Și restul. Ce-ai luat?
— Nimic.
— Ce-ai luat? Ai pupilele cât farfuria.
— Un pic de iarbă, un pic de amfetamină. Doar să mai îndulcesc lucrurile.
— De unde le-ai luat?
— Un dealer din Southend.
— Cineva cunoscut?
— Nu, doar unu pe care-l mai vedeam pe-acolo.
— Te-a recunoscut? a întrebat Olivia insistent.
— Nu știu, poate…
