— Presupun că-n mintea lui e că, dacă soția lui ar fi avut vreodată bănuieli –
dacă ar fi apărut vreo anomalie legată de locul unde se afla –, putea oricând să
dea vina pe memoria problematică a maică-sii.
— Doamne, Dumnezeule…, a șoptit Wilson, la fel de dezgustat ca și ele.
— Și tu crezi că și Greg White avea o aventură, cu aceeași femeie?
— Cred că merită pusă întrebarea, a răspuns Helen cu subînțeles. Pentru că
dacă da, atunci cineva are un motiv foarte bun să ucidă.
— Dar de ce nu i-ar fi vizat ucigașul nostru chiar pe bărbați? Sau pe propria soție?
— Sunt sigură că a fost tentat, însă poate că și-a dorit o răzbunare mai perversă, mai devastatoare. Bărbații ăștia și-au înșelat nevestele, familiile, le-au considerat un dat. Ei bine, acum o să aibă suficient timp să regrete că și-au trădat jurămintele de căsătorie, nu?
În mașină s-a lăsat o tăcere adâncă. Era genial, și îngrozitor.
— Deci…, a început Charlie în cele din urmă, în timp ce i se învârteau toate rotițele în creier. Dacă așa e, faptul că victimele erau singure acasă nu e relevant.
— Exact, a răspuns Helen. Ține minte că Victoria Westlake ar fi trebuit să fie acasă în seara aia, doar din întâmplare n-a fost. Cred că făptașul nostru avea de gând să-i omoare și pe Ethan, și pe ea, să elimine toată familia.
VP - 229
— Și atunci, cheia e că soțul era de fiecare dată plecat de-acasă, incapabil să
intervină ca să-și salveze familia, dându-i mână liberă făptașului, s-a băgat și Wilson.
— Când pisica nu-i acasă…, a șoptit Helen.
— Și dacă bărbații ăștia erau cu aceeași femeie – această Abingdon –, atunci nu numai că ei nu i-ar fi stat în cale, dar nici soția ucigașului n-ar fi fost în peisaj, ceea ce înseamnă că el putea să iasă din casă și să se întoarcă fără să știe nimeni.
Charlie s-a oprit, înviorată acum, când piesele puzzle-ului începeau să se îmbine.
— Cine e Amanda Abingdon? a întrebat ea.
— Nu există nimeni cu numele ăsta în înregistrările din zona Southampton, a răspuns repede Helen. Scuze, încă mai am codurile de acces de la Holmes, am făcut o verificare rapidă…
Charlie n-a luat în seamă indiscreția.
— E clar că folosește un nume fals, vrea să-și protejeze căsnicia. Acum, cea mai bună variantă e să vorbiți cu Greg White, să vedeți dacă e așa și, dacă da, să
obțineți o descriere.
— Unde crezi că mă duc? a răspuns Charlie, pornind motorul.
Când Wilson a deschis portiera din spate ca să coboare, Helen a făcut la fel cu cea a pasagerului.
— Ah, Helen…
Helen s-a întors spre Charlie, care tocmai zâmbea.
— Mulțumesc.
• Capitolul 122
— M-ai iubit vreodată?
Întrebarea plutea în aer, încordată și furioasă.
— Eu te-am iubit, te-am iubit din toată inima. M-ai readus la viață, sunt suficient de bărbat să recunosc. Poate-aș fi aruncat prosopul dacă nu te cunoșteam.
Era surprins să simtă lacrimi pe obraji; își simțea emoțiile încă puternice, în pofida – din cauza – tuturor celor petrecute.
— Ciudat cum s-a întâmplat, nu? Că în loc să mă salvezi, m-ai distrus.
S-a ridicat nesigur pe picioare și s-a dus spre ea.
— Dar presupun că nici tu n-ai scăpat de urmări, nu?
VP - 230
S-a întors spre soția lui, care stătea pe un scaun de bucătărie, cu capul legănându-se pe spate. Și-a trecut mâna peste obrazul ei, care era rece la atingere, evitând pata lipicioasă de sânge închegat de pe tâmpla femeii.
— Îmi pare rău că a trebuit să fie așa. Ca să fiu sincer, aveam alte planuri.
Dar… dar nu te-am putut lăsa să mă trădezi, cel puțin cât mai am treabă de făcut.
