S-a uitat la ea așteptând o reacție, însă femeia avea în continuare privirea fixată fără vlagă spre tavan, cu ochii larg deschiși. Era un spațiu confesional închis – cu draperiile trase, ca să nu poată pătrunde nimeni în atmosfera intimă
a bucătărioarei lor –, însă desigur că ea n-ar fi avut niciodată de gând să-și dezvăluie greșelile. Era o femeie care avea amăgirea în sânge.
— Probabil că așa-i cel mai bine. Nu mi-ar fi făcut nicio plăcere moartea ta, chiar și cu tot ce-ai făcut. Probabil că nu-s decât un bătrân nebun, nu?
S-a aplecat și a sărutat-o pe creștetul rece, apoi s-a îndepărtat.
— N-aș zice că mi-au plăcut nici celelalte, ca să fiu sincer, a continuat el, vorbind de unul singur. Dar mi-a plăcut ce-a urmat. Groaza, dezolarea, durerea.
Bărbații ăia o să sufere, ah, cum or să mai sufere!
A tăcut și s-a lăsat pe vine ca să se uite la soția lui moartă.
— Și cine poate spune că nu meritau? De fapt, dacă vrei să știi ce cred eu, iubire…
Ultimul cuvânt l-a rostit cu un șuierat.
— … cred că au primit exact ce meritau.
• Capitolul 123
Greg White o privea pe Charlie tulburat.
— N-am crezut niciodată că o să fiu genul; adică să fiu necredincios. Asta-i ceva pentru bărbații slabi, pentru lași…
Charlie nu l-ar fi contrazis, dar nici n-a insistat. Văduvul era cu nervii întinși.
— Dar cumva, lucrurile s-au schimbat. Sarcina Marthei a fost dificilă, nașterea și mai și, cred că ne-am pierdut intimitatea, spontaneitatea relației pe care o aveam.
Nu îndrăznea să ridice privirea spre Charlie, știind foarte bine că erau niște scuze uzate, familiare. Își privea în schimb mâinile și-și pigulea o cojiță. Erau retrași în dormitorul părinților lui Greg și vorbeau în șoaptă, știind că Gerald și Anne White erau la parter, unde aveau grijă de Bailey.
VP - 231
— Am încercat de câteva ori să stau de vorbă cu Martha, dar a zis că sunt insensibil și o chinui. A zis că habar n-am cum e să fii ca ea, să ai corpul schimbat de naștere, să fii extenuat până-n măduva oaselor. După asta mi-am ținut gura.
— Când a început aventura? a întrebat Charlie, trecând la subiect.
— Acum vreo două luni. E un site care se cheamă Sweetmeets, care se adresează profesioniștilor din zonă. E un fel de clonă Ashley Madison, poți să
stai de vorbă cu alții, să aranjezi să te cuplezi cu cineva…
A tresărit când a pronunțat cuvântul, știind foarte bine ce murdar sună.
— Așa ai cunoscut-o pe Amanda?
— Nu așa o cheamă, a răspuns imediat Greg. Își spune Sarah Keynes.
— Am înțeles. Poți s-o descrii?
— Aproape 1,80, păr blond lung, ochi căprui, suplă.
Charlie a încuviințat, liniștită. Descrierea pe care o făcuse se potrivea perfect cu cea a femeii care-și spunea Amanda Abingdon, pe care i-o descrisese Richard Westlake lui Helen.
— Alergam până în Common și după aia stăteam două ore în mașina ei. Era puțin nechibzuit, cred, puteam fi prinși, însă ea părea să… să se excite din cauza asta.
Alungând imaginea, Charlie a continuat:
— Ți-a pomenit vreodată ceva despre viața ei de-acasă? Unde stă? Cine e soțul ei?
— Nu, așa ceva era strict interzis. Asta-i și ideea.
— Absolut nimic, niciun indiciu de vreun fel?
— A spus odată că el e mult mai bătrân, dar…
Vocea i s-a stins și a ridicat în sfârșit privirea spre Charlie.
— De-asta se întâmplă toate astea? E acel el?
— Credem că este o posibilitate.
— Deci toți ceilalți bărbați – soții, vreau să zic – erau și ei…
— Richard Westlake se vedea sigur cu aceeași femeie, și probabil că și James Sheffield…
— Dumnezeule…
S-a ridicat repede și Charlie a crezut o clipă că o să dea cu pumnul în perete.
