— Ea e, a șoptit Wilson triumfător. Asta-i femeia.
• Capitolul 125
— Michael Stoneman, om de afaceri pensionat, care stă în Ocean Village cu a doua soție.
Helen era aplecată peste laptop în bucătărie și vorbea repezit în telefonul dat pe difuzor, în timp ce se uita pe pagina de Facebook a lui Stoneman.
— Ce s-a-ntâmplat cu prima doamnă Stoneman? a întrebat glasul fără trup al lui Charlie, cu o notă de neliniște.
VP - 234
— Rosemary Stoneman a murit de cancer la sân în 2018, a răspuns Helen. O
mulțime de postări vechi pe tema asta. Au fost împreună mai mult de 30 de ani și după cum arată pozele astea, se iubeau foarte mult. Aș zice că el a fost practic distrus când a murit ea.
— Niciun indiciu de trădare? Violență?
— Aș zice că nu. Sunt o mulțime de mesaje de susținere care-i deplâng moartea, care se plâng de cancer, oferă contribuții caritabile și așa mai departe, plus că e evident că aveau planuri de viitor. El e constructor de nave de meserie, sau cel puțin era, iar acum cinci ani și-a construit un vas, avea de gând să
meargă cu soția în jurul lumii după ce ieșea la pensie. Ba chiar l-a și botezat după ea, i-a spus Lady Rosemary…
— După care a lovit viața – sau cancerul.
— Exact, a răspuns Helen, simțindu-se ciudat de mișcată de tragedia celor doi, în ciuda suspiciunilor tot mai pronunțate la adresa lui Stoneman.
— Când s-a căsătorit cu Alicia?
— În 2020, de Crăciun. Nu zice cum s-au cunoscut, dar pozele de la nuntă par destul de vesele. Destul de multă lume prezentă, iar Stoneman arată, mă rog, cât se poate de fericit.
— E o fată drăguță, nu? Mai tânără ca el, plină de energie, de vigoare.
— A postat frecvent pe site, zice că l-a adus din nou la viață, l-a învățat cum să iubească din nou. Și par destul de fericiți, cel puțin la început.
— Stai să ghicesc, a răspuns Charlie, în timp ce în fundal se auzeau zgomotele din centrul de comandă. Postările încep să dispară în ultima vreme.
— Da, în ultimul an au fost sporadice, iar acum vreo cinci luni a încetat cu totul să mai posteze. Nicio referire la soție, sau la viața lor împreună, în pofida faptului că sunt tot căsătoriți, stau tot împreună.
— Romantismul s-a ofilit?
— Clar așa pare. Nu știu dacă a iubit-o, a urât-o sau i-a fost indiferentă, însă
cu siguranță n-a mai vrut să vorbească despre ea.
— Dar crezi că, măcar la început, sentimentele au fost autentice? Că nu era doar sex?
— Imposibil de spus. Însă nu vorbește niciodată despre cum arată ea, în ciuda faptului că e evident că e superbă. Vorbește despre sufletul ei cald, perspectiva optimistă, bunătatea ei.
— Ceea ce-ar putea sugera că nu prea știe să judece oamenii. Mă întreb când a aflat că ea calcă strâmb.
VP - 235
— Habar n-am, dar trebuie să fi fost zdrobitor pentru el. Pentru că ea nici măcar nu s-a îndrăgostit de altcineva. Căuta un pic de distracție, un pic de tinerețe în altă parte și o făcea cu destul de multă regularitate.
— Deci Stoneman era doar mijlocul ei de trai?
— S-ar putea. Ce știm despre ea?
— Nu mare lucru. Crescută de un tată singur, huligan local și infractor mărunt. A intrat la pușcărie când ea avea 15 ani și după aia fata a cam dispărut din evidențe. Știm că a lucrat la unul dintre cazinouri ca ospătăriță și am văzut insinuări că s-ar putea să fi făcut și ceva modelling pentru adulți.
— A supraviețuit prin forțe proprii, a comentat Helen dusă pe gânduri.
— Exact. Oricum, trimitem unități la ei acasă chiar acum. Te sun când îl avem în custodie, dar dacă afli ceva până atunci, dă-mi un semn pe Snapchat, bine?
Cred că e mai sigur.
Helen a fost de acord și a închis. Ei personal i se părea absurd că trebuia să-i trimită mesaje secrete lui Charlie ca să ajute ancheta, dar știa că vechea ei prietenă avea dreptate să fie precaută. Nu era doar cariera lui Helen în joc.
Și-a îndreptat din nou atenția spre ecran și a privit încă o dată trăsăturile colțuroase ale lui Michael Stoneman. Era un om dur, practic, a cărui față bătută
de soare și de vânt spunea povestea unei vieți petrecute pe apă. Tulburător, în pozele astea, multe dintre ele de la recenta nuntă cu Alicia, apărea vesel, chiar lipsit de griji. Helen bănuia că realitatea era destul de diferită și că de fapt se uita la un bărbat înverșunat, răzbunător, care fusese dus de nas de noua lui soție și împărțea o răzbunare perversă asupra bărbaților pe care-i considera responsabili.
• Capitolul 126
— Ce spui tu, Richard? Ce vrei să spui?
Era mai rău decât s-ar fi putut aștepta. Pe măsură ce înțelegea încet-încet, Victoria era înnebunită de suferință și durere.
— N-am vrut niciodată să-ți fac rău și, crede-mă, te rog, n-a însemnat nimic.
