— Recunoaște, Nicholas, l-a întrerupt Blythe. Ești un ratat și un laș. Ți-am cerut să faci un singur lucru, ceva simplu…
— N-aș zice că o crimă comisă cu sânge rece e ceva sim…
— Și ai dat-o-n bară. Cu toate avertismentele mele clare despre consecințele eșecului.
În voce i se simțeau frustrarea și furia.
— Ce-ar fi să te plătesc? a întrebat Nicholas pe neașteptate.
A urmat o tăcere uluită, apoi Blythe a izbucnit în râs.
— Tu să mă plătești pe mine?
Psihiatrul părea că nu-i vine să creadă și era amuzat.
— Uite ce-i, probabil că ai nevoie de fonduri, nu? Ești căutat. Pot să-ți transfer bani la o bancă sau într-un cont, cum vrei tu. Am economii, plus că pot să mai fac o ipotecă pe casă.
— Tu chiar ești un vierme, nu-i așa? Chiar crezi sincer că poți să mă mituiești ca să te las în pace? Distrugerea vieții tale face parte din distracție.
A apăsat pe ultimul cuvânt, trezind furia în Nicholas Martin. Ce și-ar mai fi dorit să-și pună mâinile pe gâtul nenorocitului ăstuia sadic și să strângă, să
strângă și să tot strângă! Dar și-a păstrat calmul și a replicat viguros.
— Spune care-i prețul, Blythe. Oricât de mult îți trebuie, fac rost. Vreau să
înceteze toată povestea asta, îmi vreau viața înapoi.
— Atunci fă ce-ai promis că faci. Omoar-o pe Grace – sau suporți consecințele.
Înainte să apuce victima lui să răspundă, psihiatrul a închis. Nicholas Martin a răsuflat adânc și și-a șters sudoarea de pe frunte, după care s-a întors spre detectivul-agent Ellie McAndrew.
— A durat suficient?
• Capitolul 119
— Și cât ziceai că era ceasul?
Chipul lui Richard Westlake era întruchiparea exasperării, însă Helen se întreba dacă nu cumva mai era și altă emoție în spatele aparentei lui revolte.
— Chiar vrei s-o luăm de la capăt, inspectore? Am dat deja declarația.
— Fă-mi pe plac.
Westlake nu părea în dispoziția potrivită, foindu-se stingherit de pe un picior pe altul pe peluza înverzită. Rămăsese cufundat în tăcere, iar Helen s-a uitat în spate, spre casă, unde Victoria Westlake stătea lângă ușile mari de sticlă, VP - 224
stânjeneala și suspiciunea ei fiind evidente. Helen și-a întors privirea – riscase mult venind aici, când nu avea nicio autoritate s-o facă. Familia Westlake avea tot dreptul s-o dea afară și să cheme poliția, însă știrea despre suspendarea ei nu era încă publică, lăsându-i puțin timp la dispoziție.
— Ai ajuns imediat după ora 19?
— Da.
— Și apoi i-ai pregătit mamei tale cina și v-ați uitat împreună la EastEnders?
— Cum am spus.
— Ați mâncat amândoi?
— Da, a venit răspunsul tăios.
— Ce-ați mâncat?
— Ăăă… ceva semipreparat, cred. Un curry. Mă tem că nu-s cine știe ce bucătar.
— Am înțeles. Și la ce v-ați uitat?
— Poftim?
— La ce v-ați uitat la televizor? Ai stat acolo de la 19 până aproape de 23, la ce v-ați uitat?
A urmat o pauză, după care Westlake a spus:
— Sincer, nu-mi aduc aminte. Cred că l-am închis destul de repede după
EastEnders și am stat de vorbă.
— Asta-i ciudat, pentru că mama ta a zis că s-a uitat la televizor toată seara.
— Probabil a făcut o confuzie cu altă seară.
