― Delicios băiat! E o plăcere să stai de vorbă cu el. Da, iezişorule.
― Mai e agăţat şi acum acolo, răspunse băiatul.
― Da, mai este? spuse Scrooge. Du-te şi cumpără-l.
― Ei, pe naiba! exclamă băiatul.
― Nu, zău, spuse Scrooge. Vorbesc serios. Du-te şi cumpără-l şi spune-le să
vină cu el aici, ca să le arăt unde să-l ducă. întoarce-te cu omul, şi o să-ţi dau un şiling, întoarce-te cu el în mai puţin de cinci minute, şi îţi dau jumătate de coroană!
Băiatul o zbughi ca din puşcă. Nici un puşcaş cu mâna sigură pe trăgaci nu ar fi fost atât de iute.
― O să i-l trimit lui Bob Cratchit, şopti Scrooge, frecându-şi mâinile şi prăpădindu-se de râs. N-o să ştie cine i l-a trimis. E de două ori mai mare decât Tim Degeţel. Joe Miller însuşi n-a făcut vreodată o glumă atât de bună ca această
surpriză pentru Bob!
Mâna cu care scrise adresa nu era prea sigură, dar, oricum, reuşi s-o scrie, apoi coborî să deschidă uşa dinspre stradă, pregătindu-se pentru sosirea omului de la prăvălia de păsări, în timp ce stătea acolo, aşteptându-l, privirea îi căzu pe ciocănaşul de la uşă.
― O să-l iubesc toată viaţa! strigă Scrooge mângâindu-l. Inainte, abia de mă
uitam la el. Ce expresie cinstită are faţa lui! E un ciocănaş minunat! Iată curcanul!
Hei, salut! Ce mai faci? Un Crăciun fericit!
Era un curcan pe cinste! Dar era o pasăre care n-ar fi putut sta pe picioarele ei.
I s-ar fi înmuiat sub ea, într-o clipită, ca beţele de ceară pentru peceţi.
― A, dar e cu neputinţă să fie dus în Camden Town, spuse Scrooge. Trebuie să iei o trăsură.
Chicoteala cu care spuse acestea, chicoteala cu care plăti curcanul, chicoteala cu care plăti trăsura, chicoteala cu care îl răsplăti pe băiat fură mai prejos doar de chicoteala cu care se aşeză din nou pe scaun, cu răsuflarea tăiată, şi chicoti până ce izbucni în plâns.
Nu-i fu uşor să se bărbierească, fiindcă mâna continua să-i tremure foarte tare
şi bărbieritul cere atenţie mare, chiar dacă nu dansezi în acelaşi timp. Dar dacă
şi-ar fi tăiat vârful nasului, şi-ar fi lipit un plasture pe el şi ar fi fost foarte mulţumit.
Se îmbrăcă frumos, „cu hainele cele mai bune" şi, în sfârşit, ieşi în stradă.
Oamenii se perindau pe afară, aşa cum îi văzuse el împreună cu Fantoma Crăciunului Prezent, şi mergând cu mâinile la spate, Scrooge îi privea pe toţi cu un zâmbet fericit, într-un cuvânt, avea o figură atât de plăcută, de atrăgătoare, încât trei sau patru persoane bine dispuse îi spuseră: „Bună dimineaţa, domnule!
Un Crăciun fericit!" Iar Scrooge avea să spună adesea după aceea că, dintre toate sunetele prietenoase pe care le auzise în viaţa lui, acelea fuseseră cele mai prietenoase pentru auzul lui.
Nu mersese prea departe, când îl văzu venind spre el pe domnul corpolent care intrase în casieria lui cu o zi înainte şi îl întrebase : „Firma «Scrooge şi Marley», bănuiesc?" Simţi un junghi în inimă gândindu-se cum îl va privi acel bătrân domn când se vor întâlni, dar cunoştea drumul care se aşternea în faţa lui şi îl urmă.
― Dragul meu domn, spuse Scrooge, mărind pasul şi luându-i bătrânului domn amândouă mâinile. Ce mai faceţi? Sper că aţi izbutit ieri. Aţi fost foarte amabil. Un Crăciun fericit, domnule!
― Domnul Scrooge?
― Da, spuse domnul Scrooge. Acesta este numele meu şi mă tem că nu e prea plăcut pentru dumneavoastră, îngăduiţi-mi să vă cer iertare. Şi vă rog să aveţi bunătatea să... Şi Scrooge îi şopti ceva la ureche.
― Doamne sfinte! strigă domnul, de parcă-i pierise răsuflarea. Dragă
domnule Scrooge, vorbiţi serios?
― Vă rog, spuse Scrooge. Nici un bănuţ mai puţin. Vă asigur că voi fi răsplătit cu vârf şi îndesat, îmi faceţi această favoare, vă rog.
― Dragă domnule, spuse celălalt, strângându-i mâna, nici nu ştiu ce să spun faţă de această mărini...
― Nu spuneţi nimic, vă rog, îi răspunse Scrooge. Veniţi pe la mine. Veţi veni la mine?
― Voi veni! strigă bătrânul domn. Şi era limpede că era hotărât s-o facă.
― Vă mulţumesc, spuse Scrooge. Vă rămân îndatorat.Mii de mulţumiri. Să
v-ajute Dumnezeu! Se duse la biserică, se plimbă pe străzi, privi oamenii care se vânzoleau de colo-colo, mângâie copilaşii pe cap, vorbi cu cerşetorii, se uită în jos, spre bucătăriile caselor, şi în sus, spre ferestre, şi descoperi că toate acestea îi făceau plăcere. Nu visase niciodată că o plimbare că, de fapt, orice îl putea face atât de fericit. După-amiază, îşi îndreptă paşii spre casa nepotului său.
Trecu prin faţa uşii de nenumărate ori până să-şi facă în cele din urmă curajul să urce scara şi să bată la uşă. Dar îşi luă inima-n dinţi şi bătu.
― Stăpânul tău e acasă, draga mea? o întrebă Scrooge pe fată. Frumuşică fată!
Foarte frumuşică.
― Da, domnule.
― Unde e, scumpo? întrebă Scrooge.
