― Eu sunt cel care zăcea în pat? strigă el cu lacrimi în ochi, căzând în genunchi.
Degetul se mişcă de la mormânt spre el şi iarăşi înapoi.
― Nu, duhule! O, nu, nu! Degetul nu se mişcă.
― Duhule! strigă el, agăţându-se cu disperare de mantia lui, ascultă-mă! Nu mai sunt cel care am fost. Nu voi fi cel ce aş fi fost dacă nu te-aş fi întâlnit. De ce-mi arăţi asta, dacă orice speranţă e pierdută pentru mine?
Pentru prima dată, mâna păru să tremure.
― Bunule duh, continuă el, târându-se în fata lui. Firea ta bună se va milostivi de mine şi îmi va ţine partea. Spune-mi că mai pot schimba umbrele pe care mi
le-ai arătat, ducând o altă viaţă!
Mâna cea bună tremură.
― Voi cinsti Crăciunul din adâncul inimii şi mă voi strădui să-l respect tot anul. Voi trăi în Trecut, Prezent şi Viitor. Duhurile celor trei vor dăinui în mine.
Nu voi uita nicicând învăţămintele pe care mi le-au dat! O, spune-mi că pot şterge înscrisul de pe această piatră!
În deznădejdea lui, apucă mâna fantomatică. Aceasta încercă să se elibereze din strânsoare, dar Scrooge izbuti s-o reţină, cu forţa pe care i-o dădea rugămintea lui stăruitoare. Cu o forţă şi mai mare, duhul îl respinse.
Ridicându-şi mâinile într-o ultimă rugă pentru schimbarea destinului său, omul văzu cum gluga şi mantia stafiei se preschimbă. Duhul se împuţina, se prăbuşi şi se prefăcu într-un stâlp de pat.
STANŢA A CINCEASfârşitul povestirii
DA! Stâlpul de pat era chiar al lui. Patul era al lui, odaia era a lui. Şi lucrul cel mai bun, cea mai mare fericire, timpul din faţa lui îi aparţinea şi putea aşadar să se îndrepte!
― Voi trăi în Trecut, Prezent şi Viitor! repetă Scrooge, dându-se jos din pat.
Duhurile celor trei vor dăinui în mine. O, Jacob Marley! Cerul şi Crăciunul să fie slăvite! O spun în genunchi, bătrâne Jacob, în genunchi!
Era atât de agitat şi de înflăcărat de bunele sale intenţii, că glasul lui dogit abia de-l mai asculta. Plânsese în hohote cumplite în confruntarea cu duhul şi faţa îi era scăldată în lacrimi.
― N-au fost smulse! strigă Scrooge, luând în braţe una din draperiile patului, n-au fost smulse cu inele cu tot! Sunt aici eu sunt aici umbrele celor ce ar fi putut fi pot fi alungate. Vor fi alungate. Ştiu că vor fi!
În tot acest timp, mâinile lui îşi făceau de lucru cu veşmintele, le întorcea pe dos, le aşeza cu susul în jos, le sfâşia, le răsucea, făcându-le părtaşe la tot felul de năstruşnicii.
― Nu ştiu ce să fac! strigă Scrooge, râzând şi plângând în acelaşi timp si înfăşurându-se cu ciorapii precum Laocoon cu şerpii. Mă simt uşor ca o pană, fericit ca un înger, vesel ca un şcolar. Sunt ameţit ca un beţivan. Un Crăciun fericit tuturor! Un An Nou bun întregii lumi! Salut! Hei, voi toţi! Salut!
O zbughi în salon, dar acolo nu stătu locului, se învârtea tot timpul.
― Uite cratiţa cu terci! strigă Scrooge, ţâşnind din nou şi dând roată
căminului. Uite uşa pe care a intrat fantoma lui Jacob Marley! Uite colţul unde s-a aşezat Fantoma Crăciunului Prezent! Uite fereastra de unde am văzut duhurile rătăcitoare! Totul e în bună rânduială, totul e adevărat, toate s-au întâmplat. Ha, ha, ha!
Pentru un om care nu mai râsese de atâţia ani de zile, era cu adevărat un râs splendid, un râs absolut fantastic! Era tatăl unui lung, lung şir de râsete nemaipomenite!
― Nu ştiu în ce zi suntem, spuse Scrooge. Nu ştiu cât timp am stat printre duhuri. Nu ştiu nimic. Sunt ca un bebeluş. Dar nu contează. Nu-mi pasă. Prefer să
fiu un bebeluş. Hei, voi, salut! Vă salut!
Efuziunile lui fură domolite de dangătele de clopot cele mai vesele pe care le auzise vreodată. Cling, clang, ciocănel. Ding, dong, clopot greu. Clopot, dong, ding. Ciocănel, clang, cling! Ah, minunat, minunat!
Alergă la fereastră, o deschise şi scoase capul. Nici pâclă, nici ceaţă, ger senin, strălucitor, jovial, însufleţitor. Un ger care-i cântă sângelui ca să danseze, lumina aurie a soarelui, cer divin, aer bun, curat, clopote vesele. Ah, minunat, minunat!
― Ce zi e azi? strigă Scrooge spre un băiat de pe stradă, în haine de
sărbătoare, care hoinărea probabil pe acolo.
― Ce? îi răspunse băiatul din cale-afară de mirat.
― Ce zi e azi, drăguţule? spuse Scrooge.
― Azi! răspunse băiatul. Păi, e ZIUA DE CRĂCIUN.
― E Ziua de Crăciun! îşi spuse Scrooge. N-am pierdut-o. Tot ce au făcut duhurile s-a petrecut într-o singură noapte. Ele pot face orice. De bună seamă că
pot! Salut, drăguţule!
― Salut! îi răspunse băiatul.
― Ştii prăvălia cu păsări, a doua stradă de aici, pe colţ? se interesă Scrooge.
― Cred şi eu c-o ştiu! răspunse flăcăul.
― Deştept băiat! spuse Scrooge. Minunat băiat! Nu ştii cumva dacă au vândut curcanul premiat, care era agăţat acolo? Nu curcanul cel mic, ci ăla mare.
― Ăla mare cât mine? întrebă băiatul.
