apelaţi la mine." M-a uns pe suflet, spuse Bob plângând, nu atât pentru că ar putea să ne fie de folos, cât pentru bunătatea cu care mi-a vorbit. Parcă l-ar fi cunoscut pe Tim al nostru şi ştia ce simţim.

― Sunt sigură că are un suflet bun, spuse doamna Cratchit.

― Ai fi fost şi mai sigură, draga mea, îi răspunse Bob, dacă l-ai fi văzut şi ai fi vorbit cu el. Nu m-ar mira ţine minte ce spun dacă i-ar găsi lui Peter o slujbă mai bună.

― I-auzi, Peter, spuse doamna Cratchit.

― Şi pe urmă, strigă una dintre fete, Peter se va întovărăşi cu cineva şi va fi pe picioarele lui.

― Vorbeşti prostii, îi replică Peter cu un zâmbet forţat.

― Mai mult ca sigur că asta n-o să se întâmple într-o zi, două, spuse Bob. Mai e timp destul, draga mea. Dar oricum şi oricând ne vom despărţi unii de alţii, sunt sigur că nici unul dintre noi nu-l va uita, nu-i aşa, pe sărmanul Tim Degeţel şi nici această primă despărţire din familia noastră.

― Niciodată, tată, strigară toţi.

― Şi eu ştiu, spuse Bob, ştiu, dragii mei, că atunci când ne vom aminti cât de răbdător şi de blând era, deşi era doar un copilaş, un mic copilaş, nu ne vom mai ciondăni atât de uşor unii cu alţii, căci altminteri va însemna că am uitat de sărmanul Tim Degeţel.

― Nu, niciodată, tată! strigară toţi, din nou.

― Sunt foarte fericit, spuse mărunţelul Bob, sunt foarte fericit!

Doamna Cratchit îl sărută, fiicele lui îl sărutară, îl sărutară şi cei doi Cratchiţi mititei, iar Peter şi cu el îşi strânseră mâinile. O, spirit al lui Tim Degeţel, copilăreasca ta scânteie era de la Dumnezeu!

― Nălucă, spuse Scrooge, ceva îmi spune că se apropie clipa despărţirii noastre. Ştiu asta, dar nu ştiu cum va fi. Spune-mi, cine era cel pe care l-am văzut zăcând mort?

Fantoma Crăciunurilor Ce Vor Veni îl purtă, la fel ca mai înainte deşi era altfel acum, se gândi Scrooge: într-adevăr, nu părea să fi existat vreo rânduială a acestor ultime viziuni, în afară de faptul că ele aparţineau viitorului printre oamenii de afaceri, dar pe el însuşi nu i-l arătă. Duhul nu zăbovi deloc, ci merse mai departe, spre sfârşitul dorit acum, până ce Scrooge se rugă de el să se oprească

o clipă.

― Fundătura prin care trecem acum în grabă, spuse Scrooge, este locul unde lucrez de multă vreme. Văd casa. Lasă-mă să văd ce voi fi în zilele ce vor urma!

Duhul se opri, mâna arăta în altă parte.

― Casa este acolo! exclamă Scrooge. De ce nu arăţi spre ea?

Degetul neîndurător nu se clinti.

Scrooge alergă spre fereastra biroului lui şi privi înăuntru. Era tot birou, dar nu mai era al lui. Mobilele nu erau aceleaşi şi silueta de pe scaun nu era el. Stafia arata în aceeaşi direcţie ca mai înainte.

O urmă din nou şi, întrebându-se de ce şi încotro mergea, o însoţi până ce ajunseră la o poartă de fier. Se opri să se uite în jur înainte de a intra.

Un cimitir. Ici sau colo, nefericitul al cărui nume era nevoit să-l afle acum zăcea sub pământ. Un loc venerabil, închis între ziduri de case, năpădit de iarbă si de bălării, rod al morţii vegetaţiei şi nu al vieţii, sufocat de prea multe îngropăciuni, prea gras de-atâta ghiftuială. Un loc venerabil!

Stând printre morminte, duhul arătă cu degetul în jos, spre Unul. Scrooge înainta spre el tremurând. Stafia era la fel ca până atunci, dar el văzu îngrozit un nou înţeles în forma sa solemnă.

― Înainte de a mă apropia mai mult de piatra spre care arăţi, spuse Scrooge, răspunde-mi la o întrebare. Sunt acestea umbrele celor ce vor fi sau umbrele celor ce doar ar putea fi?

Dar Fantoma continua să arate în jos, spre mormântul lângă care stătea.

― Purtarea oamenilor anunţă un sfârşit anume, spre care ea îi conduce dacă

şi-o menţin, spuse Scrooge.

Dar dacă ei se leapădă de ea, atunci sfârşitul va fi altul. Asta vrei să-mi arăţi?

Duhul era de neclintit, ca şi până atunci.

Scrooge se târî spre el, tremurând în timp ce mergea; şi, urmând degetul, citi pe piatra mormântului părăsit propriul său nume, EBENEZER SCROOGE.

― Eu sunt cel care zăcea în pat? strigă el cu lacrimi în ochi, căzând în genunchi.

Degetul se mişcă de la mormânt spre el şi iarăşi înapoi.

― Nu, duhule! O, nu, nu! Degetul nu se mişcă.

― Duhule! strigă el, agăţându-se cu disperare de mantia lui, ascultă-mă! Nu mai sunt cel care am fost. Nu voi fi cel ce aş fi fost dacă nu te-aş fi întâlnit. De ce-mi arăţi asta, dacă orice speranţă e pierdută pentru mine?

Pentru prima dată, mâna păru să tremure.

― Bunule duh, continuă el, târându-se în fata lui. Firea ta bună se va milostivi de mine şi îmi va ţine partea. Spune-mi că mai pot schimba umbrele pe care mi

le-ai arătat, ducând o altă viaţă!

Mâna cea bună tremură.

― Voi cinsti Crăciunul din adâncul inimii şi mă voi strădui să-l respect tot anul. Voi trăi în Trecut, Prezent şi Viitor. Duhurile celor trei vor dăinui în mine.

Nu voi uita nicicând învăţămintele pe care mi le-au dat! O, spune-mi că pot şterge înscrisul de pe această piatră!

În deznădejdea lui, apucă mâna fantomatică. Aceasta încercă să se elibereze din strânsoare, dar Scrooge izbuti s-o reţină, cu forţa pe care i-o dădea rugămintea lui stăruitoare. Cu o forţă şi mai mare, duhul îl respinse.

Ridicându-şi mâinile într-o ultimă rugă pentru schimbarea destinului său, omul văzu cum gluga şi mantia stafiei se preschimbă. Duhul se împuţina, se prăbuşi şi se prefăcu într-un stâlp de pat.

STANŢA A CINCEASfârşitul povestirii

DA! Stâlpul de pat era chiar al lui. Patul era al lui, odaia era a lui. Şi lucrul cel mai bun, cea mai mare fericire, timpul din faţa lui îi aparţinea şi putea aşadar să se îndrepte!

― Voi trăi în Trecut, Prezent şi Viitor! repetă Scrooge, dându-se jos din pat.

Duhurile celor trei vor dăinui în mine. O, Jacob Marley! Cerul şi Crăciunul să fie slăvite! O spun în genunchi, bătrâne Jacob, în genunchi!

Era atât de agitat şi de înflăcărat de bunele sale intenţii, că glasul lui dogit abia de-l mai asculta. Plânsese în hohote cumplite în confruntarea cu duhul şi faţa îi era scăldată în lacrimi.

― N-au fost smulse! strigă Scrooge, luând în braţe una din draperiile patului, n-au fost smulse cu inele cu tot! Sunt aici eu sunt aici umbrele celor ce ar fi putut fi pot fi alungate. Vor fi alungate. Ştiu că vor fi!

În tot acest timp, mâinile lui îşi făceau de lucru cu veşmintele, le întorcea pe dos, le aşeza cu susul în jos, le sfâşia, le răsucea, făcându-le părtaşe la tot felul de năstruşnicii.

― Nu ştiu ce să fac! strigă Scrooge, râzând şi plângând în acelaşi timp si înfăşurându-se cu ciorapii precum Laocoon cu şerpii. Mă simt uşor ca o pană, fericit ca un înger, vesel ca un şcolar. Sunt ameţit ca un beţivan. Un Crăciun fericit tuturor! Un An Nou bun întregii lumi! Salut! Hei, voi toţi! Salut!