„Scuză-mă o clipă”, zic. M-am dus în faţă. „L-ai văzut?”, zic.

„N-ai terminat încă?” zice el. „Poate că mai bine-ar fi să vii tu aici, să ţii tira şi să mă laşi pe mine s-o consult.”

„Mai bine-ar fi să mă slăbeşti”, zic. Vin în dos. Ea se uită la mine. „Desigur, îţi dai seama că m-ar putea băga la răcoare pentru că fac ce vrei tu”, zic. „O să-mi pierd licenţa şi-atunci o să fiu nevoit să mă duc la lucru. Îţi dai seama?”

„N-am decât zece dolari”, zice ea. „Poa’ s-aduc restu’ luna ailaltă, poate.”

„Pfuuh”, zic, „zece dolari? Vezi, nu pot să fixez un preţ pe ştiinţa şi pe priceperea mea. Şi, bine-nţeles, nu pentru-un amărât

de dolăraş.”

Se uită la mine. Nici măcar nu clipeşte. „Atunci ce vrei?”

Pendula a zis unu fără patru. Aşa că m-am hotărât s-o dau mai bine afară. „Ghiceşte de trei ori şi-atunci o să-ţi arăt”, zic.

Ei nici măcar nu-i clipesc ochii. „Tre’ să fac ceva”, zice ea. Se uită în spate şi împrejur, apoi se uită spre-n faţă. „Dă-mi întâi doctoria”, zice.

„Vrei să spui că eşti gata să chiar acu?” zic. „Aici?”

„Dă-mi întâi doctoria”, zice ea.

Aşa că am luat un pahar gradat şi m-am întors oarecum cu spatele la ea şi-am luat o sticlă care arăta cinstit, fiindcă omul, de-ar ţine otrava aşezată la îndemână, într-o sticlă fără etichetă, ar trebui să fie în puşcărie. Mirosea a terebentină. Am turnat puţin în pahar şi i l-am dat. Ea l-a mirosit, privindu-mă prin pahar.

„Miroase a terbentină”, zice ea.

„Sigur”, zic. „Ăsta-i începutul tratamentului. Vino-ncoa, diseară, la zece şi-o să-ţi dau şi restul şi-o să-ţi fac operaţia.”

„Opiraţie?” zice ea.

„N-o să te doară. Ţi s-a mai făcut înainte. Ai auzit vreodată de părul câinelui?”

Se uită la mine. „O să aivă efect?”, zice ea.

„Sigur că da. Dacă vii înapoi şi-l iei.”

Aşa că a băut ce-a fost acolo, fără să clipească din ochi şi a ieşit.

M-am dus în faţă.

„Ai căpătat?” zice Jody.

„Ce să capăt?” zic.

„Hai, lasă”, zice. „N-am de gând să-ncerc să-ţi bat măsura.”

„Oho, pe ea”, zic. „Voia numai neşte doftorie. Are o formă acută

de dizenterie şi s-a ruşinat s-o spună de faţă cu un străin.”

În orice caz, era noaptea mea, aşa că am ajutat-o pe bătrâna jigodie să controleze şi i-am pus pălăria pe cap şi l-am scos din prăvălie, pe la opt şi treizeci. L-am însoţit până la colţ şi l-am pândit, până ce-a trecut pe sub două felinare şi l-am pierdut din ochi. Apoi m-am întors la prăvălie şi-am aşteptat până la nouă

treizeci şi-am stins luminile din faţă şi-am încuiat uşa şi-am lăsat

numai o lumină să ardă în dos şi m-am dus în dos şi am pus nişte pudră de talc în nişte caşete şi, într-o oarecare măsură, am făcut ordine în beci şi-apoi am fost gata.

Ea a intrat fix la zece, înainte ca pendula să fi terminat de bătut.

Am lăsat-o înăuntru şi ea a intrat, umblând repede. M-am uitat afară, prin uşă, dar nu era nimeni, afară de un băiat în salopetă, care şedea pe bordură. „Vrei ceva?” zic. Dar el n-a zis nimica, se uita numai la mine. Am încuiat uşa şi-am stins lumina şi m-am dus în dos. Ea aştepta. Acum nu mă privea.

„Un’i-i?” a zis ea.

I-am pus cutia cu caşete. Ţinea cutia-n mână, uitându-se la caşete.

„S’teţi sigur c-o să aivă efect?” zice ea.

„Sigur”, zic. „Dacă faci şi restul tratamentului.”

„Şi un’e-l fac?” zice ea.

„Jos, în beci”, zic.

Vardaman

Acuma-i mai larg şi mai luminat, da prăvăliile-s întunecate, fin’că s-a dus toţi acasă. Prăvăliile-s întunecate, da luminile trec peste ferestre când trecem. Luminile-s în copacii din juru tribunalului. Cocoţate în copaci, da tribunalu-i în întuneric. Ceasu din turn se vede din toate părţile, fiindcă nu-i întunecat. Nici luna nu-i întunecată. Nu foarte întunecată. Darl el s-a dus la Jackson este fratele meu Darl este fratele meu Numai că era peste cel drum, strălucind pe şine.

„S-o luăm pe cel drum, Dewey Dell”, zic.

„La ce bun?” zice Dewey Dell. Linia mergea strălucind în juru ferestrei, el, roşu pe şină. „Da ea a zis că n-o să-l vândă băieţilor de la oraş. „Da o să fie el Crăciunu”, zice Dewey Dell. „Tre’ s-aştepţi pân-atunci, când îl aduce el înapoi.”

Darl s-a dus la Jackson. Multă lume nu se duce la Jackson.

Darl este fratele meu. Fratele meu merge la Jackson În timp ce ne umblăm, luminile dau ocol, cocoţate-n copaci. Pe amândouă părţile-i la fel. Dau ocol tribunalului şi-atunci nu le mai poţi vedea. Da le poţi vedea dincolo, în ferestrele negre. S-a dus toţi acasă-n pat, afar’ de mine şi de Dewey Dell.

S-a dus cu trenul la Jackson. Fratele meu

O lumină e aprinsă într-o prăvălie, în spate, departe, în vitrină

sunt două pahare mari cu sifon, roşu şi verde. Doi oameni n-ar fi în stare să le bea. Nici doi catâri. Nici două vaci. Darl Un om iese în uşă. Se uită la Dewey Dell. „Aşteaptă-afară, aici”, zice Dewey Dell.

„Io de ce să nu intru?” zic. Vreau şi io să intru.” „Aşteaptă-afar’, aici.”

„Bine”, zic.

Dewey Dell intră.

Darl este fratele meu. Darl a înnebunit

Umbletu e mai greu ca statu pe pământ. El e în uşa deschisă. Se uită la mine. „Vrei ceva?”, zice. Are capu lucios. Capu lu’ Jewel este uneori lucios. Capu lu’ Cash nu este lucios. Darl s-a dus la Jackson fratele meu Darl Pe stradă el a mâncat o banană. N-ai vrea mai degrabă banane? a zis Dewey Dell. Aşteaptă pân’ la Crăciun. Atunci o să fie acolo. Atunci o să poţi să-l vezi. Aşa că