Addie

Whitfield

Darl

Armstid

Vardaman

Moseley

Darl

Vardaman

Darl

Vardaman

Darl

Vardaman

Darl

Cash

Peabody

MacGowan

Vardaman

Darl

Dewey Dell

Cash

Lui HAL SMITH

Darl

Jewel şi cu mine venim de la câmp, călcând pe potecă în şir indian. Deşi merg înaintea lui cu cincisprezece picioare, cineva care ne-ar privi dinspre magazia de bumbac ar vedea, cu un cap deasupra mea, pălăria de paie, veche şi hărtănită a lui Jewel.

Poteca, netezită de umblet şi coaptă de dogoarea lui Cuptor ca o cărămidă, alunecă printre tarlalele verzi de bumbac până la magazia de bumbac din mijlocul câmpului, unde coteşte şi o înconjoară pe după cele patru colţuri rotunjite şi o ia din nou peste câmp, şlefuită sub paşi.

Magazia de bumbac e din bârne grosolane, dintre care lipitura a căzut de mult. Pătrată, cu acoperişul într-o apă, spart, se lasă-ntr-o rână, paragină pustie şi licăritoare în lumina soarelui, cu câte o fereastră largă, pe firul potecii, în cei doi pereţi opuşi. Când ajungem, eu cotesc şi ţin cărarea ce înconjoară magazia. Jewel, cinşpe picioare-ndărătul meu, privind drept înainte, trece prin fereastră dintr-un singur pas. Privind ţintă drept înainte, cu ochii lemnii pe obrazul de lemn, străbate duşumeaua din patru paşi, cu gravitatea ţeapănă a unui tutungiu indian în salopetă peticită şi însufleţit doar de la brâu în jos, şi, dintr-un singur pas, trece prin fereastra opusă, din nou în potecă, chiar când eu dau colţul. În şir indian şi la distanţa de cinci picioare, de astă dată Jewel în faţă, o ţinem tot pe potecă, în sus, spre poalele râpei.

Căruţa lui Tull e lângă izvor, priponită la stănog, cu hăţurile înfăşurate pe speteaza leagănului. Leagănul e de două locuri.

Jewel se opreşte la izvor şi ia tigva de pe craca de salcie şi bea.

Trec de el şi urc poteca şi încep să aud fierăstrăul lui Cash.

Când ajung pe creastă, Cash nu mai taie la fierăstrău. În picioare, pe un morman de aşchii, îmbucă două scânduri. Între fibrele întunecate carnea lor e galbenă ca aurul, ca aurul moale şi poartă pe canturi, în unduiri line, urmele teslei: bun dulgher, Cash.

Ţine pe capră cele două scânduri îmbucate pe canturi, a patra parte din ladă. Îngenunchează, ocheşte în lungul muchiilor, apoi le lasă

mai jos şi ia tesla. Bun dulgher. Addie Bundren nu-şi putea dori o ladă mai bună în care să se odihnească. Asta are să-i dea tărie şi alinare. Apuc spre casă, urmărit de Tşşşuc Tşşşuc Tşşşuc al teslei.

Cora

Şi-aşa că am pus ouăle de-o parte şi ieri am copt. Şi cozonacii mi-au ieşit tocmai bine. Noi, în mare parte, din păsări trăim. Bune ouătoare, atâtea, puţine câte ne-au mai rămas după opossumi şi altele. Şi şerpii, vara. Un şarpe-ţi pătrunde-n coteţ mai iute ca orice.

Şi-aşa că, după ce era cât p-aci să ne coste mult mai mult decât credea domnul Tull, şi după ce-am promis că ieşim la socoteală cu diferenţa la numărul de ouă, a trebuit să fiu mai atentă ca oricând, fiindcă eu mi-am pus obrazul ca să le luăm… Şi-am fi putut ţine păsări mai ieftine, dar, de, aşa am făgăduit, cum mi-a zis domnişoara Lawington, când m-a sfătuit să fac rost de-o rasă

bună, fiindcă însuşi domnul Tull e de părere că un bun soi de vaci ori de porci cu timpul îşi scoate banii. Şi-aşa că, pierzând atâtea, nu ne-a mai dat mâna să folosim noi înşine ouăle, fiindcă n-aş fi suportat să mă mustre domnul Tull, când eu mi-am pus obrazul pentru ele. Şi-aşa că, atunci când domnişoara Lawington mi-a zis de cozonaci, m-am socotit că-i pot coace eu şi să câştig deodată

de-ajuns ca să sporesc valoarea netă a cârdului cu echivalentul a două capete. Şi că, dacă pun de-o parte câte-un ou, câte-un ou, chiar ouăle n-or să ne coste nimic. Şi săptămâna asta s-au ouat aşa de bine, că nu numai c-am pus de-o parte destule ouă ca să facem cozonaci, başca de ce ne legaserăm să vindem, dar am pus de-o parte destule, că făina şi zahărul şi lemnele n-or să ne coste nimic.

Şi-aşa că ieri am copt, mai cu grijă decât am copt vreodată-n viaţa mea şi cozonacii mi-au ieşit tocmai bine. Da’ când ne-am dus azi-dimineaţa la oraş, domnişoara Lawington mi-a zis că doamna s-a răzgândit şi că nu mai are de gând să dea serata, cum spusese.

„Oricum, trebuia să ia cozonacii”, zice Kate.

„Bine”, zic, „acum socotesc că n-a avut niciodată trebuinţă de ei.”

„Trebuia să-i ia”, zice Kate. „Da’ cucoanele de oraş, alea bogatele, le dă mâna să se răzgândească. Ălor săraci nu.”

Bogăţia n-are preţ în ochii Domnului, căci El vede ce-i în suflet.

„Poate-i vând sâmbătă, la târg”, zic. „Chiar că mi-au ieşit bine.”

„Nu capeţi doi dolari de bucată”, zice Kate.

„Da-i ca şi cum nu m-ar costa nimic”, zic. „Le-am pus de-o parte şi din ele o duzină am dat-o pe zahăr şi pe făină. E ca şi cum nu m-ar costa nimic, fiindcă chiar şi domnul Tull îşi dă seama că

ouăle puse de-o parte erau başca de ce ne-am legat să vindem, aşa că-i ca şi cum le-am fi găsit ori ni le-a dăruit careva.”

„Trebuia să ia cozonacii ăia, după ce că mai şi-a dat cuvântul”, zice Kate. Domnul vede ce-i în suflet. Dacă-i voia Lui ca unii oameni să aibă o părere despre cinste şi alţii alta, nu-i treaba mea să-i cercetez voia.

„Socotesc că n-a avut niciodată trebuinţă de ei”, zic. „Şi chiar că

mi-au ieşit bine.”

Plapuma-i trasă până sub bărbie, aşa, arşiţă cum e, doar mâinile amândouă şi obrazul afară. E sprijinită de pernă, cu capul înălţat, ca să poată vedea afară, pe fereastră şi-l auzim de fiecare dată

când apucă fierăstrăul ori tesla. De-am fi surzi, uitându-ne la obrazul ei, aproape l-am auzi şi vedea. Obrazul i-i atât de veştejit, că oasele împung pielea în muchii albe. Ochii i-s ca două lumânări când, sub privirea ta, se scurg în găvanele de fier ale sfeşnicelor.