„De ce vrea ea să-şi încredinţeze viaţa, Darl?”
„I-auzi”, zice Darl. O auzim. O auzim cum se-ntoarce pe-o parte. „I-auzi”, zice Darl.
„S-a răsucit”, zic. „Se uită la mine prin lemn.”
„Da”, zice Darl.
„Cum de vede ea prin lemn, Darl?”
„Haidem”, zice Darl. „Trebuie s-o lăsăm liniştită. Haidem.”
„Nu poate să vadă afară pe-acolo, fiindcă găurile sunt în capac”, zic. „Cum de vede ea, Darl?”
„Hai să mergem, să vedem de Cash”, zice Darl.
Şi am văzut ceva ce mi-a spus Dewey Dell să nu spui la nimeni.
Pe Cash îl supără picioru. I-am fixat picioru azi după-masă da-l supără iar şi zace-n pat. Îi turnăm apă peste picior şi se simte grozav.
„Mă simt grozav”, zice Cash. „Vă rămân îndatorat.”
„Încearcă să dormi un pic”, zicem noi.
„Mă simt grozav”, zice Cash. „Vă rămân îndatorat.”
Şi am văzut ceva ce mi-a spus Dewey Dell să nu spui la nimeni.
Nu-i vorba de taica şi nu-i despre Cash şi nu-i despre Jewel şi nu-
i despre Dewey Dell şi nu-i despre mine.
Dewey Dell şi cu mine o să dormim pe polog. E pe prispa din dos, de unde se vede grajdu şi luna străluceşte pe jumatea pologului şi noi o să stăm întinşi, jumate-n alb, jumate-n negru, cu lumina lunii pe picioare. Şi atunci am să văd unde şade ei noaptea, când noi stăm în grajd. Noi nu suntem în grajd în noaptea asta da văz grajdu şi-aşa c-o să văz unde şade ei noaptea.
Stăm întinşi pe polog, cu picioarele-n lună.
„Uită-te”, zic, „picioarele mele parcă-s negre. Şi picioarele tale parcă-s negre.”
„Dormi”, zice Dewey Dell.
Jefferson e-un lucru tare departe.
„Dewey Dell.”
„Dacă acu nu-i Crăciunu, cum o fi acolo?”
Merge dus-şi-ntors, pe şina strălucitoare. Apoi şina merge, strălucind, dus-întors.
„Să fie acolo, ce?”
„Trenu-ăla. În fereastră”
„Hai, dormi. O să vezi mâine dacă-i acolo.”
Poate că Moş Crăciun n-o să ştie că-s băieţi de la oraş.
„Dewey Dell.”
„Hai, dormi. N-o să li-l dea la niciunu din băieţii de la oraş.”
Erea după fereastră, roşu, pe şină, şi şina strălucea dus-întors.
Făcea să mă doară inima. Şi-apoi a fost taica şi Jewel şi Darl şi băiatu lui dom’ Gillespie. Picioarele băiatului lu dom’ Gillespie ies de sub cămaşa de noapte. Când merge, în lună, par de puf. Se duc după casă, la măr.
„Ce vor să facă, Dewey Dell?”
S-au dus după casă, la măr.
„Îi simt mirosu”, zic. „Şi tu-i simţi mirosu?”
„Şşşt”, zice Dewey Dell. „Vântu s-a schimbat. Dormi.”
Aşa că o să aflu unde şade ei peste noapte. Vin de după casă, taie curtea, pe lună, cu ea pe umeri. O cară, jos, spre grajd, luna străluceşte lin şi liniştit deasupra ei. După aia vin înapoi şi se duc iar în casă. Cât era în lună, picioarele băiatului lu dom’ Gillespie
părea de puf. Şi după-aia-am aşteptat şi-am zis Dewey Dell şi după-aia am aşteptat şi după-aia m-am dus să aflu unde şade ei noaptea şi-am văzut ceva ce Dewey Dell mi-a zis să nu spui la nimeni.
Darl
În cadrul întunecat al uşii, pare alcătuit din întuneric, suplu ca un cal de curse, îmbrăcat cum e doar în flanelă de corp şi izmene, în primele pâlpâiri ale văpăii. Sare jos, pe chip cu o neîncredere furioasă zugrăvită pe chip. M-a văzut, fără măcar să întoarcă spre mine capul ori ochii în care vâlvătaia pâlpâie ca două făclii.
