P.S. Am citit scrisoarea pe care i-ai trimis-o Ginei ... Mi se pare atît de straniu că o întrebdacă se mai află în Bucureşti şi ce fac, dacă-i vede, atîŃia domni pe care nu i-am cunoscut ... Cumsă-Ńi explic ? Am avut Impresia dureroasă pe care o ai cînd cineva vorbeşte prin semne dinspatele tău ...
Iar trebuie să mă întrerup. Mă trag gîndurile ca o apă. E ceva care răspunde din mine. Propria mea viaŃă, şi toate întîmplările pe care le ştiu trecute se desfac din nou ca un strigoi care ar ridica o lespede pusă deasupra lui. O lacrimă adevărată provoacă
totdeauna alta, în alŃi ochi, pe deasupra raŃiunii instinctele se cheamă şi înŃeleg acum că
şi amintirile altora şi ale tale îŃi răspund din inconştient, cum îşi răspund paznicii sau cîinii din noapte. În camera asta ca o insulă în căldura zilei, gol, aş vrea să fumez mereu şi să gîndesc, cu o voluptate de neîntrerupt. În 1926 ... în 1926 ... Dar, trebuie să citesc mai departe.
ÎŃi scriu, dragă, scumpă Emy, de la Tekirghiol ... N-am putut pleca decît la 5 iulie ... Aveamneapărat nevoie ... Mi-au dat chenzinele amîndouă şi pe cea trecută ... dar am plecat ... Timp detrei zile mi-au amînat un articol ... am crezut că e o întîmplare ... Am cerut lămuririsecretarului de redacŃie ... care mi-a spus că are ordinul direcŃiei să nu-l puie deloc ... Mi-am datîn aceeaşi clipă demisia de la gazetă ... am pus o singură condiŃie... Să mi se dea şi pe trecut tot ceam de luat ... Am încasat deci trei chenzine ... Una am dat-o la chirie ... Cu alte două fac băi deputină la Tekirghiol ... N-aş spune că spectacolul bolnavilor în putini sau pe lacul abia adînc lamal ca o mocirlă e încîntător. łine de scalda bivolilor şi de baia morŃilor.
¹ Pentru cititori care au mai mult timp liber urmează aci în nota şi articolul lui Ladima, care i-a produs neplăceri cu direcŃia. Are ceva de om înăcrit şi priveşte capitala de atunci, evident. Poate fi citit după lectura întregii cărŃi.
„La suflet noi ne trebuie casă nouă ... E neapărat nevoie să mutăm capitala ... Trebuie să nu mai fie nimic tot cum a fost. Cine vrea să înŃeleagă, să înŃeleagă.
Argumentele faptice sunt şi ele nenumărate.
Din motive de igienă: Bucureştii sunt un oraş cu ierni cumplite şi veri care descompun de căldură.
Canalizarea e primitivă şi complicată, pentru că urmează străzi sucite. Vecinic reparaŃii vor împiedica prin tranşee circulaŃia. Împrejurimile sunt mocirle şi praf. Nu e loc de recreaŃie şi înviorare. În afară de frumuseŃea cerului, înalt, totul terfeleşte imaginaŃia ... DîmboviŃa e meschină, ca un şanŃ cu lături ... Din iunie pînă în septembrie oraşul acesta miroase ca o ladă de gunoi. Apa de băut îi vine de departe, iar uzinele electrice vor trebui să întindă cabluri de sute de kilometri peste munŃi şi dealuri. În treizeci de ani, circulaŃia va deveni atît de complicată, încît străzile actuale vor mai putea sluji numai pietonilor..
Cincizeci de ani de aci încolo, cetîŃenii vor fi robi exproprierilor comercializate şi scandaloase ... Panamele acestor acestor îndelitniciri vor dezonora oraşul neîntrerupt, vreme de o jumătate de veac. Calea Victoriei, ale cărei case sunt în interior ruine mucegăite, igrasioase, întunescoase, puturoase şi pline de şobolani cît căŃeii ( i-am văzut de atîtea ori eu cu ochii mei ), va costa bugetul unui stat întreg. Fiecare metru se va plăti cu sute de mii lei.
Visez o capitală ca o inimă nouă ... Pe undeva pe Olt în Ardeal, să zicem la o poştă de Braşov, la Feldioara ... Adăpostită de viscole, cu verile plăcute ca într-o staŃie climaterică ... Totul se poate începe din nou acolo. Restaurantele nu vor avea bucătăriile în grajduri cu rîndaşi bolnavi de rîile, ci laboratorii de faianŃă şi nichel ... Iar sălile de mîncare de mîncare, aerisite, căci nu vor fi cu ferestre spre canal ... Se vor lăsa locuri pentru grădini, parcuri şi pieŃe mari. Împrejurimile vor fi dealuri cu vile, sau înspre Braşov, cîmpii cu arene şi stadioane, un hipodrom al frumuseŃii... Toată zona apropiată la 30-40 de kilometri, brîul verde şi cărunt sus, al Beucegilor... Se va lucra tot anul în cîntec şi bucurie în această
cetate a sănătăŃii ...
Şi poate că ... nu poate ... sigur ... arhitecŃii şi edilii de acolo vor găsi posibilitatea să facă
bulevardele, străzile şi pieŃile aşa de frumoase, ca oamenii săraci să aibă şi ei momente cînd să uite de urîŃenia vieŃii. (Aici, în Bucureşti, este prea mare deosebirea între plăcerea pe care Ńi-o pot procura cei bogaŃi şi înăbuşitoarea atmosferă în care trăiesc săracii, fără nimic oferit ochilor lor.) În zece ani, pînă în 1936, e de presupus că se vor tripla, prin construcŃii moderne şi mari, numărul şi volumul caselor din Bucureşti ... Să le construim aceste vile şi palate, de-a dreptul acolo, şi în zece ani vom avea un oraş de trei sute de mii de locuitori, asemănători oricărui oraş din ElveŃia şi Germania, care ar îmbogăŃi frumuseŃea acestui mare regat ... Mussolini vrea să facă nu numai un suflet nou ci şi alt fizic italienilor lui ... Nu mai îngăduie nici să se vorbească de măreŃia Romei vechi ... Vrea o Italie şi italieni noi
... Ce avem noi de păstrat din acest Bucureşti, cerut de turci la îndemîna lor ? Mormintele noastre sunt la Argeş, la Tîrgovişte, la Suceava ... De ce să ne învinuiască mereu cei dezrobiŃi că sunt robii balcanicilor de la Bucureşti ?
Şi din puct de vedere ostăşesc această mutare se impune ... Acolo, la Feldioara, ar sta între capitală
şi oricare eventual duşman, zidul înalt al munŃilor ... Administrativ ? Nu mai încape îndoială că da ...
capitala s-ar găsi chiar în mijlocul Ńării ... Tunelul început la vama Buzăului ar pune Brăila şi GalaŃii mai aproape decît sunt azi de capitală cu cîteva poşte.
Dar nimic nu se va face cu oameni care nu văd dincolo de botul ghetei lor. „
Este ciudat că m-am obişnuit şi cu mirosul de ou clocit, care creşte în timpul căldurii, scăzîndspre seară, puŃin ... E un miros nefăŃarnic, ca un miros de grajd ... Perfect acceptabil în felul lui
... Infame sunt mirosurile de trezit, de canal acru, de closet, pe care le degajă străzile capitalei.
Mi-am găsit aci prieteni: un profesor, invalid din război, care face băi calde, ca să-şiîntindă piciorul, şi un inginer bătrîn, care a căpătat reumatism pe şantier. Şi el, şi nevastă-sa facbăi calde ... După ce facem cîte două ore sudaŃie, ne întîlnim la plimbare pe cheiul lacului, ca să
zic aşa, care e promenada locală. Are galantare instalate în dughene, cu toate mărfurilesezonului, fotograf, frizer etc. Mîncăm într-o bucătărie baracă mare verde, asortată ca oricerestaurant mare din Bucureşti. Unlăutar şi un Ńambalagiu ne cîntă şi la prînz, şi seara.
Pe la 6, cei care n-au plecat la mare cu bacul, jucăm table în faŃa cafenelei puŃin, sau şah ...
De ce nu eşti aicea, Emilia ? Singura mîngîiere a absebnŃei tale e că lucrez puŃin ... Amscris o poezie la care aş vrea să mai cizelez încă. łi-o trimit totuşi. Aş fi bucuros să ştiu părereata ... Dacă ar fi aci, îŃu jur că aş lucra de două ori mai mult ¹. Cu oboseala mistuitoare de a nu teave aci,
Am rămas iar pe gînduri, cu ochii ficşi, cu braŃul încordat, uitînd în mînă
scrisoarea ... Emilia îmi flutură mîna grăsuŃă în faŃa frunŃii, ca să-mi readucă privirea acasă... În după-amiaza asta caldă se adună în mine durerea ca un cheag străin în inimă
... Zîmbesc Emiliei ca să-mi dea voie să gîndesc ... Am intrat acum în propria mea viaŃă.
-La ce te gîndeşti ?
Aprind o Ńigară ca să pot spune cînd mă întreabă iarăşi:
-La nimic; fumez. E plăcut la tine aici.
¹ O trecem jos, în notă pentru cititorii care vor s-o cunoască.
PATUL LUI PROCUST
Felie de noroi e ciclul meu,
Spre capătul carent arătat cu greu,
Fuiorul tors al cretei mi- e povară
Şi de mă apăra, mă şi măsoară.
Triunghiul Tău înscrie albatroşii,
Şi doare mlaştina cu viermii roşii,
