aveam serile libere şi stăteam cu Ladima, care venea în fiecare seară după masă... Lua de multe ori bilete de cinematograf de la gazetă. Sau ieşeam să ne plimbăm în trei cu Valeria pe bulevard prin dreptul Pompierilor. Asta îi făcea mare plăcere...
Vineri, ora 6
Azi … (mai sunt din “azi” şase ore grele, ăsta seară …) Pe urmă, de la 2 la 8, alte şase maiuşoare (căci vor fi de somn, dacă voi putea dormi) şi pe urmă toată ziua de mîine, paralizată deemoŃie …
Pe diseară … G.D.L
P.S. – Cu I.N. am vorbit ieri la “Capşa” … A surîs cu mutra lui de tătar cumsecade şi mi-a promis că va fi foarte atent … Ce admirabil prieten este acest N. Pe Ştefănescu nu-l cunosc …
dar va vorbi cu el un coleg de redacŃie … Îmi spui că eşti îngrijorată de cronica Scenei ? Voi căuta chiar mîine să reiau cunoştinŃa cu criticul ei. De altfel, voi vorbi şi cu directorul ei, care mi-a cerut colaborarea … Am făcut toate acestea pentru că mi le-ai cerut tu … Dar crede mai bine în steaua şi talentul tău …
G.
Întind mîna obosit, îmi trag piciorul de sub genunchiul greu al Emiliei aşezat pe coapsa mea şi spun aşa, în glumă :
- Dar ăsta a luat-o în tragic ! căci într-adevăr Ladima se autosugestionează într-un mod întristător.
Ea are aerul să-mi spună : « Nu-Ńi spuneam ?!
-Stai să-Ńi arăt eu una … şi încearcă să caute în cutie.
Tot indiferent, întinzîndu-mă.
-Lasă că o citesc … că am timp ... tot e cald afară … E plăcut aci la tine … Îmi place şifonierul mult, de unde ai luat mobile ?
E mulŃumită de asta şi mă lămureşte cu importanŃă.
Din scrisori lipseşte ceva … Nu a clar … I-a fost sau nu amantă ? Îmi vine s-o întreb, dar ştiu că întrebările acestea n-au sens, pentru că adevăril nu se spune, iar dacă
provoci o minciună, se falsifică una dintr-alta, tot ce urmează, ca un calcul în care s-a greşit la început o cifră. Poate să aflu mai jos, poate să surprind lenea Emiliei cu vreo mărturisire.
Dragă, scumpă Emilia,
Bine că s-a terminat … Eram intoxicat … eram paralizat ieri în întunericul sălii … Cînd abătut gongul pentru Casa de lut, cînd s-a făcut întuneric în sală de a rămas numai cortina tivită pe jos cu lumină… să nu ia foc teatrul … Nu ştiu de ce ai întîrziat intrarea în scenă … În clipa aceea mi s-a dilatat tot sufletul de emoŃie …
ToŃi recunosc că ai fost admirabilă … Pe mine m-ai emoŃionat pînă la lacrimi … Păcat că
n-ai avut parteneri demni de tine … Tînărul acela … Demetriu … cum D-zeu îl cheamă ? …
parcă are bragă în vine … Ai fost tot atît de aplaudată ca şi băieŃaşul acela Rosen, care a jucat peSmerdiacoff din FraŃii Karamazov .
E aşa de frumos azi, s-a înseninat după atîtea zile de ploaie, că te implor să mergem diseară
la o grădină să mîncăm … Am impresia că toată lumea te va privi, biruitoare. Şi dacă vrei şi eu
… Să săruŃi seara, pe aleea întunecată a unui parc, o gură care a înfiorat o sală de spectatori …
Abia aştept cronicile, care însă nu vor apărea decît mîine, luni, fiindcă se publică numai atreia zi … Azi a apărut numai a noastră, căci m-am dus în cursul nopŃii la tipografie şi am scosun articol economic, ca să-i dau drumul…
Trec azi pe la voi.
G.D.L.
Trecerea asta de la dumneavoastră, dumneata, la tu, înseamnă că au devenit amanŃi ? Emilia se dă atît de uşor, că mi se pare ciudat atîta literatură, ca să stea cineva cu ea în pat.
E aproape insuportabil ca un om atît de serios, un profesor ca înfăŃişare, care făcea oricui, chiar aşa demodat, o impresie de reală distincŃie, cu care nu se putea glumi niciodată, să se ducă la tipografie, ca un funcŃionar mărunt amorezat, numai ca să facă
un serviciu unei eleve de Conservator.
De-abia mă reŃin să întreb pe Emilia dacă i s-a dat …
Ştiu că e de prisos.
Scumpă, neasemănătă prietenă,
E o copilărie … să plîngi pentru asta … Căci aproape era să plîngi … Dacă îŃi spun că
aici o cronică n-are cea mai mică importanŃă … Ascultă-mă, e o copilărie … De altfel, nici eu nupricep nimic … ToŃi mi-au promis … În sfîrşit, n-are nici o importanŃă. Totul e însă
angajamentul. Am aproape certitudinea că vei fi amgajată … Directorul s-a uitat în program,cînd ai terminat tirada … Sunt sigur că a vrut să-Ńi reŃie numele … Dacă te-aş fi găsit acasă.
Mi-e dor … trebuie neapărat să te văd … Azi … pînă mîine e o imensitate.
Dezolat,
G.D.L.
Omul acesta aşa de grav, pedant de binecrescut şi atît de lipsit de orice familiaritate, că se ridica în picioare la masă, de teamă ca musafirul, venit să-i vorbească, să nu ceară loc să stea jos, a putut să fie atît de copilăros? Parcă nu mai e el.
