nemişcată... Femeilor le stă bine să aibă un aer puŃin afectat în timpul dansului, căci asta face parcă să circule în ele un fluid de sensibilitate dirijat. Alunecam aşa amîndoi, fără

mişcări, dar ritmic, pentru că Mouthy, deşi delicios izmenită, cu capul ei de gheişă, era de o pasiune concentrată şi plină de linişte.

Nu vorbeam niciodată, bineînŃeles, în timpul dansului, şi nici chiar Mouthy, oricît de vorbăreaŃă, uneori numai, căci alteori sta tăcută ca un şarpe ore întregi pe plajă, fără

să privească pe nimeni, dospindu-se în soarele fierbinte de amiază, nu vorbea. De data asta însă mi-a şoptit, glumind cu un ton fals, teatral diabolic:

- Platonica „dumitale" te înşală... Uite-o, dansează cu un tip.

Doamna aceasta T., despre care toŃi spuneau că a venit după mine la Tekirghiol, fusese pînă acum foarte retrasă. Pînă la amiază sta de obicei jos în nisip s-o ardă soarele ca pe o plantă, singură aproape, dindos de „Popovici", unde plaja e mai mare, dar mai puŃin căutată, căci e cam pustie. Seara, cu o eşarfă triunghiulară de batic asortat pe umeri, în rochie de casa verzuie, jad degradat în pătrate întretăiate, spre alb (sau dimpotrivă de culoarea fragilor degradată), lua masa împreună cu o doamnă bătrînă, vecină de cameră, prietenă de aci de la „Popovici", şi pe urmă stau amîndouă în şezlonguri ca să

privească dansul şi lumea care venea. Astă-seară dansa însă, iar americanca mi-a strîns mîna cu unghiile tari.

- Ce e? łi-a venit rău...? Te vaifi că se (ine după tine şi acum cazi din aeroplan pentru că o vezi dansînd cu altul? şi Mouthy făcea un cap de copil cu breton, mirat.

N-am spus nimic... Cînd a încetat muzica, iar perechile s-au desfăcut brusc, aşa ca nişte jucării demontate, Mouthy, întorcîndu-se de la jumătatea drumului spre gheretele noastre de plajă şi văzînd că nu sunt în spatele ei, a început să mă strige... Credea că am greşit drumul... SimŃeam însă nevoia să ştiu la ce masă se duce doamna T. O pierdusem din privire în înghesuiala în care coborau perechile şi acum o căutam cu ochii la toate mesele, mereu recunoscînd cunoscuŃi, pe care fără să vreau trebuia să-i salut... Nu ştiu de ce, parcă mi se înfipsese o gheară în inimă şi îmi simŃeam gura strîmbată de un surîs.

N-am putut-o descoperi, iar pentru că Mouthy mă striga prea tare, m-am întors. E

iritant de indiscret şi inelegant să-fi auzi numele strigat într-un restaurant.

Triumfînd în mod comic, izmenită, s-a instalat în ghereta ca un tron de nuia, şi-a vestit pe ceilalŃi:

- A văzut-o pe damă dansînd... şi şi-a pierdut globulele roşii din obraz.

Au început să facă toŃi glume de prost gust, care îmi erau penibile, dar nu erau nici atît de precise sau triviale ca să justifice o izbucnire de sportiv, prea violentă. SimŃeam însă

acum că dacă nu mă stăpînesc cu totul, provoc un scandal, care mă îngrozea înainte, căci nu sunt în stare de un simplu duel de spirite şi înŃepături ca Ghenovicescu, de pildă.

Puseseră mese în toate părŃile grădinii, adică pînă în fundul ei, spre căsuŃele cu pridvor, printre duzi şi lilieci... Unele din ele nu le puteam vedea şi m-am sculat, dînd o raită să văd dacă nu cumva doamna T. este la vreo masă după colŃ, în spatele orchestrei.

Totul era răsturnat şi voia bună din maşină era acum ca o intoxicare a sufletului.

Abia cînd m-am întors am văzut-o. Era la o masă aproape vecină cu noi, tot în marginea dinspre faŃada de chălet a hotelului.

Era, în afară de doamna bătrînă, cu care lua masa de obicei, împreună cu trei domni pe care îi cunoşteam, de altfel. Unul, un deputat oltean, cu o mutră rotundă de amorez de mahala, blond, cu o mustăcioară mică tunsă şi cu ochi puŃin cam copilăroşi, altul, un economist şi dansator monden, cam în vîrstă, cu cioc mic şi mustaŃă arcuită, mătăsoasă, de dandy demodat, iar cel de al treilea, un avocat voluminos şi amabil din Bucureşti, care poate era soŃul doamnei bătrîne.

Stătea cu spatele la noi şi nu avea scaunul cel mai bun, împotriva obiceiului deci, căci politeŃea bărbaŃilor la masă nu se arată faŃă de doamna în vîrstă, ci faŃă de cea frumoasă, care, dacă ar pleca, reuniunea n-ar mai avea rost pentru ei... E de mirat că

femeile în vîrstă acceptă această capitulare... sau, cine ştie, le e teamă că, altfel, nu ar mai fi scoase în lume. Dacă doamna T. era cu spatele la noi, aşa încît era cu profilul spre grădină şi nu putea să privească în toate părŃile şi, mai ales, ceea ce voiau frumoasele, să

fie privite din toate părŃile, însemna că ori refuzase cu delicateŃe locul, ori vrusese anume să stea cu spatele la noi...

M-am întors la masă şi mi-am turnat din sticla de whisky cît să fac două pahare...

Lipsea sifonul şi asta m-a înfuriat arzător. SimŃeam că dacă nu fac gestul de a turna sifon, orice alt gest aş face, m-aş trăda... - Dragă, e ridicol să fii atît de enervat din pricina unei femei pe care nu o cunoşti măcar... şi despre care recunoşti că te plictiseşte cu insistenŃele ei.

Tînăra actriŃă, care se gătise cu multă grijă - şi asta mi-a făcut o mare plăcere -

îmbrăcase o rochie de mătase albă înflorată verde-pal, cu mînecuŃe, care-i măsurau rotunjimea fragedă a braŃului ceva mai jos de umăr. S-a interesat atentă, dar pudrîndu-se, despre ce e vorba.

Mouthy a lămurit-o, lăsînd palul din gură, încovoiată însă asupra mesei...

- „Suferă" din pricină că l-a trădat Platonica. L.C. m-a întrebat uimită:

- PoŃi fi atît de vanitos încît să suferi fiindcă o femeie care te adoră şi se Ńine după

dumneata ca o umbră îşi permite să danseze şi să stea la masă cu altul?... Şi sincer, profund uimită: Sunt îngrozitori bărbaŃii.

Mouthy era dezgustată, însă şi din alte motive.

- Mîine îŃi fac cunoştinŃă cu ea... Să se termine o dată comedia asta. Am protestat aproape speriat:

- Nu... nu... Nici nu mă gîndesc... Mă plictiseşte cu insistenŃele ei... înŃelegi?

L.C., frămîntîndu-şi buzele puŃin, mă priveşte ironic şi drăguŃ ca un băieŃaş, dar făcînd numai pentru atîta gropiŃe în obrajii înalŃi:

- ÎnŃeleg deocamdată că te plictiseşte că... nu mai insistă...

Mărginoiu, lungan cu faŃa rasă, brăzdată de cute ca un actor, venise de la o altă

masă, aducînd paharul, ca să-şi toarne din sticla de whisky. De obicei, băieŃii îşi stabileau un soi de domiciliu teoretic la masa noastră şi pe urmă colindau mesele burgheze, familiale, venind numai să-şi umple paharul, dar unii veneau pentru asta chiar cînd erau ei înşişi cu familia, ştiind că pe masa noastră e totdeauna o sticlă de whisky, sau cruşoane. Asculta, şi în timp ce-şi turna, lung, negricios, îngîmfat:

- Mă duc s-o invit la dans.

După război, pînă anul acesta, „moda" permitea să inviŃi la dans o femeie fără s-o cunoşti, chiar atunci cînd era cu bărbatul ei, pe care, nici pe el, nu-1 cunoşteai.

Mouthy, mirată şi sincer binevoitoare, cu gura cît un bănuŃ:

- Ştii că a mai refuzat pe alŃii în alte seri? Să nu te întorci cu steagul , plecat...

- Se păstrează pentru viŃelul de aur... a întrerupt acru Ghenovicescu, care nu uita spaima şi enervarea de pe drum.

Am devenit mai palid, dar nu pentru că insulta lui m-ar fi atins... Ăsta era genul lui şi nimeni nu-l lua în serios. Uneori era în insultele lui chiar un ton de admiraŃie, ca în împrejurările dintre prieteni. „ViŃelul de aur" era fireşte aluzie la bogăŃia mea şi, dacă

vrei, şi la pretinsa mea frumuseŃe; în realitate mi-a fulgerat prin minte o bănuială, răspîndită apoi în sînge ca un lichid de injecŃie. Am închis ochii, căci mi s-au crispat mîinile.

Mărginoiu se aplecase ceremonios în faŃa doamnei T., încît Mouthy a încremenit, sorbind din pahar, aşa cu coatele pe masă, acum, şi cu pumnii grăsuŃi, sprijinind căpşorul cu faŃa încadrată de breton pînă la sprîncene, şi buclele negre care-i cădeau în jos, arcuite peste urechi, acoperindu-le.

- Tîmpit mai e... Vrea să-1 turtească mai în plin refuzul. Putea să încerce mai discret...

Dar doamna T. a răspuns surîzînd cu toată figura, puŃin grăbită şi absentă, încît toŃi am rămas miraŃi... E o femeie frumoasă, deşi poate fără stilul modei, dar cînd e serioasă

are trăsăturile cam tari puŃin, încît uneori pare urîtă... Cînd surîde însă - vag îndurerat totdeauna - trece parcă la o altă extremitate şi devine de o feminitate fără pereche. Ochii albaştri, aproape violeŃi, cînd e veselă, de culoarea prunei brumate alteori, şi apropiaŃi puŃin, strălucesc dintr-o dată, împreună cu albul dinŃilor de sus, căci gura îi e mult mai mare. Toată faŃa i se colorează brusc, încît pînă şi părul puŃin cam uscat şi des, ca de negresă, devine dintr-o dată parcă mătăsos şi viu. Are un surîs care se vede departe în mulŃime şi individualizează.

Cînd dansa cu deputatul blond şi cu mustăcioară, făceau o pereche puŃin cam provincială... Mărginoiu e însă un dansator desăvîrşit, înalt, se apleacă uşor deasupra femeii, parcă s-o protejeze în timpul dansului. Doamna T. nu avea aerul acela afectat, şi nu era îmbrăcată şi nici pieptănată ca femeile mondene - părul lins, cîrlionŃi mici răsuciŃi ascuŃit pe obraz în dreptul urechii, ca dansatoarele spaniole, aşa cum cerea moda, sau „bubikopf" ca Mouthy, sau băieŃeşte ca L.C. Nu avea aerul acela nervos că e strînsă prea de aproape şi vrea să se depărteze dînd umerii înapoi, creînd o linie oblică

de la umăr la strîmtura taliei, atunci cînd dansa cu deputatul. Mărginoiu, Ńinînd însă