...Mi-a părut grozav de rău că nu m-aŃi văzut. Era o bucurie care a trecut pe lîngă mine,cît să întind mîna, dar fără s-o pot opri în loc.
Mîine viu să vă aduc piesa... în Calea Plevnei, nu ? Sunt atît de curios să vă văd locuinŃa...
Am emoŃie... Vreau să mergem pe urmă la cinematograf. Un coleg entuziast îmi spune de oactriŃă tînără în Gösta Berling, la Lipscani. Zice că tot filmul e admirabil. Am oprit biletele.
G. D. Ladima
Întorc capul spre ea, care e rezemată în cot, într-o rînă, aproape cu faŃa-n jos. Acum burta cea mică i se lasă uşor spre cearşeaf. Nu trage din Ńigare. Pun şi foaia asta pe noptieră... frunzăresc scrisorile din cutia pitită între trupurile noastre, aşa, de formă, căci le iau tot la rînd.
E un bilet scurt, cu creionul.
Mi-a părut rău că nu v-am găsit acasă. Mi-a spus doamna Valeria, sora d-voastră, că aŃifost chemată de profesor acasă, în vederea producŃiei... Am făcut însă o cunoştinŃă preŃioasă, înpersoana doamnei Valeria, care e o admirabilă gazdă şi o încîntătoare moldoveancă. Am gustatcel mai bun şerbet din viaŃa mea... Am rîs... am glumit... Ce bine ar fi fost să fiŃi şi d-voastră...
„Şerbet făcut de Valeria..." gîndesc eu.
Scrisoarea care vine pe hîrtie gălbuie are rîndurile mai neregulate, pe patru pagini.
Scumpă domnişoară şi prietenă,
Cît de greşită eşti... Dar n-am fost deloc supărat... Sau în sfîrşit... dacă vrei... am fost puŃinîndurerat... A fost atît de minunată masa noastră în doi la grădina aceea de pe Ştefan cel Mare,pe care numai gustul dumitale ales a putut-o descoperi... Toată seara am avut impresia că suntameŃit de atîta frumos. După filmul cu Jannings, care mie mi-a plăcut foarte mult, şi el şi Lya dePutti... boschetele acelea de trandafiri mici sunt o invenŃie de poet. Să trăiască. Ura...
Năşicu... De vreme ce aşa îl cheamă...
- Mergeam cîteodată acolo, cu un avocat... E foarte frumoasă... E aşa cu boschete şi cu lăutari... Nu e lume multă niciodată.
...Nu mai văd de aseară, în toată viaŃa mea, decît seara asta de mai, cu boschet de trandafiri deprimăvară, cu pui fripŃi, cu brînză nouă, cu vin şi lăutari.
Poate că ar fi fost mai bine să rămînem acolo... Cu toate că plimbarea la Sosea, singuri, pesub teii înfloriŃi, a fost încă una din puŃinele bucurii ale vieŃii mele îngrozitoare... De altfel, totula pornit de la mine...
Eu am avut ideea nefericită să propun să luăm îngheŃată la „Flora". Acesta mi-a fosttotdeauna norocul. Excesul de fericire mă face nerod...
Ridică de umerii arcuiŃi în jos, care după ceafă sunt legaŃi ocolit, în , grumazul lucios.
- Recunoştea singur că spunea prostii cîteodată...
D-ta ai refuzat, recunosc... şi politeŃea d-tale m-a impresionat si m-a îndîrjit... Dar, de ce n-aş spune? Mi s-a părut penibil caprin lumea aceea de snobi ai cunoştinŃe de care te fereşti... Uncopil ca d-ta... în localul acela!
Ciudat era că totuşi el stăruise să meargă acolo... crezînd probabil că o inifiază...
Bietul Ladima.
Am văzut că asta te-a indispus... Dar n-am fost supărat... Sau, Doamne, poate că maibine a fost aşa... PreŃul împăcării a fost un dar dumnezeiesc care răscumpără totul, chiar şinecazurile unui biet scrib urgisit.
Devotatul
G.D.L.
- L-am sărutat, ce era să fac, nu-i aşa? Cînd veneam pe jos, pe alee, la întoarcere...
Mi s-a părut că e supărat din cauza tipilor de la masă... Căci nici nu-i cunoşteam măcar... Dar mi s-a părut unul foarte bine şi mă uitam la el... Ladima era cam ameŃit, însă a simŃit ceva... A cerut să plătească şi am plecat repede.
Totuşi parcă Emilia exagerează... Chiar aşa de pasionat, nu... Scrisorile sunt, aşa, cu întorsături de scriitor... Are un aer degajat de om care nu prea pune la inimă. M-aş fi mirat. Sunt probabil scrisori obicinuite pe care ea şi Valeria, din politică, le-au transformat în amor mare... Pe o hîrtie de un mov aproape alb, tot cu cerneală violetă:
Prietenă scumpă,
Te-am aşteptat să vii pînă la 1 ½. ÎînŃeleg cît de preocupată eşti şi cît de agitată din cauzaproducŃiei... Doamna Valeria spunea că de două zile nu mai mănînci de îngrijorare... Ne-amînchipuit că din cauza ploii ăşteia, care n-a încetat o clipă de azi-dimineaŃă, n-ai mai venit... Noinumai despre producŃie am vorbit. Dacă Ńi-aş spune că numai cînd am dat bacalaureatul am maifost atît de emoŃionat, n-ai crede... Sîmbătă la ora 6 ½ se joacă nu numai cariera d-tale, ci şinorocul meu... Am dat ieri în gazetă o notă despre d-ta... M-a tulburat dragostea cu care a tăiat-o d-na Valeria ca s-o păstreze. Sunt atît de fericit să-Ńi văd numele tipărit... Tot atît, crede-mă, ca atunci cînd mi-a apărut întîia poezie semnată... Aş vrea să fac totul pentru d-ta. Am o încredere nemărginită în talentul d-tale şi o teamă vagă că nu vei fi înŃeleasă... E aşa de greu să
faci artă adevărată la noi în Ńară... Stai mîine liniştită în casă pînă după-amiază... Voi veni şi eu,dar te vom lăsa să te odihneşti singură în dormitor... Voi juca tabinet cu d-na Valeria... Si vomstrăjui lîngă d-ta... Aş vrea să fii aclamată, să fii acoperită de flori...
G.D.L.
P.S. Domnul acela mărunt şi bătrîior cu care Ńi-am făcut cunoştinŃă ieri la Salonul Oficial...
- Începuse să mă poarte pe la expoziŃii... Spunea că „e neapărată nevoie pentru un artist".
Şi Emilia are pentru pictură, ea care seamănă cu modelele voinice ale moderniştilor fără să ştie, dispreŃul unui bucătar pentru prăjituri. Cred chiar că am venit la ea şi mai viu, nu ştiu cum, şi dintr-un soi de curiozitate provocată de faptul excitant că seamănă cu nudurile pline, făloase, ale unor pictori pe care un coleg de la Quai d'Orsay mi le arăta la expoziŃiile de scandal ale pictorilor noi. Mă gîndesc la Picasso, mai ales la Favorv.
...m-a întîlnit ieri la cafenea şi mi-a spus surîzînd cu prietenie afectuoasă: Foarte drăguŃă
prietena d-tale... Mi-au dat lacrimile de bucurie, Emy. (Uite, e stupid să spun, dar sunt fericit,Emy). Prietena mea... Prietena mea... L-am rugat să dea o notă şi la ei în gazetă... Mi-a spus s-oscriu singur că o dă el... închipuie-Ńi cu ce grabă am scris-o.
Diseară (ah, dacă ai şti cum aştept să se facă 9 seara, ca să viu la d-ta!).
G.D.L.
Emilia mă lămureşte cu oarecare pedanterie, căci a observat că o ascult cu interes.
- Începusem pe vremea aceea cu „unchiul". Nu venea decît între 5 şi 7, aşa că
