Bietul Ladima.

Am văzut că asta te-a indispus... Dar n-am fost supărat... Sau, Doamne, poate că maibine a fost aşa... PreŃul împăcării a fost un dar dumnezeiesc care răscumpără totul, chiar şinecazurile unui biet scrib urgisit.

Devotatul

G.D.L.

- L-am sărutat, ce era să fac, nu-i aşa? Cînd veneam pe jos, pe alee, la întoarcere...

Mi s-a părut că e supărat din cauza tipilor de la masă... Căci nici nu-i cunoşteam măcar... Dar mi s-a părut unul foarte bine şi mă uitam la el... Ladima era cam ameŃit, însă a simŃit ceva... A cerut să plătească şi am plecat repede.

Totuşi parcă Emilia exagerează... Chiar aşa de pasionat, nu... Scrisorile sunt, aşa, cu întorsături de scriitor... Are un aer degajat de om care nu prea pune la inimă. M-aş fi mirat. Sunt probabil scrisori obicinuite pe care ea şi Valeria, din politică, le-au transformat în amor mare... Pe o hîrtie de un mov aproape alb, tot cu cerneală violetă:

Prietenă scumpă,

Te-am aşteptat să vii pînă la 1 ½. ÎînŃeleg cît de preocupată eşti şi cît de agitată din cauzaproducŃiei... Doamna Valeria spunea că de două zile nu mai mănînci de îngrijorare... Ne-amînchipuit că din cauza ploii ăşteia, care n-a încetat o clipă de azi-dimineaŃă, n-ai mai venit... Noinumai despre producŃie am vorbit. Dacă Ńi-aş spune că numai cînd am dat bacalaureatul am maifost atît de emoŃionat, n-ai crede... Sîmbătă la ora 6 ½ se joacă nu numai cariera d-tale, ci şinorocul meu... Am dat ieri în gazetă o notă despre d-ta... M-a tulburat dragostea cu care a tăiat-o d-na Valeria ca s-o păstreze. Sunt atît de fericit să-Ńi văd numele tipărit... Tot atît, crede-mă, ca atunci cînd mi-a apărut întîia poezie semnată... Aş vrea să fac totul pentru d-ta. Am o încredere nemărginită în talentul d-tale şi o teamă vagă că nu vei fi înŃeleasă... E aşa de greu să

faci artă adevărată la noi în Ńară... Stai mîine liniştită în casă pînă după-amiază... Voi veni şi eu,dar te vom lăsa să te odihneşti singură în dormitor... Voi juca tabinet cu d-na Valeria... Si vomstrăjui lîngă d-ta... Aş vrea să fii aclamată, să fii acoperită de flori...

G.D.L.

P.S. Domnul acela mărunt şi bătrîior cu care Ńi-am făcut cunoştinŃă ieri la Salonul Oficial...

- Începuse să mă poarte pe la expoziŃii... Spunea că „e neapărată nevoie pentru un artist".

Şi Emilia are pentru pictură, ea care seamănă cu modelele voinice ale moderniştilor fără să ştie, dispreŃul unui bucătar pentru prăjituri. Cred chiar că am venit la ea şi mai viu, nu ştiu cum, şi dintr-un soi de curiozitate provocată de faptul excitant că seamănă cu nudurile pline, făloase, ale unor pictori pe care un coleg de la Quai d'Orsay mi le arăta la expoziŃiile de scandal ale pictorilor noi. Mă gîndesc la Picasso, mai ales la Favorv.

...m-a întîlnit ieri la cafenea şi mi-a spus surîzînd cu prietenie afectuoasă: Foarte drăguŃă

prietena d-tale... Mi-au dat lacrimile de bucurie, Emy. (Uite, e stupid să spun, dar sunt fericit,Emy). Prietena mea... Prietena mea... L-am rugat să dea o notă şi la ei în gazetă... Mi-a spus s-oscriu singur că o dă el... închipuie-Ńi cu ce grabă am scris-o.

Diseară (ah, dacă ai şti cum aştept să se facă 9 seara, ca să viu la d-ta!).

G.D.L.

Emilia mă lămureşte cu oarecare pedanterie, căci a observat că o ascult cu interes.

- Începusem pe vremea aceea cu „unchiul". Nu venea decît între 5 şi 7, aşa că

aveam serile libere şi stăteam cu Ladima, care venea în fiecare seară după masă... Lua de multe ori bilete de cinematograf de la gazetă. Sau ieşeam să ne plimbăm în trei cu Valeria pe bulevard prin dreptul Pompierilor. Asta îi făcea mare plăcere...

Vineri, ora 6

Azi … (mai sunt din “azi” şase ore grele, ăsta seară …) Pe urmă, de la 2 la 8, alte şase maiuşoare (căci vor fi de somn, dacă voi putea dormi) şi pe urmă toată ziua de mîine, paralizată deemoŃie …

Pe diseară … G.D.L

P.S. – Cu I.N. am vorbit ieri la “Capşa” … A surîs cu mutra lui de tătar cumsecade şi mi-a promis că va fi foarte atent … Ce admirabil prieten este acest N. Pe Ştefănescu nu-l cunosc …

dar va vorbi cu el un coleg de redacŃie … Îmi spui că eşti îngrijorată de cronica Scenei ? Voi căuta chiar mîine să reiau cunoştinŃa cu criticul ei. De altfel, voi vorbi şi cu directorul ei, care mi-a cerut colaborarea … Am făcut toate acestea pentru că mi le-ai cerut tu … Dar crede mai bine în steaua şi talentul tău …

G.

Întind mîna obosit, îmi trag piciorul de sub genunchiul greu al Emiliei aşezat pe coapsa mea şi spun aşa, în glumă :

- Dar ăsta a luat-o în tragic ! căci într-adevăr Ladima se autosugestionează într-un mod întristător.

Ea are aerul să-mi spună : « Nu-Ńi spuneam ?!

-Stai să-Ńi arăt eu una … şi încearcă să caute în cutie.

Tot indiferent, întinzîndu-mă.

-Lasă că o citesc … că am timp ... tot e cald afară … E plăcut aci la tine … Îmi place şifonierul mult, de unde ai luat mobile ?

E mulŃumită de asta şi mă lămureşte cu importanŃă.

Din scrisori lipseşte ceva … Nu a clar … I-a fost sau nu amantă ? Îmi vine s-o întreb, dar ştiu că întrebările acestea n-au sens, pentru că adevăril nu se spune, iar dacă

provoci o minciună, se falsifică una dintr-alta, tot ce urmează, ca un calcul în care s-a greşit la început o cifră. Poate să aflu mai jos, poate să surprind lenea Emiliei cu vreo mărturisire.

Dragă, scumpă Emilia,

Bine că s-a terminat … Eram intoxicat … eram paralizat ieri în întunericul sălii … Cînd abătut gongul pentru Casa de lut, cînd s-a făcut întuneric în sală de a rămas numai cortina tivită pe jos cu lumină… să nu ia foc teatrul … Nu ştiu de ce ai întîrziat intrarea în scenă … În clipa aceea mi s-a dilatat tot sufletul de emoŃie …

ToŃi recunosc că ai fost admirabilă … Pe mine m-ai emoŃionat pînă la lacrimi … Păcat că

n-ai avut parteneri demni de tine … Tînărul acela … Demetriu … cum D-zeu îl cheamă ? …

parcă are bragă în vine … Ai fost tot atît de aplaudată ca şi băieŃaşul acela Rosen, care a jucat peSmerdiacoff din FraŃii Karamazov .

E aşa de frumos azi, s-a înseninat după atîtea zile de ploaie, că te implor să mergem diseară

la o grădină să mîncăm … Am impresia că toată lumea te va privi, biruitoare. Şi dacă vrei şi eu

… Să săruŃi seara, pe aleea întunecată a unui parc, o gură care a înfiorat o sală de spectatori …

Abia aştept cronicile, care însă nu vor apărea decît mîine, luni, fiindcă se publică numai atreia zi … Azi a apărut numai a noastră, căci m-am dus în cursul nopŃii la tipografie şi am scosun articol economic, ca să-i dau drumul…

Trec azi pe la voi.

G.D.L.

Trecerea asta de la dumneavoastră, dumneata, la tu, înseamnă că au devenit amanŃi ? Emilia se dă atît de uşor, că mi se pare ciudat atîta literatură, ca să stea cineva cu ea în pat.

E aproape insuportabil ca un om atît de serios, un profesor ca înfăŃişare, care făcea oricui, chiar aşa demodat, o impresie de reală distincŃie, cu care nu se putea glumi niciodată, să se ducă la tipografie, ca un funcŃionar mărunt amorezat, numai ca să facă

un serviciu unei eleve de Conservator.