De-abia mă reŃin să întreb pe Emilia dacă i s-a dat …
Ştiu că e de prisos.
Scumpă, neasemănătă prietenă,
E o copilărie … să plîngi pentru asta … Căci aproape era să plîngi … Dacă îŃi spun că
aici o cronică n-are cea mai mică importanŃă … Ascultă-mă, e o copilărie … De altfel, nici eu nupricep nimic … ToŃi mi-au promis … În sfîrşit, n-are nici o importanŃă. Totul e însă
angajamentul. Am aproape certitudinea că vei fi amgajată … Directorul s-a uitat în program,cînd ai terminat tirada … Sunt sigur că a vrut să-Ńi reŃie numele … Dacă te-aş fi găsit acasă.
Mi-e dor … trebuie neapărat să te văd … Azi … pînă mîine e o imensitate.
Dezolat,
G.D.L.
Omul acesta aşa de grav, pedant de binecrescut şi atît de lipsit de orice familiaritate, că se ridica în picioare la masă, de teamă ca musafirul, venit să-i vorbească, să nu ceară loc să stea jos, a putut să fie atît de copilăros? Parcă nu mai e el.
Iau din teancul dintre noi doi.
Scumpa mea,
Cum s-au schimbat toate... Trebuie să te văd... Îmi lipseşti ca lumina unui neurastenic...
De o săptămînă nu putem sta ca lumea de vorbă... În fiecare zi te-am aşteptat... Noroc că sora tae atît de bună... Îi sunt nesfîrşit recunoscător... Lămureşte-mă ce e cu plecarea asta la Bîrlad...
Simt că înnebunesc... Nu, nu... Vom face tot posibilul să mergem la Tekirghiol... Eu am nevoiede băi calde pentru reumatismele mele... Sper că voi aranja ceva. Si în sat e bine... Am auzit că laMovila sunt curenŃi... Pe urmă poŃi merge cu bacul de la sat la mare oricînd vrei... GînduldespărŃirii mi-e absolut imposibil de realizat, cum nu pot gîndi un cerc pătrat... Vom avea atîteade lămurit... Nu ca femeie, nu de corpul tău duc lipsă, Emilia. PrezenŃa ta sufletească îmi enecesară... Trebuie să fim împreună... E foarte frumos acolo... Un prieten care a fost la sat mi-aspus că vine acolo foarte multă lume bună... Trebuie să vii, Emy. De la 1 la 30 iulie... e cel maifrumos sezon.
Ieri m-am întîlnit cu amicul, ştii care, cel cu cronica din DimineaŃa si aştepta să-l salut...
M-am făcut că nu-l văd... La gazetă am o mulŃime de plictiseli... Aş vrea să plec... Totul mă
dezgustă... Aş vrea să fim amîndoi într-un oraş străin, mare, curat... Ieri, cînd am fost la voi, tecăuta şi Cina... Nu ştiu ce vrea să-Ńi spună. E foarte drăguŃă şi cred că te iubeşte mult. Ea Ńi-aaruncat flori pe scenă... E drept că şi tu i-aizvîrlit un braŃ de garoafe... Prietenia asta mă
înduioşează... E aşa de rar lucru...
Scrie-mi două rînduri,
G.D.L.
Trebuie s-o iau prin surprindere pe Emilia, mai ales că mi se pare că afirmaŃia din scrisoare mă ajută. Spun deci o enormitate:
- În definitiv, tot i te-ai dat, de ce nu te-ai fi măritat cu el?
îmi răspunde cu mimică, apăsînd în jos buza de sus, depărtînd-o de nas, ca un cioc de rată, a mirare şi dispreŃ.
- Aşa o dată... treacă-meargă... S-a înfruptat el... Pe urmă mă plictisea... Nu era om de înŃeles, cum era să mi-l iau pe cap?
ÎngheŃ de nedumerire. Parcă pipăi stofe proaste. „S-a înfruptat el o dată". Mă uit lung la ea. Emilia are conştiinŃa, deci, că reprezintă un ospăŃ de carne? Are conştiinŃa valorii animalităŃii ei... exploatează totul rece, cu rînduială şi socoteală; gîndeşte vulgar şi grijuliu despre sexul ei, ca un Ńăran despre marfă şi hambar.
Chiar dacă n-a iubit-o, ceea ce e penibil e că un om ca Ladima poate să scrie unei astfel de femei, fără să gîndească nici o clipă că faptul acesta, dacă s-ar afla, l-ar compromite...
Aci vii, dar după ce termini pui o monedă sub scrumieră, pe noptieră, şi pleci cu grija să
nu laşi nimic compromiŃător la faŃa locului.
- Nu mai citeşti?
- M-am plictisit, mint şi mă întind... Mai sunt Ńigări?
Fumez mult, îngîndurat. Se deşteaptă în mine, chemată de asta, cum se cheamă
stafiile, viaŃa mea proprie, pe care o comprim greu, îndurerat. Cînd Emilia încearcă să
mă sărute pe gură, deşi nu i-am îngăduit asta niciodată, reiau lectura.
Scumpo,
Sunt mulŃumit că te simŃi atît de bine acolo, la Bîrlad... Trebuie să luăm bucuriile aşa cumsunt... Mi-e totuşi atît de greu să-mi închipui că te poŃi simŃi bine într-un oraş în care nu sunteu. Pentru că mi-e totidfără nici un Dumnezeu, cînd ştiu că nu eşti în acelaşi oraş cu mine... Nuştiu... ai să zîmbeşti poate... dar mi separe îngrozitoare fraza ta... „Aici petrecem admirabil...
Ziua, într-o familie unde e mult tineret... Dansăm, jucăm tot felul de gajuri. Seara ne plimbămprin grădina publică şi mergem des la cinematograf..." Dar eu... eu, Emy... unde sunt în toateastea?
Sunt obosit, sunt disperat... N-am putut să plec la întîi... am avut neplăceri la ziar... Nu s-aii plătit chenzinele, dar pînă acum eu nu eram lăsat printre întîrziaŃii care pot să aştepte pentrucă eventuala lor plecare nu ar însemna o pagubă... Directorul, sau mai bine zis proprietarulpolitic al gazetei, s-a supărat zilele trecute de un articol al meu prin care ceream să se mutecapitala în Ardeal... însă articolul a avut ecou, şi un inginer mi-a trimis o broşură a lui, princare arată posibilităŃile tehnice ale strămutării. A fost un succes personal mare. łi-l trimit,articolul pe care l-au reprodus vreo două gazete, să-l citeşti... łin foarte mult la părerea ta...
Arată-l şi Valeriei... Am fost încă de joi la adresa dată de tine, dar n-am găsit pe nimeni... Amfost ain nou după ce am primit cartea poştală... Pachetul era pe numele meu (?), mi l-a dat unfecior... L-am dus şi-am avut plictiseli la poştă ... Mi-a spus că nu ² bine împachetat, că trebuiedesfăcut ...
În carton nu e admis împachetatul decît dacă e flexibil şi bine legat în sfori, ca într-o plasă
... Că e preferabil în pînză ... mi l-a făcut însă, pentru un bacşiş, fără să-l mai desfacă, un om deserviciu de acolo. Am rămas surprins de acest exces de precauŃii .
G.D.L.
-Zău, a fost o adevărată nebunie din partea mea ... În pachet erau jartierele şi combinezonul. Îi venise la Zăgănescu dama de la cinema. N-am avut timp decît să pun
ciorapii, pantofii şi rochia; combinezonul şi jartierele le-am lăsat acolo, în grabă, că nu le găseam ... Dacă desfăcea ! Mai ales că era şi o scrisoare, şi ce scrisoare, a lui Zăgănescu ¹.
Acum umrează patru pagini fără titlu.
Aici ² cald şi urît, Emy ... Singura bucurie sunt scrisorile tale. Sunt destrămat sufleteşte ...
Dement din caza lor ... De cîte ori vin spre casă am obsesia lor ... Mă întreb: „Mi-o fi pus-ocoana MariŃa pe masă ? Sau poate o găsesc pe noptieră ?” Săptămîna trecută a fost cevanemaipomenit ... Deschisesem uşa gîfîind ... Nu –mam uitat direct la masă, de frică să n-o vădgoală ... Am întors capul încet şi totuşi pe jurnalul care acoperea faŃa de masă nimic ... Maiaveam o şansă .. pe mescioara de la căpătîi ... Mi se strîngea pieptul de parcă nu mai făcea partedin mine... Era un animal viu deosebit ... Nimic ... A fost pe urmă o stare de prostaŃie. Totul erapustiu şi cu miros de leşie ... Am încercat să o citesc şi tocmai cînd îmi trecuse durerea şi-mierau gîndurile într-o amorŃeală împăcată, am văzut jos pe duşmea ... la două palme de uşă,aşezat pieziş acolo pe linoleum, plicul dreptunghiular, alb, atît de aşteptat ... Am sărit nebun debucurie ... Întîmplarea m-a amuzat enorm ... Parcă era o glumă ... Un joc de-a surpriza ... Eraaşa de plăcută această farsă de nesfîrşită graŃie. Întîmplarea n-o poate realiza singură ... E o mînă
mai înaltă care angrenează toate ... Ştiu, poştaşul negăsind pe nimeni, a vîrît scrisoarea pe subuşă ... Totuşi scrie-mi mai des ... Scrie-mi mult, Emy ... Scrie-mi ce-Ńi trece prin cap ...
E trist fără tine,
G.D.L.
