- Sunt „pasionante"?

- Te cred, numai citeşte una dintre ele. Da spuneai că eşti grăbit? Sunt gol, lungit pe spate. Ea e lîngă mine, aproape de tot, întreagă,

mai sus, ca să-şi poată petrece mîna în jurul gîtului meu... Sînii i se apropie acum voinici, fără să se diformeze prea mult... Banul cel mare, cafeniu, uşor bulbucat din jurul sfîrcului drept, e pe din două tăiat de marginea de sus a cămăşii pe care a ridicat-o, din nou, doar într-o parte. E în jurul cafeniului, ca o aureolă alburie, vizibilă numai cînd priveşti atent, irizată mai în alb încă decît restul pielii.

Scot teancul de scrisori surîzînd.

Le măsor cu privirea, le resfir ca pe un pachet de cărŃi de joc, jucînd teatru.

- Multe sunt, dragă... n-ai pierdut din ele? Emilia e flatată.

- Era cam aiurea, scria mereu...

Am desfăcut panglica, gînditor, cu teama că voi face o greşeală, dar cu dorinŃa abia stăpînită de a citi.

- Dă-mi să-Ńi dau eu dacă vrei să citeşti una... de pe la mijloc. Tresar în mine şi îi fac semn gînditor:

- Lasă, că citesc vreo două... de la început.

Una... două?... Le voi citi absolut pe toate, cu pasiunea cu care surprinzi prin fereastra de vizavi o discuŃie mută, fireşte, între vecina aproape goală şi amantul ei. Nu vrei să pierzi nimic. Dar acum, cînd o lume nebănuită mi se va dezvălui?...

Domnişoară,

Ştiam că primăvara asta o să-mi aducă numai bucurii... M-aŃi căutat - ieri si alaltăieri laredacŃie... înşelat acum o săptămînă de soarele prea timpuriu al acestui început de martie,ieşisem din casă fără palton (nu pot să-l sufăr mai ales că e cam vechi). M-a surprins însă zăpadamoale de alaltăieri şi am răcit, a trebuit să stau în casă... Am fost destul de pedepsit, pentru că

nu v-am putut admira la noi în redacŃie... şi nu m-am putut ameŃi de parfumul...

Fumează, dintr-un portŃigaret lung de două palme de baga, roşiatic, şi mă lămureşte grav:

- Era un „Coty” ... îl primisem cadou de la Zăgănescu.

...atît de rar al mîinilor d-voastră... Tot zîmbetul de azi nu mă poate consola de surîsuldumneavoastră pierdut...

Îmi scrieŃi că v-arfi de folos, la clasă, piesa între amor şi prietenie... Că aŃi vrea să daŃi producŃia cu ea... Nu-mi spuneŃi însă autorul... Si, cum probabil e tradusă... titlul exact în franŃuzeşte...

Dacă s-apublicat... eposibil s-o găsim sau la FundaŃie, deşi acum, cu greva studenŃilor, mi-eteamă că FundaŃia e închisă, sau la Academie... Mîine voi fi pe la 10 la redacŃie... Nu îndrăznescsă vă deranjez acasă. Dacă veŃi trece pe la ora 1 să mă luaŃi... am putea lua aperitivul împreună

la vreuna din bodegi.

Să sper? Cu respectuoase sărutări de mîini,

G. D. Ladima

- Cînd era asta?

A întors spre mine ochii mari, verzoşi, care nu spun, din pricina gurii de manechin, nimic.

- Acum doi ani, cînd am dat producŃia.

Aşez scrisoarea pe noptieră şi parcă-mi rămîne pe degete o pulbere ca de la un cadavru de fluture. Sunt nerăbdător să iau alta, căci vreau să ştiu ce-i putea scrie Emiliei, dar nu trebuie să mă trădez, deci, ocolind, mai fac gesturi gratuite. Apoi: Domnişoară,

A plouat întreaga săptămînă şi n-am ieşit din casă... Cînd plouă zile întregi, e cevaîntunecat şi humos în mine, de parcă îmi umblă rîme pe tot corpul... Fireşte că v-am tradus actulpe care mi l-aŃi cerut... tmile Fabre nu e un autor care să-mi placă, dar gîndul că textul acesta vafi interpretat de d-voastră a mai luminat pentru mine pustiul ceasurilor de ploaie. (Din păcatestau cu camera şi prea sus, sub streaşină, de văd cum se scurge apa.) La redacŃie n-am fost decîto jumătate de oră pe zi să-mi scriu articolul, deşi mi-e silă să scriu cu picioarele în ghetele plinede noroi, ca în bandage ude.

V-am văzut ieri trecînd cu o maşină mare, albastră, pe Calea Victoriei. AŃi ocolit-o pestrada Regală... Era o maşină de casă, albastră, şi v-am făcut semne disperate ca să vă atragluarea-aminte, dar nu m-aŃi văzut.

Cu oarecare dispreŃ domestic:

- Îl văzusem, dar am întors capul, că eram grăbită... Era maşina lui Berdiceanu, trimisese să mă ia, şi el mă aştepta.

...Mi-a părut grozav de rău că nu m-aŃi văzut. Era o bucurie care a trecut pe lîngă mine,cît să întind mîna, dar fără s-o pot opri în loc.

Mîine viu să vă aduc piesa... în Calea Plevnei, nu ? Sunt atît de curios să vă văd locuinŃa...

Am emoŃie... Vreau să mergem pe urmă la cinematograf. Un coleg entuziast îmi spune de oactriŃă tînără în Gösta Berling, la Lipscani. Zice că tot filmul e admirabil. Am oprit biletele.

G. D. Ladima

Întorc capul spre ea, care e rezemată în cot, într-o rînă, aproape cu faŃa-n jos. Acum burta cea mică i se lasă uşor spre cearşeaf. Nu trage din Ńigare. Pun şi foaia asta pe noptieră... frunzăresc scrisorile din cutia pitită între trupurile noastre, aşa, de formă, căci le iau tot la rînd.

E un bilet scurt, cu creionul.

Mi-a părut rău că nu v-am găsit acasă. Mi-a spus doamna Valeria, sora d-voastră, că aŃifost chemată de profesor acasă, în vederea producŃiei... Am făcut însă o cunoştinŃă preŃioasă, înpersoana doamnei Valeria, care e o admirabilă gazdă şi o încîntătoare moldoveancă. Am gustatcel mai bun şerbet din viaŃa mea... Am rîs... am glumit... Ce bine ar fi fost să fiŃi şi d-voastră...

„Şerbet făcut de Valeria..." gîndesc eu.

Scrisoarea care vine pe hîrtie gălbuie are rîndurile mai neregulate, pe patru pagini.

Scumpă domnişoară şi prietenă,

Cît de greşită eşti... Dar n-am fost deloc supărat... Sau în sfîrşit... dacă vrei... am fost puŃinîndurerat... A fost atît de minunată masa noastră în doi la grădina aceea de pe Ştefan cel Mare,pe care numai gustul dumitale ales a putut-o descoperi... Toată seara am avut impresia că suntameŃit de atîta frumos. După filmul cu Jannings, care mie mi-a plăcut foarte mult, şi el şi Lya dePutti... boschetele acelea de trandafiri mici sunt o invenŃie de poet. Să trăiască. Ura...

Năşicu... De vreme ce aşa îl cheamă...

- Mergeam cîteodată acolo, cu un avocat... E foarte frumoasă... E aşa cu boschete şi cu lăutari... Nu e lume multă niciodată.

...Nu mai văd de aseară, în toată viaŃa mea, decît seara asta de mai, cu boschet de trandafiri deprimăvară, cu pui fripŃi, cu brînză nouă, cu vin şi lăutari.

Poate că ar fi fost mai bine să rămînem acolo... Cu toate că plimbarea la Sosea, singuri, pesub teii înfloriŃi, a fost încă una din puŃinele bucurii ale vieŃii mele îngrozitoare... De altfel, totula pornit de la mine...

Eu am avut ideea nefericită să propun să luăm îngheŃată la „Flora". Acesta mi-a fosttotdeauna norocul. Excesul de fericire mă face nerod...

Ridică de umerii arcuiŃi în jos, care după ceafă sunt legaŃi ocolit, în , grumazul lucios.

- Recunoştea singur că spunea prostii cîteodată...

D-ta ai refuzat, recunosc... şi politeŃea d-tale m-a impresionat si m-a îndîrjit... Dar, de ce n-aş spune? Mi s-a părut penibil caprin lumea aceea de snobi ai cunoştinŃe de care te fereşti... Uncopil ca d-ta... în localul acela!

Ciudat era că totuşi el stăruise să meargă acolo... crezînd probabil că o inifiază...