Descreierata mi se atîrnase, de la un timp, de gît insinuantă, cu ceafa uşor sprijinită
pe dosul mîinii cu care Ńineam volanul şi, cu faŃa în sus, îmi sorbea buzele... Trebuia să
Ńiu gîtul înŃepenit, ca să-i susŃin greutatea şi ca să-mi păstrez privirea în conul de lumină
la două sute de metri, pe şosea.
- Ascultă, Fred, sar jos... să ştii, m-arunc jos...
În sfîrşit, Mouthy s-a potolit puŃin... Ghenovicescu o supraveghea însă, iar cînd a văzut că are de gînd să reia, a apucat-o de gît, şi, paralizîndu-i astfel mişcările, a tras-o, cu genunchii ei goi şi rotunzi, cu şoldurile plinuŃe, peste grămada din dos... Nu i-au mai dat drumul, deşi se zbătea, dar cred că ea exagera mişcările tocmai pentru că-i plăcea lupta asta. Eu am fost şi mai mulŃumit, deoarece L.C. a venit aproape de mine... Vorbea foarte aşezat, fără gesturi, privea mereu înainte şi-mi arăta astfel profilul ei cu botişor aristocratic. Am domolit mersul şi am discutat tot timpul despre teatru.
Din cînd în cînd, întorcîndu-se, surîdea pe gînduri: obrajii înalŃi se arcuiau frumos, schiŃînd doi vagi S de o parte şi de alta a gurii, făceau gropiŃe şi i se vedeau dinŃii albi din faŃă. Mi-a spus că m-a văzut uneori chiar la repetiŃii şi i-am explicat că sunt prieten cu şeful de cabinet al Teatrului NaŃional. RochiŃa de olandă albă, cu Ńesutul ei de minuscule pătrăŃele, îi închidea, cum era moda, într-o elipsă mică, tăiată de roşul şiragului de coral, gîtul lung şi vînjos de fată. Aş fi vrut s-o sărut acolo unde ceafa se topeşte în umăr, aşa era de cuminte şi de serioasă...
Cu toate astea, cînd am început să intrăm în jocul prăfuit al luminilor, din faŃa prăvăliilor de fructe şi mărunŃişuri balneare, în hărmălaia de lîngă „Hotelul Băilor", mi-a spus:
- Ştiu că toată lumea o găseşte ridicolă pe doamna aceea care caută mereu să fie lîngă dumneata, mie mi se pare însă foarte interesantă şi aş vrea s-o cunosc.
- Dacă aş vorbi cu ea, aş fi bucuros, domnişoară, să vă fac această plăcere... Şi întunecat: Dar mă agasează...
- E aşa de singură şi tăcută... E numai între cucoane bătrîne. Ghenovicescu, suit deasupra ca să facă loc pentru Mouthy acum
potolită, a devenit rău:
- E logodnica lui fără speranŃă... A visat la cinci ani, de Bobotează, un cap de viŃel distins, iar acum are impresia că şi-a descoperii: destinul.
Era atît praf şi larmă pe şosea, mai ales că maşini treceau necontenit, încît nu auzeam şi nu vedeam nimic, ca într-o ceaŃă deasă străbătută de fîşii de lumină opace... Aproape să
dau din pricina asta într-o căruŃă cu pepeni, pe care n-o văzusem... Am virat brusc şi am intrat în şan(... Noroc că mergeam la pas... Maşina nu s-a răsturnat, dar oprin-du-se prea brusc înclinată, dintre cei care erau îngrămădiŃi la spate, Ghenovicescu şi Mouthy s-au rostogolit în şanŃ, aproape unul în braŃele altuia. Mouthy a început să-l pălmuiască
orbeşte pe amicul nostru care, revenit din spaimă, a spus rar, ca un doctor care ştie ce spune:
- Te-am supraevaluat, Mouthy. Tu răsturnată pe volan n-ai putut să-l zăpăceşti atît cît a făcut-o domnişoara Coremati, stînd ca o fetiŃă cu mîinile pe genunchi. Şi cu un dispreŃ nemărginit: N-am să-mi iert niciodată că te-am crezut periculoasă...
Am intrat în staŃiune pe la primărie, ocolind după „Hotel Movilă", la stînga, făcînd nebunii. Luminam brusc, cu farurile, aleile în sus şi în ; jos, ca să denunŃăm pe îndrăgostiŃii care profitau de economia de lumină a, primăriei, sau perechile ascunse în automobile.
La „Popovici" plecase lumea străină şi rămăseseră, umplînd pentru a treia oară
grădina, mai mult obicinuiŃii... încît veneam acum ca în familie şi toŃi ne priveau ca pe întîrziaŃi. Era la o masă o frumoasă doamnă, soŃia unui avocat bătrîn §i tare cumsecade din Bucureşti... La început fusese mereu singură, dar cum aci singurătatea era socotită
ca un semn de lipsă de aptitudini de seducŃie (încît o femeie singură era totdeauna socotită ca bolnavă sau ca ocolită de ceilalŃi), sfîrşise prin a-şi face un menaj de băi, cu trei engleji de la o societate petroliferă de pe la Moreni, bărbaŃi tineri, colŃuroşi şi plini de manii, dintre care cea mai surprinzătoare pentru cei care umblau toată ziua în halate, iar seara dansau în cămăşi albe, cu mînecile îndoite la jumătatea braŃului, era că, oricît ar fi fost căldura de mare, cei trei apăreau seara în smochinguri negre cu rever lucios, ceea ce făcea ca doamna R. să apară şi ea în toaletă de seară...
La o altă masă mare erau vreo două familii cu fete frumoase, îmbrăcate înadins fără
pretenŃii, numai în jerseuri sau fulare colorate, una din ele aproape băieŃeşte, şi care totuşi din cauza tinereŃii lor nu erau anonime nici pe plajă, nici aci... Chiar printre celelalte erau cîteva care găseau mijlocul să fie deopotrivă de cochete şi pe plajă şi la restaurant... Aceste cîteva erau probabil singurele care ştiau că un costum de baie nu se ia la întîmplare din întîiul magazin, ci se studiază din vreme, ca o rochie, după revistele de modă... Halatul de asemeni nu-l luau „de-a gata" aproape bărbătesc, ci îşi alegeau cu o lună-două înainte şi culoarea, şi croiala... De altfel, le cunoşteai pe cele cîteva femei care făceau un fel de francmasonerie a eleganŃei, pentru că în anul acela erau singurele care aveau în loc de halat Îin fel de pelerine de culori vii (de pildă, Mouthy, L.C., chiar
doamna cîrd mă urmărea), cu gulere mari ca în picturile flamande şi care le Ńineau capetele ca în vaze smălŃuite, pelerine pe care le lăsau să fîlfîie libere de tot în jurul corpului, pentru ca astfel să iasă în mai mult relief plinul subŃire şi robust al trupurilor tinere. Şi acum chiar, de îndată ce am sosit, fetele noastre s-au dus sus în camerele lor să-şi schimbe rochiile... Eu, de asemeni, cu toate protestările băieŃilor, m-am dus şi am pus un sacou de flanelă cenuşie, la care purtam cravata roşie sau neagră, pieptănîndu-mă cu grijă, pentru că mai ales aveam oroare să-mi fie părul în dezordine...
Cînd am coborît, băieŃii aleseseră o masă de nuiele spre colŃul de la intrare, instalaseră pe ea o sticlă mare de whisky şi cîteva sifoane... Pe urmă porniseră la dans, căci intrarea lor fusese salutată cu priviri strălucitoare de toate fetele şi urmată de invitaŃii prin semne... Intr-o gheretă-fotoliu de nuiele, cam cît o cabină telefonică, căci erau vreo cinci-şase pe de margine, Mouthy, care se scoborîse cea dintîi, fuma ascunsă
de nu i se vedeau decît picioarele grăsuŃe, foarte tulburătoare, fără ciorapi, şi mai ales genunchii goi şi molateci ca o îndoitură de trup de şarpe gros, auriu, şi, ca şi şarpele, erau mai negri pe spinare, deasupra, şi mai aurii, mai moi dedesubt.
Mă făcuse să-i promit că nu voi dansa decît cu ea toată seara şi acum mă aştepta...
E adevărat că ne şi potriveam foarte bine... Se spunea de altfel şi aci că dansez deosebit de frumos... Dansam foarte liniştit, puŃin absent, dar aplecat uşor deasupra femeii, fără
nici o mişcare inutilă şi fără nici o strîmbătură de gigolo. Ea privea atentă de tot, înălŃată
în vîrful picioarelor, spre faŃa mea; îi împingeam puŃin braŃul drept, ca să-i vie cotul mult înapoi şi în felul acesta umărul gol venea, căutîndu-mă, spre mine, plin de o viaŃă
nemişcată... Femeilor le stă bine să aibă un aer puŃin afectat în timpul dansului, căci asta face parcă să circule în ele un fluid de sensibilitate dirijat. Alunecam aşa amîndoi, fără
mişcări, dar ritmic, pentru că Mouthy, deşi delicios izmenită, cu capul ei de gheişă, era de o pasiune concentrată şi plină de linişte.
Nu vorbeam niciodată, bineînŃeles, în timpul dansului, şi nici chiar Mouthy, oricît de vorbăreaŃă, uneori numai, căci alteori sta tăcută ca un şarpe ore întregi pe plajă, fără
să privească pe nimeni, dospindu-se în soarele fierbinte de amiază, nu vorbea. De data asta însă mi-a şoptit, glumind cu un ton fals, teatral diabolic:
- Platonica „dumitale" te înşală... Uite-o, dansează cu un tip.
Doamna aceasta T., despre care toŃi spuneau că a venit după mine la Tekirghiol, fusese pînă acum foarte retrasă. Pînă la amiază sta de obicei jos în nisip s-o ardă soarele ca pe o plantă, singură aproape, dindos de „Popovici", unde plaja e mai mare, dar mai puŃin căutată, căci e cam pustie. Seara, cu o eşarfă triunghiulară de batic asortat pe umeri, în rochie de casa verzuie, jad degradat în pătrate întretăiate, spre alb (sau dimpotrivă de culoarea fragilor degradată), lua masa împreună cu o doamnă bătrînă, vecină de cameră, prietenă de aci de la „Popovici", şi pe urmă stau amîndouă în şezlonguri ca să
privească dansul şi lumea care venea. Astă-seară dansa însă, iar americanca mi-a strîns mîna cu unghiile tari.
- Ce e? łi-a venit rău...? Te vaifi că se (ine după tine şi acum cazi din aeroplan pentru că o vezi dansînd cu altul? şi Mouthy făcea un cap de copil cu breton, mirat.
N-am spus nimic... Cînd a încetat muzica, iar perechile s-au desfăcut brusc, aşa ca nişte jucării demontate, Mouthy, întorcîndu-se de la jumătatea drumului spre gheretele noastre de plajă şi văzînd că nu sunt în spatele ei, a început să mă strige... Credea că am greşit drumul... SimŃeam însă nevoia să ştiu la ce masă se duce doamna T. O pierdusem din privire în înghesuiala în care coborau perechile şi acum o căutam cu ochii la toate mesele, mereu recunoscînd cunoscuŃi, pe care fără să vreau trebuia să-i salut... Nu ştiu de ce, parcă mi se înfipsese o gheară în inimă şi îmi simŃeam gura strîmbată de un surîs.
N-am putut-o descoperi, iar pentru că Mouthy mă striga prea tare, m-am întors. E
