Atunci s-a sculat de la o masă un tip de lăutar sau doctor, aşa ceva, cu mustaŃa de plotonier, cu manşete scrobite ca două burlane, pe, care nu-1 mai văzusem niciodată, s-a oprit în faŃa mea, m-a privit în ochi, aprig, şi mi-a spus şuierat, tare, ameninŃîndu-mă
cu arătătorul:
- Domnule, eşti un gujat... Şi, dacă n-ai fi beat, te-aş pălmui.
Am vrut să ridic mîna... Mi-era moale... am vrut să înjur, dar i-am întîlnit ochii, am început să-mi plimb limba uscată peste buzele arse, nu puteam articula o vorbă...
Se aşezase iar jos, cînd m-am dezmeticit puŃin şi am făcut doi paşi pînă la masa lui, bîlbîindu-mă:
- Te rog... să-mi dai adresa dumitale. M-a privit cu acelaşi aer de matador:
- Vila Victoria... Tekirghiol - sat.
Doamna T. s-a sculat de la masă şi fără să privească pe nimeni, cu ochii duşi, a dat bună seara şi, împreună cu doamna bătrînă, s-a urcat în hotel.
A doua zi, duminică, Mărginoiu şi Costescu s-au dus cu maşina mea şi i-au cerut să constituie cartelul... Au luat apoi contact cu un căpitan de infanterie şi un profesor de liceu. Au căzut de acord asupra pistolului şi toată după-amiaza Mărginoiu a cutreierat ConstanŃa ca să găsească arme. S-au întîlnit din nou şi au convenit să se amîne o zi ieşirea pe teren, iar Mărginoiu s-a dus seara la Bucureşti de unde a adus pistoale.
Miercuri, după ce am încercat vreo două terenuri, fiindcă întîlneam mereu oameni, la muncă, pe ogoare, urmîndu-ne în două maşini, am luat-o pe după „Hotelul Băilor", în
sus, ocolind în faŃa bisericii la dreapta, apoi pe un drum de care, în marginea unei tarlale de porumb... am ieşit într-o cîmpie de la capătul lacului. Am schimbat trei focuri, eu trăgînd în sus şi cred că la fel a făcut şi Ladima.
Mărginoiu mi-a mărturisit mai tîrziu că a doua zi doamna T. i-a cerut stăruitor o întrevedere şi i-a spus că acest duel nu trebuie să aibă loc... Pe urmă, cînd el i-a explicat că e inevitabil, l-a implorat să facă aşa ca să nu existe victime... A stăruit atît, a plîns aproape - mi-a spus el uimit - încît şi-a dat cuvîntul de onoare că armele vor avea încărcătură insuficientă... N-a fost greu, mi-a spus, să-i convingă şi pe ceilalŃi trei, nici unul dintre ei nedorind să-şi provoace complicaŃii în caz cînd unul dintre noi ar fi fost ucis.
Aşa l-am cunoscut pe George Demetru Ladima, despre care am aflat tot atunci că e ziarist în Bucureşti, şi acum, sub fotografia asta legată cu panglică deasupra unui teanc de scrisori, îl descopăr parcă într-un mormînt. Să gîndesc că a iubit-o pe Emilia, să-i gîndesc alături mi-e aş;a de greu, cît îmi venea în şcoală să adun caii cu gîştele.
Cînd am venit în Bucureşti, îl vedeam adesea pe stradă... într-o zi, îmi aduc aminte că, în fata cafenelei „Capsa", ne-am salutat, am vrut să-1 opresc.
Emilia s-a întors, îşi scoate chimonoul, căci e cald. O aşteptam, căci îmi dam seama că scrisorile îşi capătă înŃelesul, numai cînd ea le comentează şi opune şi punctul ei de vedere...
- Vine Valeria cu cafelele numaidecît... Ai dormit?... De ce nu te odihneşti puŃin?
- Nu... mă simt bine şi aşa... Mai bine mai citim scrisori.
Se suie lîngă mine, de trosneşte patul cînd pune pe el întîi genunchiul voinic... Pe urmă se ridică mult spre căpătîi.
Iau o nouă scrisoare, cu cerneală violetă (probabil o luase cu el la Tekirghiol, scriitor cu tot felul de manii).
Nu mai înŃeleg nimic, pentru D-zeu... Aştept de două săptămîni o scrisoare de la tine... Eu plecde aci la sfîrşitul lunii... Trebuie să vii si tu neapărat la 15 august. Căci atunci încep repetiŃiile laNational... A fost pe aci un poet cunoscut al meu şi bun prieten cu directorul... Am vorbit întreacăt cu el... Are o piesă în versuri frumoasă, şi l-am rugat, în cazul cînd vei fi angajată, ceeace crede şi el că vom obŃine de la V. care e foarte simpatic, să-Ńi dea un rol în piesa lui. Eu poatesă plec şi mai devreme, căci am cheltuit mai repede decît credeam banii... Tot H. crede că vaobŃine pentru mine o traducere în versuri de la teatru. Aştept toamna asta... îŃi spun drept, capeo primăvară a vieŃii mele... Vino, Emy dragă, în str. Plevnei mai curînd, să învingem amîndoi.
îŃi trimit şi vreo două poezii pe care le-am scris aci... M-ar bucura mult să le găseşti pe gustultău...
G.D.L.
Foarte tîrziu am aflat că Demetru Ladima a fost poet... Pot spune că abia cînd s-a sinucis, citind vreo două necroloage pe care le-am înregistrat cu o adevărată uimire (mai ales că vorbeau despre el ca despre un geniu neînŃeles).
E pu{in probabil însă că poeziile au fost pe gustul Emiliei, căci văd că nu le-a păstrat.
Acum fumează privind fix, dar nu-mi vine să cred că gîndeşte, nici că se plictiseşte, pentru că ştiu că planurile ei sunt satisfăcute de vreme ce găsesc măcar aceste scrisori interesante în casa ei. Stă aşa, cum ar sta un peşte în borcanul cu apă, fără nici o nevoie de gîndire sau mişcare, cu fata în sus... Sînii i s-au revărsat uşor înspre coaste cu banii arămii, moi, lăŃiŃi.
Dragă Emy,
Speram să te mai găsesc acasă... Vin direct de la teatru. Am stat pînă la 2 ½, Valeria îmi spunecă eşti invitată la masă la „Enescu " de către un unchi al tău şi că ea n-a vrut să meargă. N-amputut face nimic, căci aştepta o lume imensă, iar directorul a venit de la minister abia pe la 12 ½
Şi biroul şefului de cabinet şi biroul de aşteptare erau înŃesate... Cei mai mulŃi erau nervoşi,parcă erau la un doctor de boli nervoase... Am întîlnit vreo doi scriitori, multe actriŃe tinere, carepovesteau fel de fel de lucruri, cum au petrecut la băi... Era şi directorul unui teatru particular,căruia vream chiar să-i vorbesc despre tine, darm-am răzgîndit, căci cred că e mai bine pentrutine la NaŃional... Emy, am cunoscut un bătrîn admirabil, cu care am petrecut o oră aproape,plină de farmec... După ce ne-am cunoscut, în mod foarte simplu de altminteri, căci m-a văzut că
privesc atent, în biroul şefului de cabinet, un tablou alcătuit de el din fotografii de ale actriŃelorcelor mai mari, care au ilustrat Teatrul NaŃional, Eufrosina Popescu, Aristizza Romanescu,Măria Ciucurescu, Tina Barbu, Lucia Sturza şi altele. Un tablou foarte interesant, pentru că eneaşteptat de variat şi bogat, dar puŃin cam comic pentru că unele din actualele stele sunt acoloîmbrăcate după moda de la 1906, cu mîneci cu bufanŃi, cu părul claie, peste care e pusă, cam sprecreştet, pieziş, o pălărie de fetru bărbătească prinsă cu un ac, încît cred că - vorbesc de cele caretrăiesc -bucuroase ar renunŃa la cinstea unui astfel de tablou istoric. M-a invitat, cînd a văzut că
mă interesează, sus la bibliotecă să-mi arate alte lucruri colecŃionate de dînsul... Afişul de lapremiera Fîntîna Blanduziei, fotografii de-ale lui Pascaly, Grigore Manolescu în Hamlet, Matei Millo în Lipitorile satului... Un adevărat muzeu adunat de acest domn mărunt, cocoşat puŃin si cu faŃa zbîrcită ca a lui Voltaire... La plecare, după ce mi-a povestit o mulŃime de întîmplări, domnul Basarabeanii - aşa se numeşte - mi-a cerut si fotografia ta, căci, încîntat de cordialitatea lui, i-am mărturisit ce caut la teatru, ca s-opuie în tabloul istoric. Emy... Emy, sunt sigur că va fi bine...
G.D.L.
Emilia ridică din umeri cu o nedumerire dispreŃuitoare.
- Acum înŃelegi? Se dusese la National, şi în loc să caute să vorbească cu directorul si-a găsit tocmai pe Basarabeanu ca să discute... Seara i-am spus-o... şi mi-a promis că a doua zi vorbeşte neapărat cu directorul. Eram necăjită, căci tocmai atunci venise în Bucureşti un fost deputat de la Bîrlad, care nu-mi lăsa un minut liber. Vreo trei zile a trebuit să iau masa şi la prînz şi seara cu el.
Haide, încă una, pe hîrtie luată de la tutungerie.
Scumpa mea,
Scumpa mea... scumpa mea... Veste bună... vei fi angajată sigur... Cînd (i-am spus că mă
duc... Am fost... Azi era lume tot atît de multă ca ieri. Directorul a venit tocmai pe la 1 şi unsfert... A primit întîi pe directorul teatrului particular, în urmă a intrat regizorul la el şi a statpînă pe la 2. După asta a primit pe doamna M.R., pe care şeful de cabinet a chemat-o la telefon deacasă... începusem să devin nervos... Toată lumea se înăcrise de aşteptare... Unele doamne rugaustăruitor pe şeful de cabinet, un tînăr blond şi foarte amabil. Cu toate că se făcuse ora două şiceva... a renunŃat şi la masă şi la tot, a dat ordin să fie introdusă toată lumea... Ne-am aliniat încabinetul lui, ca soldaŃii la raport. Chiar ca la raport a început cu cel din dreapta. Mărturisesc că
aş fi vrut să-i vorbesc între patru ochi. Aşteptam destul de stînjenit să-mi vie rîndul... Era cît pe
aci să-i vorbesc despre altceva, mai ales că vreo două fete înaintea mea, absolvente, ceruseră să fieşi ele angajate şi abia după multă răzgîndire le spuse să vie mîine. ¹
... M-a recunoscut, mi-a zîmbit foarte amabil, cu figura lui de mandarin chinez, dar cînd i-am spus ce vreau, s-a cam întunecat. I-am explicat că e vorba desigur de unul dintre cele mai mari talente ale teatrului^ nostru. S-a întors zîmbind către Horia Dumbravă, care era şi el de fată, dar se vede intrase pe altă uşă, că eu nu l-am văzut cînd a venit... A trecut pe urmă la cei din stînga mea. Horia mi-a făcut semn să aştept...
