braŃul stîng îndoit de la cot, şi de acolo perfect paralel cu pămîntul, împins şi puŃin în faŃă ca
tulpanul alb cu care îşi făcuse un fel de turban în loc de pălărie. îi îndulcea mult faŃa, i-o împlinea, feminizîndu-i-o. Toată lumea îi căuta cu privirea.
Orchestra cînta un tango argentinian, la modă, de o pasiune molatecă, de tenorino vag sentimental, al cărui farmec era tocmai în această destindere voită, care dădea legănării muzicale ceva din gratia aeriană a mişcărilor de pisică şi un mister, cam ieftin, de lampă scăzută.
Gîlgojanu, altul din bandă, care urmărea perechea împreună cu toŃi cei de la masa noastră, şi-a aprins Ńigara şi a privit-o lung ca un cunoscător.
- Eşti un dobitoc dacă eviŃi să cunoşti o femeie ca asta... şi observînd că-mi caut o Ńigară nervos, s-a grăbit să-mi dea tabachera din dreptul lui.
Mouthy şi-a Ńuguiat buzele, privind spre ea, şi pe urmă s-a întors concludent şi dispreŃuitor:
- Are un surîs absent şi binevoitor, de regină care vrea să se facă populară...
Şi-a turnat whisky şi mi-a turnat şi mie din nou...
Am dansat pe urmă cu ea, numai pentru ca la întoarcere să-mi schimb locul şi să iau un scaun de unde să văd mai bine pe doamna T. ... Americanca a înŃeles şi m-a privit mirat şi compătimitor cu mimică, făcînd ochii frumoşi şi oblici, mici, lipind buzele intenŃionat şi ermetic... aducînd umerii arcuiŃi în faŃă. întorsesem scaunul şi încălecasem pe el, cu coatele pe spătar şi obrazul culcat pe braŃe. Doamna T. era mereu cu spatele la mine.
De multă vreme curioşii de pe la gard plecaseră să se culce, unele mese erau acum goale. Mouthy m-a întrebat, izmenindu-şi căpşorul, sprijinit în mîna de madonă
grăsuŃă, peste buclele căzătoare în pătrat:
- De ce nu te duci, dragă, s-o inviŃi la dans?
L.C, care se instalase mai demult în ghereta-jilŃ, însă, m-a sfătuit să nu fac asta, dacă n-o cunosc, căci pentru mine ar fi mai grav să fiu refuzat.
Mouthy, uimită:
- Să-l refuze, scumpo? Dar ea moare după el... De asta a venit să-l caute la Movilă...
Ar fi o fericire pentru ea s-o danseze.
Peste cîteva timp, bănuiesc că deputatul a propus o plimbare pe malul mării, căci au plecat escortaŃi şi de economistul brun ...
Gălgojanu, grav, a făcut propunerea să mergem şi noi pe malul mării.
-Pe cuvîntul meu, ai neapărat nevoie de o baie rece ...
Mouthy a sărit în sus, bătînd din palme:
-Hai cu barca ! Hai la turc.
Spre indignarea lui Ghenovicescu:
-AŃi înnebunit ? În halul ăsta ? Nu vedeŃi că sunteŃi toŃi beŃi ca nişte cizmari sîmbătă seara ? Nu merg nici dacă ştiu că stai goală la proră, sub lumică.
Mouthy, tot mai excitată, s-a arătat încîntată s-o facă şi pe asta ... Cîteva clipe Ghenovicescu m-a examinat cu intenŃie şi milă şi m-a ameninŃat apoi că, dacă mă mai frămîntă atît, mă domoleşte stropindu-mă cu sifon.
Lumea de la mesele vecine ne privea amuzată şi indulgentă, bucuroasă probabil că mâine poate povesti pe plajă „alta” cu banda beată a lui Fred Vasilescu (sau dacă
vreŃi „Lumînăraru”), convinsă desigur că asemenea petreceri nu sunt lipsite de eleganŃă. Dar eu sufeream.
Peste cîtva timp eu reintrat pe poarta de lemn cu zăbrele vechi a grădinii cei trei.
Cînd s-au aşezat din nou la masă, foarte mulŃumiŃi şi bine dispuşi, doamna T. s-a aşezat cu faŃa la mine ... Am privit-o furios în ochi şi atunci a băut ostentativ, ciocnind paharul
cu toŃi... Nu- mi scăpa nici o mişcare. Ei, în orice caz, erau mai beŃi decît noi... Cum muzica era în pauză, deputatul, după obiceiul cărciumilor, a cerut să vie un lăutar să
cînte la masa lor... A fost refuzat politicos de către maître d’hotel.
Toată lumea observase acum modul sfidător în care, călare pe scaun, cu coatele pe spătar, priveam pe cei de la masă. Aş fi vrut să fie cît de puŃin obraznic vreunul dintre bărbaŃi ca să-l pălmuiesc ... De la un timp, deputatul aproape se lipise de doamna T. şi cînd luau obiecte de pe masă braŃele lor se împleteau parcă în treacăt. Surîdea mereu, cu buzele umede, cu ochii vioi, mari, strălucitori, cu toată faŃa înmuiată viu, minunat încadrată de acel turban alb.
M-am uitat furios la el, m-a privit dispreŃuitoarare, în timp ce el îi aşeza eşarfa de batic pe umeri, pretext ca să-i cuprindă uşor în podul palmelor. Am băut iar, pînă cînd n-a mai fost nimic în sticle, şi am cerut altele. Urmăream aşa de hotărît ce se petrecea la masa aceea, că toŃi de la noi văzuseră că nu mai e glumă şi mă priveau tăcuŃi, cu destulă
nedumerire şi aşteptare.
Doamna T. era viu ameŃită; cînd însă deputatul a voit să-i dea să bea din paharul lui, nu m-am mai putut stăpîni, şi cam împleticindu-mă, m-am dus acolo, am bătut cu pumnul în masă, strigînd indignat:
- Doamnă, eşti o neruşinată.
S-a ridicat în picioare cu faŃa puŃin lungită de uimire, cu ochii mari... de-abia mai respira... îşi frămînta degetele lungi, parcă puŃin uscate, vii.
- Cine eşti dumneata? Ce vrei? Parcă m-ar fi pălmuit.
- Cine sunt? Ce vreau?... Ai uitat cînd frămîntam cu dumneata droturile divanului meu? (Şi stăm gata să lovesc în oricine.)
Toată grădina încremenise... Multă lume se sculase în picioare... Cei trei însă nu mişcau nici unul, reputaŃia mea de boxeur şi bun scrimeur îi îngheŃase pe scaune...
Doamna T. a închis ochii şi toate trăsăturile feŃei i s-au frînt, doar dunga uşoară dintre sprîncene s-a înălŃat... Avea gura îndurerată, întredeschisă... de i se vedeau puŃin dinŃii frumoşi de deasupra. Pe urmă a deschis ochii, plini de lumină, lichizi, înlăcrimaŃi.
