Scumpă Emy,

Trebuie să-(i scriu, căci am impresia că e singurul mijloc în care mai pot comunica, de osăptămînă încoace, cu tine. Nu mai pricep nimic. M-am întîlnit ieri prin faŃa teatrului cu Ginaşi n-a fost chip să scot o vorbă de la ea... Ce sunt ascunzişurile astea?... Pînă şi Valeria a începutsă aibă, de cîte ori o văd, un aer încurcat... RepetiŃii şi iar repetiŃii, deşi am impresia că totuşi nujoci decît prea rar pentru atîtea repetiŃii. Emilia, mai fii puŃin şi a mea... E aşa de puŃin ce-Ńi cer.

Imaginea ta n-o mai pot dezlipi de viitorul meu... De altfel, eposibil să intervie o mare schimbareîn viaŃa noastră. Sunt în preajma unui mare eveniment... S-ar putea, Emy, ca în scurtă vreme să

avem bani... bani... să ai ce-Ńi trebuie, oferit de mine... Asta ar fi cea mai mare bucurie a mea,azi... Nu pot spune pentru moment... Ai să vezi... Ba da... trebuie să-Ńi spun... îŃi reproşez că tuîmi ascunzi lucruri, şi chiar în aceeaşi scrisoare, eu însumi mă fac vinovat de asta... Emy, unprieten mai tînăr, foarte, foarte bogat, mi-a telefonat acum două seri la gazetă, căci se vede că nuştia că am demisionat... Noroc că Negrea, secretarul, îmi ştia adresa şi mi-a trimis vorbă... Adoua zi de dimineaŃă m-am întîlnit cu el... în biroul lui am stat de vorbă un ceas întreg. Nu stă

acasă, are locuinŃă în oraş, pe Cometa. Foarte frumoasă, cu mobilă modernistă, care mi-a plăcutfoarte mult. Uite despre ce e vorba... Un frate mai mic al lor a murit... şi vor să facă o fundaŃieculturală... Bătrînul vrea să dea toată partea eventuală de moştenire a celui mort -sau o bună

parte, pentru această fiindaŃie... E vorba de vreo 7- 8 milioane. N-au vorbit pînă acum cu nimenişi prietenul meu a Ńinut să mă consulte întîi pe mine. Din venitul cam de un milion pe an se vorface 100 de burse pentru şcoalele primare, căci bătrînul n-ar vrea să mai rămînă nici unneştiutor de carte, 10 burse pentru şcoalele secundare, 4 burse pentru Universitate... Din restulvenitului, cam 5 - 6000 de lei se vor da anual premii pentru literatură, muzică, pictură şi teatru.

Astea le-am fixat eu... A vorbit şi cu bătrînul şi cred că au căzut de acord cu mine. Va fi şi unfond de ajutorare... Faptul că mi s-au adresat mie mi-a făcut o nesfîrşită bucurie... E posibil să fiunumit secretarul acestei fundaŃii. Ar părea lumea altfel construită, Emy.

Ca să discutăm mai mult, am luat ieri masa cu prietenul meu la „Modern"... a plătit el.

Mîine ne întîlnim de-a dreptul la masă, ca să continuăm. M-a invitat tot el, dar acum trebuie să

găsesc parale undeva, că n-are nici un Dumnezeu să-l las tot pe el să plătească.

G.D.L.

Emilia vede că nu mai dau nici un semn de viaŃă, ca un bolnav în criză.

- Ce ai rămas aşa?... Ia uite cum a rămas!... îşi încruntă puŃin privirea, ca să

înŃeleagă mai bine, cu ochii aceia mari, care nu văd decît simplu... łi s-au umezit ochii?

Ce e? Noroc că pot minŃi aşa, reflex aproape.

- Mi-am adus aminte de fratele meu care a murit şi el.

Din cauza fratelui mi s-au umezit ochii, dar trebuie să mărturisesc, oricît ar fi de monstruos, că nu din cauza lui Sorin, ci din pricina acestui biet frate, frate adevărat, din acelaşi altoi de suferinŃă, care era grav ca un profesor universitar, de o politeŃă de ambasador pensionar, surîzînd puŃin îndepărtat, cu ochii calzi în orbitele prea mari... al cărui destin eu aş fi putut să-1 schimb în această lună aprilie, cînd i-am vorbit despre această „fundaŃie" şi n-am ştiut.

- Ai avut un frate mai mic?

-Da...

E înduioşată...

Aproape că a turtit cutia cu strisori, trebuie să se ridice în cot, ca să luăm alta.

Emy,

Ce-a mai fost ieri? Ştiam că nu ai decît în actul trei şi am venit să te iau... M-am jenat să

intru în cabina voastră... îmi închipuiam că se îmbracă fetele şi Ńi-am trimis vorbă... Mi-ai spussă te aştept şi pe urmă n-ai venit... Fetele mi-au spus că te-a chemat directorul... M-am interesatînsă şi am aflat că nici n-afost directorul în seara aceea la teatru şi nici nu vine de obicei laspectacol. Te-am căutat apoi pretutindeni... Nimeni nu mi-a spus... Nu te văd aproape două

săptămîni şi atunci ne pierdem unul de altul?... M-am întîlnit cu Gina, care vrea să-Ńivorbească... Spune că nici ea nu te vede...

Întoarce spre mine capul rotund de pisică de lemn, cu orbitele geometrice.

- Ce-a fost şi atunci... Traian mă aştepta la „Elysee" şi nici prin cap nu-mi trecea că

Ladima vine să mă ia... A trebuit să rog fetele să-1 Ńie de vorbă pînă plec, căci dacă s-ar fi luat după mine, îl ştiam, nu mai scăpăm de el. Pe ele le amuza foarte mult aşa... Vivi l-a luat în cabina cealaltă, şi el a marşat... Ele rîdeau să se prăpădească... Nu pricepea nimic şi era mirat de atîta prietenie şi dragoste din partea lor.

Acum Ńine ea, în mîna grăsuŃă, scrisorile, şi eu citesc peste umărul ei rotund. Am făcut-o înadins pentru ca să mi le comenteze, fără să-i cer anume asta, căci, desigur că, numai aşa din reacŃiune animală, ar refuza... Sub pretext că stau mai bine, m-am rezemat de ea cu un soi de familiaritate complice şi tandră... Creşte în mine o durere mărăcinoasă şi sunt actor într-un teatru care, ca teatrul în teatru din Hamlet, corespunde unei drame adevărate.

Scumpa mea,

Mîine vreau să te văd neapărat, Emy, am veşti bune de tot... Nici nu ştii ce înfriguratsunt... Ieri am luat din nou masa cu prietenul meu, afară din oraş... Nici nu mi-am închipuit că

s-au deschis grădinile şi mai ales că se poate mînca şi ziua acolo... La „Flora", la prînz, parcă eştiîntr-o staŃie climaterică în străinătate... Grădină mare cît un parc cu parmalîc verde, cu meseafară, aşa în plin soare... Galantarul bogat cu mîncăruri, chelnerii îngrijiŃi îŃi dau impresia deodihnă, de curat, ca de sanatoriu. M-am simŃit aşa de bine... Pe urmă, după ce am luat cafele şiconiac, un coniac tare şi uşor ca o flacără galbenă, am făcut un tur cu maşina pînă la Otopeni...

Cu toate că şoseaua era stricată, mi se părea că nici în leagăn, cînd eram mic, nu m-am simŃit aşa

de bine, la ora 2, după o masă bună, ca în fotoliul adînc şi elastic al maşinii (puŃin ameŃit de vin,e drept). Ei bine, Emy, fundaŃia e pe cale să se realizeze... S-ar putea să mergem încă din varaaceasta la Rîmnicul-Sărat... Căci acolo vreau să mergem, Emy. ObligaŃiile mele de secretar numi-ar impune să stau în Bucureşti... Aşa încît în loc să trăim prost aci, am putea trăi curat şifrumos acolo.

Cînd îŃi spuneam: „Emilia, dă-mi un an de aşteptare şi încredere, şi totul se va schimba..."

Fii mîine acasă... Trebuie să stăm de vorbă.

G.D.L.

- Mi-era imposibil... Traian nu mă lăsa nici un minut liberă... Dormeam şi mîneam la el, dar Valeria nu-i spunea lui Ladima... Veneam numai să mă schimb acasă... El venea însă în fiecare seară şi juca tabinet, aşteptîndu-mă, cu Valeria.

- Şi cum s-a terminat cu Traian?

Trăsăturile caligrafice, adică fruntea senină cilindrică, sprîncenele aduse din condei, ochii mari neadînciŃi în pleoapele grăsuŃe, catifelate, se strîmbă într-o denunŃare:

- Intrigile, dragă... Că în teatru e ca un viespar... I-au scris scrisori... Aş vrea s-o mai întreb, dar e în mine o drojdie de oboseală şi nemulŃumire, cînd îmi amintesc de...

FundaŃia s-a făcut. Nu are venituri de un milion, dar are, e adevărat, un secretar. Nici o clipă, nici ca o bănuială măcar, nu mi-ar fi trecut prin cap că am putea oferi unui domn atît de bine postul acesta... In îmbrăcămintea lui serioasă, de profesor, în tonul academic, cum să-Ńi spun? cu care vorbea, superioritatea intelectuală şi de om de lume pe care o manifesta nu Ńi-ar fi permis nici o clipă să crezi că unui asemenea om îi poŃi face ofensa să-i oferi un post de secretar al unei fundaŃii particulare pe care noi l-am încredinŃat unui tînăr student recomandat de un profesor. S-au dat premii, e drept, între altele şi unul de poezie. Tata a cerut Academiei şi unor scriitori cunoscuŃi să decearnă

„Premiul Sorin Vasilescu" de 30 000 de lei. Trebuie să spun cu sinceritate că auzisem că

e un excelent gazetar, dar n-am ştiut, pînă la sinuciderea lui, că Ladima e şi poet, şi mai puŃin, cum au scris unii atunci, că e un foarte mare poet. Premiul a fost dat deci altcuiva.

- Vrei să trimit să mai aducă Ńigări? La ce te gîndeşti?

- Da... mai pe urmă...

- Chestia cu ce credea el nu s-a făcut, dar pe urmă a găsit ceva la o revistă, nu ştiu unde... Lucra... era aşa... secretar... dar nu cîştiga mai nimic.

Emy scumpă,

łin foarte mult să te rog un lucru... Am invitat la masă... mergemîntr-un loc unde semănîncă admirabil, e o cîrciumă pe Buzeşti, „LaNepotu " - trei buni prieteni ai mei... Le-amspus - numai lor, Emy –pentrucă suntem foarte buni prieteni, căci ne vedem în fiecare zi lacafenea, că va veni şi logodnica mea... Emy, nu-ti închipui ce cald mi separe cuvîntulacesta şi înflorit, numai cînd îl pronunŃ: logodnica mea... Aş fi fericit săfiu într-o seară înmijlocul prietenilor mei buni, cu logodnica mea... (N-ammai spus la altcineva la nimeni că

suntem logodiŃi, nu te supăra...) DarcuviinŃa cere să Ńi-i prezint dinainte.