Am fumat încă o Ńigară cu liniştea unui bărbat care ştie că alături o femeie se pregăteşte pentru el. Faptul că era o femeie pe care nici nu o sărutasem încă făcea totuşi stînjenitor de neobişnuită împrejurarea şi aproape că mă întrebam nedumerit ce are să mai urmeze şi mai ales prin ce treceri.

Am fost chemat pe nume şi am intrat în odaia de dormit... Cu capul pe perină

strîngea, cu pumnii vîrîŃi dedesubt, cearşaful, pînă sub bărbie, sus. Am rămas încremenit... în locul femeii atît de sigură de ea, de pînă adineaori, atît de conştientă de tot, era acum în pat un cap de fetiŃă puŃin speriată, cu ochii mari umezi, în care tremura neliniştea, gura îi era crispată într-un surîs, care putea fi şi îndurerat şi pedepsit de emoŃie...

M-a înduioşat adînc. Mi s-au împurpurat obrajii de uimire. Am îngenuncheat pe puful mare cît o roată, de lîngă patul scund. Mi-am apropiat capul, privind tulbure ochii limpeziŃi şi totuşi plini de nelinişte, care cereau o inutilă şi copilăroasă îndurare.

Gura sfioasă ar fi vrut mereu să zîmbească, dar nu izbutea să arate decît puŃin de tot din albul dinŃilor de sus. Am apăsat-o şi am simŃit-o puŃin umedă şi caldă sub buzele mele.

I-am petrecut mîna stîngă sub ceafă, cu mîna dreaptă i-am prins bărbia - şi după ce i-am desfăcut şi zdrobit uşor buzele ca să le potrivesc în toată suprafaŃa lor gurii mele, am sorbit toată neliniştea şi toată duioşia lor, ca un destin început.

Dar cotul mîinii mele drepte, ale cărei degete îmi apropiau de buze bărbia şi gura ei, a zdrobit, prin pînza cearşafului, un fruct mic şi elastic al pieptului, care m-a înfiorat.

Am smuls cearşaful, cu toată opunerea speriată, şi l-am aruncat în mijlocul camerei, ca să nu se mai poată acoperi. Am descoperit atunci un corp de femeie despre care pot spune că la fel n-am mai întîlnit niciodată. Cum stătea aşa, culcată pe spate, sînii mici, priviŃi de deasupra, abia se desluşeau, se închega totuşi o zonă molatică, deasupra

căreia, sîmburele mic, înconjurat de un bănuŃ de culoarea vinului, odihnea ca pe o perniŃă discretă. Cînd corpul era privit lateral, însă, forma nedefinită a sînului se unduia cald spre subsuoară într-o suavă întorsătură, pentru ca să revie într-o nouă rotunjime, dedesubt, a omoplatului, care invita sub el palma... Toate aceste lunecări calde de linii anulau impresia pe care o făcea cînd era îmbrăcată că ar fi slabă. Coşul pieptului, lămurit, lăsa să apară ocolul ultimelor coaste, atunci cînd porneau lateral, iar pîntecele se strîngea ca un trup de şarpe. Muşchii subŃiri, înfăşînd strîns talia, creau unduiri sub piele şi dau o impresie de susŃinut şi robust. O linie pornea de la gît, se adîncea uşor între sîni, se menŃinea mai largă între îndoiturile spre afară ale ultimelor coaste, cuprindea în ea ochiul micuŃ şi gingaş din mijloc, aşezat ca pe o perniŃă, uşor contractată, şi pe urmă se pierdea în liniştea triunghiului ca mătasea porumbului.

încheieturile coapselor se ghiceau şi ele, răzbătînd puŃin în marginea molatecă a pîntecului, lăudînd feminitatea caldă a bazinului, dar la spate şoldurile aveau o rotunzime desăvîrşită, tare ca de măr, în aşa fel, încît îŃi puteai petrece mîna pe sub şalele înguste de copilandră fără să salŃi prea mult mijlocul care-Ńi mîngîia el palma cu degetele resfirate de sub el. Ce m-a uimit îndeosebi erau însă picioarele, care începeau nu din dreptul şezutului ca la atîtea femei, ci de sus, din şold, lungi, rotunde, robuste, abia îngustate spre genunchi. Înăuntru, liniile gingaşe, cu împletiri de vine uşor transparente, care arătau drumul încheieturilor dintre coapsele rotunjite, tari, şi pîntecul, mic şi moale, erau limpezi, tocmai prin această deosebire de densitate, şi lung oblice.

Şi sub apăsarea buzelor simŃeai unduirile de floare tare ale acestui corp, sprinten chiar cînd era nemişcat. Era ceva cu totul de necrezut în toate acestea, o nedumerire sporită probabil prin întorsătura nesperată, faŃă de ceea ce bănuiam şi aşteptam, fiindcă

o credeam prea subŃire şi

slabă.

Ca şi cînd aş fi vrut să văd din nou ce ochi sunt înzestraŃi cu un asemenea trup, mi-am apropiat faŃa de faŃa ei. A întors capul cu un zîmbet rănit, cu ochii de un albastru umed, intens, pe care pupilele, mărite mult, îi făceau aproape negri acum, căutînd parcă un sprijin în gol. Ardea toată, cum nu mi se îmtîmplase să întîlnesc un trup arzînd... Cu silnicie am vrut să-i stăpînesc ochii, dar i-a întors tot mai mult. I s-a răsucit puŃin şi trupul, iar în clipa aceea piciorul dinspre mine cu coapsa lungă s-a îndoit, lăsînd să se vadă, pe sub ea, rotunzimea moale, dinăuntru, cu ocoluri de culcuş, a celeilalte coapse. Şi a fost o întunecare a gîndului şi a vederii... Ca o răsturnare de oglindă... O arsură a gîndurilor. Am adus dintr-un gest cearşaful de olandă, cu suprafaŃa ca de zăpadă întărită, şi l-am aruncat peste ea, peste cap, ca un giulgiu, ca să

nu mă vadă dezbrăcîndu-mă. Apoi, torturat de imaginea acelei unduiri, lăuntrice, de coapsă, i-am răstignit în pumni umerii şi, scos din minŃi, m-am încăpăŃînat să-i privesc silnic ochii şi frîngerea buzelor, pîndind în întredeschiderea şi frămîntarea lor vestea urmării de uimiri în frîngerea trupului, chinuit.

A stat în camera de baie atît de mult, că am avut timp să fumez trei şi patru Ńigări, cu o senzaŃie de împăcare, de plinătate, cum n-am avut niciodată în viaŃa mea pînă

atunci... Era ca o bucurie egală, liniştită, peste tot ce a fost şi peste tot ce am ştiut, în faŃa a tot ce avea să vie, în toată existenŃa lumii... Dacă mişcam un braŃ, dacă îndoiam puŃin un picior, dacă trăgeam din Ńigară numai, această senzaŃie de bunăvoie adîncă se făcea şi mai simŃită, cum se face mai simŃită o voluptate continuă cînd intervin atingeri mini noi.

Cînd a deschis, revenind, uşa mascată, trupul ei arăta o nouă frumuseŃe. Talia şi era lungă, încît sînii săltaŃi de tot acum, ca nişte nuferi culcaŃi, păreau susŃinuŃi sus de coşul pieptului, dacă nu ai fi avut impresia că îi trag spre umeri muşchii lungi ascunşi sub piele. Linia plină a coapsei pornea din mijloc, continuînd, din şalele înguste şi spatele prelungit arcuit, întinsă pînă la genunchi, iar de acolo ocolită nervos pe pulpă, spre călcîiul mic, cu tendoane clare.

Părea puŃin zăpăcită de lumină, dar, după ce s-a întors să caute comutatorul ca să

stingă, dîndu-şi seama că e mai aproape patul, a fugit fricoasă spre mine. Cînd şi-a sucit încă puŃin talia ca să caute butonul, am văzut întro- clipă că, privită din profil, linia întreagă a corpului ei, de la creştet la călcîi, vie, puŃin oblică, făcea în dreptul şalelor un zigzag dulce şi rotund.

N-am vorbit încă multă vreme, iar începutul, după o îndelungată frămîntare interioară, a fost o întrebare a mea, cu un zîmbet nedumerit de tot, emoŃionat.

- Ascultă, şi iar am privit-o uimit în ochii albaştri, sfioşi, de ce mi te-ai dat ?

M-a fixat şi ea lung şi nu mi-a răspuns, avea o linişte înduioşată în privire, care mă

tulbura.

Am venit peste cuta de cearşaf ccare se formase între noi şi ne despărŃea corpurile.

O simŃeam şi prin olandă, caldă ca un trup de pasăre.

Am zîmbit nedumerit.

- Mi se pare atît de ciudat că mi te-ai dat. Spune-mi, mă iubeşti ?

- Nu...

- Atunci ?

Din nou m-a învăluit cu privirea, ridicînd pupila spre mine, spre pleoapa ei de sus.

Gura i se mărise într-un zîmbet întristat şi trebuie să spun, deşi am vorbit despre el adesea, că atunci întîia dată mi-am dat seama de acel romb vag care-i încadrează

neasemănat de frumos gura îndurerată cînd surîde.

- Nu ştiu... n-aş putea să-Ńi explic. M-a impresionat gestul de a-mi da cheia... A dizolvat totul în mine...

- !?

- Trăiesc într-o lume atît de rea... neînŃelegătoare. Vocea îi părea înlăcrămată. Şi-a muşcat uşor buza de jos.

- !?

- O lume cupidă, frămîntată de bănuieli meschine... Gestul cam trăznit... aşa cu voie bună... m-a cutremurat... SimŃeam că trebuie să-Ńi răspund cu ce e mai bun în mine...

I-am luat mîna caldă, i-am mîngîiat părul. Mi-a zîmbit copilăros.

- Ceea ce făcuseşi era drăguŃ, iar lucrurile frumoase sunt puŃine... dacă le laşi fără

răspuns e păcat... Şi arcuind uşor umerii, întorcînd iar capul, ca o lămurire mică a gestului ei: Mi-ai cerut asta. Şi-a culcat apoi încet obrazul cu o bucurie tristă pe braŃul dus sub căpătîi.

De la o vreme, simt că Emilia mă priveşte cu o linişte penibilă. Mă examinează cu o curiozitate de muscă plictisită. Dar trebuie să merg spre destinul gîndurilor mele, pentru că mă duce într-acolo o memorie care scapă oricărui itinerar al raŃiunii, cum viaŃa vegetativă scapă controlului voinŃei. De altfel, această trăire în trecut, aprig şi voluptuos dureroasă, tine, fără îndoială, de ordinul vegetativ. N-aş putea să o provoc oricînd vreau şi nu mă pot sustrage ei orice sforŃare aş face.

întrebarea Emiliei mi-e penibilă ca o întrerupere dintr-o îmbrăŃişare prelungită.

- Ai dormit?

- Nu.

- Erai cu ochii închişi...

- Mă gîndeam... Mă gîndeam la bietul Ladima acesta... Ceea ce calculasem cu grijă

să nu mărturisesc mi se pare îngăduit să afirm acum cînd mint. Pentru întîia dată, încurajată, Emilia are o vorbă afectuoasă pentru el.

- Era băiat bun, săracu... Mă mai necăjea el cîteodată... Dar îi părea grozav de rău...

Venea pe urmă să-şi ceară iertare... Ce puteam să fac?... Mi-era milă de el... Dar...