- Unde mergeai?
Nu mi-a răspuns nimic... Tăcea, aşa, nervos, la braŃul meu... fără să mă privească...
Mi se părea că am febră, nu mai am nici un contact direct cu lucrurile. Pe orice aş fi pus mîna n-aş fi putut prinde bine, vorbele nu veneau singure, iar în jurul meu nu mai treceau oameni, ci mergeau forme... De nervos ce eram, simŃeam nevoia să vorbească
neapărat căutînd penibil.
- Pot să te întovărăşesc puŃin?...
Era puŃin cam caraghios, de vreme ce ea îmi luase braŃul şi mi-l Ńinea strîns.
Abia acum m-a privit liniştit şi voit.
- Mă duceam să mănînc ceva la un mic restaurant aci...
- în pasaj?
- Da... dar acum nu mai pot mînca... Hai, pe stradă...
- Magazinul e închis?
- Nu, a rămas acolo doamna Landrino, care a fost mai devreme la masă.
La Riegler în faŃă erau Ńigănci care se instalaseră ocazional cu coşuri mari de vîsc şi mimoze; alergau uşor după trecători.
A surîs limpede, cu faŃa mereu uşor crispată, ca o strîmbătură de voluptate şi durere în acelaşi timp, iluminată de ochii vii, care parcă descopereau acum lumea. A luat o ramură de mimoză ca un mugur de salcie, mi-a desfăcut paltonul şi mi-a pus-o la butoniera vestonului... A desfăcut apoi poşeta neagră, mare. Am vrut să duc mîna în buzunarul hainei, dar m-a împiedicat, aducîndu-mi aminte:
- Diseară e Anul Nou.
- A, da! E Anul Nou... Atunci primesc... Primesc cu o condiŃie... Să-mi dai voie să-Ńi fac şi eu un dar... Şi am scos mimoza ca o ameninŃare.
I-a îngheŃat faŃa şi a capitulat frumos.
- Primesc.
Eram chiar în dreptul marelui bijutier... Nici n-a mai avut timp să protesteze. Pe galantarul acela, care e ca o vitrină de fluturi şi şerpi albi în muzeu, şi-a aşezat coatele nervos şi a început să caute... A descoperit cel mai cuminte inel... ca un fir de sîrmă, de aur, cu un safir... de altfel
foarte frumos...
S-a întors surîzătoare, arătînd încîntată, jumătate din dinŃii albi de sus, mai limpezi ca bijuteriile mici de fildeş.
- Am găsit.
Am privit glumeŃ, scoŃîndu-mi mînuşile groase de piele şi dictînd cu o prefăcută
energie.
- A nu... Cine oferă aci? Eu sau dumneata?
A devenit palidă, de i-a rămas numai gura roşie în toată faŃa şi s-a sprijinit de galantar... în clipa aceea, eu am avut, înŃelegînd, ca o declanşare fluidă... Fără să mă
gîndesc, automat, parafrazasem una din glumele noastre cele mai intime, cele mai senzuale: „Mă rog, aici cine iubeşte!" spunea uneori, cînd o Ńineam îmbrăŃişată, exasperată de dorinŃă şi cînd, tiranic, sadic, nu-i îngăduiam nici o mişcare, de rămînea cu tot corpul întins, încordat, crispat, în aşteptare. Am transpirat întreg, ca de un scurt-circuit în artere şi abia după cîtva timp am putut vorbi, dar nu către ea, căci între noi totul era epuizat, ca după o posesiune, ci către bijutier, întrebîndu-l, aşa, stupid, ce rezultat ştie de la Consiliul de coroană din ziua aceea de la Sinaia, unde fuseseră
chemaŃi toŃi şefii de partide şi vreo doi jurisconsulŃi. Pe urmă am căutat cîteva brăŃări, am rugat-o să le încerce, ca să maschez premeditarea, şi privindu-i vinele încheieturii, sub pielea subŃire, împletite ca dorinŃele, i-am prins în jurul mîinii întoarse, care era ea însăşi o bijuterie, brăŃara comandată.
De plătit, fireşte că m-am făcut că plătesc imediat, dar mă întrebasem mereu dacă să-i spun preŃul bijuteriei, sau să-l las să-i fie surpriză... Mi-am spus însă că e o copilărie... că
ar fi putut să cadă mai tîrziu pe mîna vreunui şarlatan, şi că era mai bine să ştie preŃul adevărat... Am iscălit deci în faŃa ei un cec, anulat în prealabil, de 800 000 de lei, cît costase brăŃara. Era cel dintîi dar pe care i-1 făceam de cînd ne cunoşteam... Aveam superstiŃia stupidă că dacă îi ofer măcar o floare, dragostea noastră se termină... Şi, de aceea, luptînd cu mine însumi, în doi ani nu-i oferisem nimic. Cu sufletul alterat de sentimentul irevocabilului, cu care, de altfel, eram de acum familiarizat, resemnat după
nădejdi contradictorii şi înfrîngeri definitive, îi pregătisem acest întîi dar.
Cînd am ieşit, apăruse, de după norii lînoşi, iar soarele.
- Mai ai o jumătate de oră... Nu Ńi-e frig? Mantoul castaniu-verzui, deşi îşi îngusta forma, acoperind cald genunchii, era scurt şi nu ciorapii de culoarea nisipului aveau să-i Ńină cald, mai ales că şoşonii erau atît de scăzuŃi şi mici. Vrei să mergem să mîncăm împreună la o grădină oarecare?
Am oprit o maşină de piaŃă... Niciodată nu primise să meargă în maşina mea... În cei doi ani, iubirea noastră rămăsese oarecum secretă... Din cînd în cînd ne refugiam în cîte un orăşel de munte, de cele mai multe ori plecînd cu trenul: Deva, Sighişoara, Bran, Nehoiaş sau, cînd nu era sezon, pe coasta mării. Chiar la teatru, aveam aerul că ne-am întîlnit acolo, la masă eram împreună numai la ea, sau numai la mine în garsonieră, unde ne închideam uneori de sîmbătă pînă luni dimineaŃa, ca nişte condamnaŃi ai voluptăŃii.
Am mîncat la un restaurant de pe 11 Iunie, singuri în tot salonul, în acest ajun de An Nou. Era pentru mine o bucurie chiar numai s-o privesc, cercetînd-o ca pe un tablou... Femeia asta, care la început nici nu mi s-a părut frumoasă, m-a făcut să
descopăr frumuseŃea. Cădea pe gînduri uneori şi, ferindu-şi parcă privirea de a mea, rămînea în profil. Pălăria părea o glumă, iar marginea ei, ca o mică streaşină, de fetru castaniu, tăia o diagonală sinuoasă ocolind pe deasupra sprîncenei stîngi, peste ochiul drept, peste obrazul rumenit de trecerea de la frig la cald, pînă la lobul urechii, pe urmă,
arcuit spre ceafă, lăsînd cîteva bucle de un arămiu des, întunecat, afară. Zîmbea lumii gîndurilor ei, arătînd trist dinŃii albi de sus. Sprijinită în cot, îşi rezemase bărbia de dosul mîinii sucite, cu degetele mîngîietor lipite de gît. Era într-o vestă de jerse, cu linii-dungi paralele, roşcate, negre, cafenii, pe care o purta, văzusem pe fereastră, şi în magazin.
În asemenea clipe, ca şi atunci cînd era îmbrăcată pentru serată sau bal, frumuseŃea ei avea în ea ceva absolut nepămîntesc, transfigurat, şi asta explica de ce aŃîŃi bărbaŃi vorbeau despre ea cu un soi de emoŃie pe care ceilalŃi, care aveau prilejul s-o vadă doar întîmplător, în momentele ei de plictiseală, necazuri sau nedispoziŃie, nu o înŃelegeau.
Am vorbit despre multe, fără să cerem nici unul, nici altul, explicaŃii pentru ce a fost.
- Ce faci diseară ? am întrebat, neliniştit că îmi va pleca într-o lume necunoscută.
