- Fără îndoială că da...
A început să-şi însemneze cu creionul în program.
- De unde ştii că Fred Vasilescu nu urmăreşte ceva... cu grajdul lui?
- AmbiŃia puerilă de a figura printre proprietari?
E adevărat că oarecare diferenŃă de vîrstă putea îngădui convorbitorului meu un ton de superioritate, exagera însă în maniera lui condescendent cordială.
- Dragă prietene, Fred Vasilescu Ńine cu orice preŃ ca la patruzeci-cincizeci de ani să devină membru al Jockey-Clubului.
Mi s-a părut o glumă dintre cele mai năzdrăvane din cîte puteam auzi.
- Cum? începe cu cai de curse, la douăzeci şi cinci de ani ca să pregătească o alegere peste un sfert de veac?
- Da, şi nici atunci nu va reuşi.
Mi se părea cu adevărat poznaşă afirmaŃia, iar nedumerirea mea era atît de evidentă, atît de profund sinceră, că fostul deputat s-a tulburat.
-Ascultă, dumneata nu Ńii de pe acum să fii membru al Academiei?Tot aşa Fred Vasilescu îşi pregăteşte de pe acum alegerea la Jockey-Club.
Îmi venea să rîd.
- Trebuie să-Ńi spun mai întîi că nici prin cap nu-mi trece să ajung la Academie.
Dar în sfîrşit, Academia e Academie... fie ea şi românească... Dar Jockey-Clubul...
romînesc? iartă-mi expresia! Şi încă să-Ńi faci un ideal din el? E, orice ai spune, puŃin comic. Mai vîrstnicul meu prieten era foarte iritat acum.
- Dumneata ştii că membri ai Academiei au căzut la alegerea de la Jackey-Club?
- N-am ştiut... şi, îngăduie-mi să Ńi-o spun, nu cred nici acum Mi-a citat atunci nume care m-au nedumerit şi a trebuit să convin...
- Bine, înŃeleg, aŃi refuzat un scriitor, sunteŃi oarecum consecvent cu dumneavoastră. Dar Fred Vasilescu e un monden, ca să zic aşa în sfîrşit, unul din ai dumneavoastră?...
Fără să mă privească, în timp ce ocoleam tribuna spre paddoc, mi-a spus cu o profundă convingere, cu un accent neaşteptat şi inexplicabil de grav şi de hotărît:
- Dragul meu, băiatul Lumînărarului, orice ar face, nu va fi niciodată membru al Jockey-Clubului..- De altminteri, ce mai vrea? E imens de bogat, adică tată-său... E tînăr, frumos, are femeile cele mai bine din Bucureşti... Ce e prea mult strică...
Mărturisesc că aşa înŃeleg lucrurile, şi oricît de comică mi se părea ambiŃia de a fi membru al Jockey-Clubului, conveneam că fostul colaborator al lui Marghiloman are dreptate.
Îşi nota acum călăreŃii, deşi nu juca, fiindcă era ruinat.
- Şi pe urmă, noi nu înŃelegem stăruinŃa lui, acum cînd la Aero-Club a devenit un factor important...
De altfel, cred că niciodată Fred Vasilescu nu s-a gîndit mai puŃin la Jockey-Club decît în aceasta lună. Din cîteva convorbiri la telefon am înŃeles ce uimitoare
descoperire a fost pentru el posibilitatea de eliberare prin scris. Refulînd ani de zile un mister ca pe un germen distructiv, în adîncul organic, închis cu taina lui în el însuşi, ca şi cînd ar fi fost încarcerat cu un dement, expresia devenită posibilă căpăta pentru el sensul unei evadări.
- Scriu, mă plimb prin casă, gîndesc, mă trîntesc pe divan, fumez iar scriu... E o bucurie pe care nu Ńi-o pot povesti... Mă lămuresc pentru mine însumi... şi, aşa văzute, chiar suferinŃele trecutului capătă un soi de îndulcire care le face suportabile... O durere povestită e o durere nu diminuată, dar armonioasă, aşa ca un soi de operaŃie pentru care eşti pregătit cu cocaină. Bucuria scrisului e mai tare ca heroina însăşi. Şi chiar la telefon, i-am simŃit prin voce frîngerea de înjunghiat: Ah, dacă s-ar putea povesti totul...
Caietele, pagini mari de coală, mi le-a trimis tocmai o zi sau două după
cincisprezece noiembrie ... Mi-a dat un telefon la gazetă...
- Diseară la nouă vine şoferul meu să-Ńi aducă o mapă cu toate prostiie pe care le-am scris.
I-am răspuns cu promptitudine:
- Astă-seară, pînă mîine dimineaŃă la nevoie, citesc tot ce mi-ai trimis.
- Da ? vrei să ne vedem mîine ? ... să-mi spui dacă notele îŃi pot fi de folos ? Hai să
luăm masa împreună mîine seară...
-Negreşit.
-Unde ? ai vreo preferinŃă ?...
Şi am fixat un restaurant în oraş.
-Vii la timp ?
- Mîine de dimineaŃă zbor, după-masă dorm, iar la 9 seara vin să stăm de vorbă
pînă dimineaŃă, dacă vrei... Voi fi absolut punctual.
La 9 seara n-a venit şi nu va veni niciodată. La Cameră se anunŃase un discurs la mesaj de mare răsunet, dar un pisălog lungise oratoria lui provincială, ameninŃînd să
