trebuie să procedeze. Chambord inspiră ciuda, totodată şi consideraţiunea. Avea cui să semene, era cinstit ca bunicul lui, Carol al X-lea. Royer-Collard care-1
combătuse îi spunea totuşi lui Victor Hugo: Carol al X-lea a fost un rege om cumsecade. Cînd în 1832 s-a aflat că ducesa de Berry, văduva principelui asasinat de Louvel în 1820 şi mama lui Chambord, o napolitană stricată şi care provocase un început de revoltă în Vendeea împotriva lui Ludovic-Filip, e însărcinată, Carol al X-lea deîndată a hotărît să nu-i încredinţeze mai departe creşterea vlăstarului regal. Degeaba l-au trimis legitimiştii pe Chateaubriand la Praga să caute să-1 înduplece, să o scuze pe ducesa, să prezinte pruncul pe care-1
purta în pîntece ca pe „copilul Vendeeii". Om cumsecade, pe Carol al X-lea nu-1
impresionau formulele neroade. După cum, lăsînd modestia la o parte, nici pe mine nu mă dau gata prostiile solemne şi gogoriţele pretenţioase ale presei din Sărindar.
303
1971
Mişcarea „Gay Christianity" din Statele Unite mi se pare un pleonasm, după
cum Manole spunea că termenul „guvernul autoritar" e un pleonasm. („Că ce fel de guvern e acela fără autoritate?"') Creştinismul e religia fericirii, nu are nevoie de adaosul „gay", care-i implicat in numele însuşi al religiei învierii şi transfigurării, a bunei vestiri. O veste bună ce altceva poate produce decît bucurie'?
— Vae victis.
Huxley: suntem pedepsiţi pentru că am fost pedepsiţi.
Maria-Antoinetta către doamna Campan: suntem pedepsiţi pentru nenorocirile noastre.
Şi Evanghelia ştie să fie aspră: celui ce n-are (n-are credinţă, nădejde, fapte bune, rost pe lume) şi puţinul pe care-1 are (şi nu-1 rodeşte) i se va lua.
— Nu vrem să admitem că există şi taine, asta-i nenorocirea. Dostoievski: Ce-i taina? Torul e taină, prietene, taina lui Dumnezeu e pretutindeni... Cît de bine e pe acest pămînt, dragul meu... Şi că există şi taine, cu atit mai bine.
- Divinitatea şi credinţa sunt parametri ineluctabili, de care nu te descotoroseşti în veac. Obţii numai, cum spune Huxley, transferări. Ştiinţa în zilele noastre n-a desfiinţat teologia, a înlocuit-o.
Dostoievski o ştia de mult:, A trăi fără Dumnezeu nu-i decît chin... Omul nu poate trai fără a îngenunchea... Dacă-1 alungă pe Dumnezeu, îngenunchează în faţa unui idol de lemn sau de aur, sau imaginar. Sunt idolatrii cu toţii, nu atei."
- lată că o dată cel puţin iudaismul a rupt registrele contabile şi le-a azvîrlit foile nebuneşte în văzduh. Rabi Nahman din Braţlav: n-avem nevoie de nimic altceva decît de niţică viată dulce.
Bucureşti, 1964
„ Citadela " de Saint-Exupery. Cartea tipărită nu reprezintă versiunea definitivă: autorul n-a apucat să o stabilească. Sunt şi contradicţii şi o atmosferă
pseudo-nietzscheană, care stinghereşte: Dar şi lucruri minunate. Copiez:
„Le-am urit deşteptăciunea care nu era decît de contabil."
304
,Aşa că esenţialul în luminare nu este ceara care lasă urme, ci lumina."
„Aud glasul nebunului: trebuie să dărîmăm zidurile acestea inutile şi să
nivelăm scările acestea scurte care complică mersul. Atunci omul va fi liber. Dar eu răspund: atunci oamenii vor deveni vite de obor şi de teama de a nu se plictisi vor născoci jocuri neroade care tot de reguli vor fi conduse numai că vor fi reguli fără măreţie."
„Căci e întotdeauna posibil să surpi templul şi să ridici piatra pentru un alt templu. (Şi celălalt nu e nici mai adevărat nici mai fals, nici mai drept nici mai nedrept.)"
„Oricine înjoseşte înseamnă că e josnic."
Despre prietenie: „întrucît e năruit ceea ce ţi-a plăcut mai mult la un om pentru că mai e şi altceva ce nu-ţi place?"
(Comentariu: dezamăgirea în prietenie e un simptom care dezvăluie niveluri mai profunde. Ne doare nu mîrşăvia pe care o descoperim la celălalt - la urma urmei nu ne sinchisim de ea - ci descoperirea propriei noastre mîrşăvii reflectată la celălalt, căci nu ne-am fi împrietenit dacă nu exista între noi un fond comun, aceleaşi ape subterane pe care sunt clădite două case şubrede.)
„Om este acela care poartă într-insul ceva mai mare decît el."
Despre rugăciune:... „Căci nu mă apropiasem de Dumnezeu, un Dumnezeu care te lasă să te apropii de el nu mai e Dumnezeu. Şi nici dacă ascultă de rugăciune. Şi pentru întîia oară ghiceam că măreţia rugăciunii stă mai ales în aceea că nu i se răspunde şi că în acest schimb nu intră urîţenia vreunui negoţ. Şi că ucenicia rugăciunii este ucenicia tăcerii." (E exagerat şi eretic, imitaţia nietzscheană e vădită, dar cuprinde gîndul exact că la rugăciune omul este cel care trebuie să se străduiască a prinde ce i se spune.) 14 iulie 1963
Există o ură neîmpăcată împotriva binelui şi o groază adîncă şi dispreţuitoare faţă de tot ce este frumos.
într-atîta încît mă întreb dacă surprinzător nu e faptul (care-i indigna pe cărturari şi farisei) că Hristos mitica şi bea cu vameşii şi păcătoşii, ci faptul că
vameşii şi păcătoşii mîncau şi beau cu Hristos.
Estă o minune că Hristos cel fără de păcat se simţea ca printre ai săi în societatea ticăloşilor. Dacă stăm să ne gîndim bine, minune şi mai mare (şi care constituie încă o dovadă, dirimantă, a divinităţii Sale) este 305
că aceşti ticăloşi consimţeau să petreacă în tovărăşia neprihănirii. Cum de-au răbdat? La început, căci apoi ciudatul lor comesean a făurit din ei făpturi nouă. Dar la început singura explicaţie a înfrîngerii unei porniri atît de înverşunată la fiinţa omenească este că Domnul a tăcut o minune care deşi nevăzută (şi uşor trecută cu vederea) nu e mai puţin uluitoare decît celelalte toate.
1965
Nici una dintre virtuţi şi nici unul dintre atributele divinului nu poate fi izolat şi idolatrizat. Numai cumpănitul lor ansamblu reprezintă desăvîrşirea.
Ca atare, nici adevărul - singur - nu e un criteriu absolut. Citind pe Luther (De setvQ arhitrio) mă conving şi mai mult de aceasta şi-mi amintese aforismul lui Pascal: „Pînă şi din adevăr îti poţi face idol, deoarece adevărul fără dragoste nu e Dumnezeu, ci e chipul lui, şi-i idol, pe care nu se cuvine nici să-1 iubeşti nici sa i te închini."
BUGH1 MAMBO RAG
...Aşadar nominativ puruşâ, acuzativ puruşam, instrumental puruşena,
