- Care anume luciu făurit aici, pe acest pămînt, a izbutit să ajungă în cer?

Să ne gîndim bine.

Mîntuitorul, cînd se arată apostolilor după învierea din morţi, are trup nestricăcios, trup de slavă. Lui Toma care, atunci, îi cere dovezi tangibile, îi arată

stigmatele şi-1 pofteşte să pună mîna pe ele. Pe trupul de slavă, aşadar, se vedeau stigmatele.

Pe de altă parte, ştim că Mîntuitorul B-a înălţat la cer cu acest trup, care purta semnele pironirii pe cruce — ducînd prin urmare de-a pururi în cer şi ceva pămîntesc. Acest ceva scos din vremelnicie: stigmatele sale.

Iată singurul dar făcut de lumea omenească celor din înălţimi: amprentele torturii.

Se petrec şi se repetă oare semnele de groază în veci de veci? Aduc ele a bolid scăpat de sub gravitaţii, rătăcesc şi ele în spaţiu cu sinistra lor povară?

- Sufletul românesc atît de hîrşit de istorie şi întâmplări. Hîrşit, dar nu acrit.

Contactul cu pacea divină şi cu bucuria vieţii nu a fost întrerupt.

- în camera 18 nu toţi au ştiut că m-am botezat. Altfel, fostul şef al Frăţiilor de Cruce nu m-ar fi poftit să iau loc lîngă el pe unica băncuţă şi nu mi-ar fi spus: ei, acum să stăm de vorbă în contradictoriu, legionarul şi evreul, după cuviinţă.

Vrei?

îi arăt că nu avem ce discuta în contradictoriu pentru că unde ne aflăm toţi credem acelaşi lucru. Şi-ar fi să dăm prea lesne cîştig de cauză planului cusut cu aţă albă al administraţiei de a isca discuţii şi certuri, aşezînd în aceeaşi încăpere oameni cu apartenenţe politice, sociale sau etnice diferite.

întîmplarea vrea ca după cîteva clipe să fie scos din celulă. îl duc pînă la uşă

şi-1 sărut pe amindoi obraji. Gestul meu e oarecum teatral, 169

dar sincer. Simt că aşa trebuie să procedez. Nimeni nu-mi ia gestul în rîs.

Dimpotrivă, se creează o atmosferă gravă. Omul care pleacă este şi el mişcat. Ne părăseşte cu un zimbet de bucurie pe faţă, rostind: urmele revolverului legionar...

A rămas Mirel Gab., care, neobosit, mă învaţă sumedenii de poezii de Gyr şi Crainic şi splendida bucată a lui Sergiu Mandinescu. Şi azi ca ieri.

- O atmosferă de gravitate s-a mai produs odată, într-un cabinet medical, unde ne duc pentru extracţii dentare, făcute cu dalta şi fără anestezie, de un felcer. în aşteptarea ordaliei noastre, caraliul ţigan îşi omoară timpul punîndu-ne întrebări cu tîlc: cîţi ani ai? la cît eşti condamnat? pentru ce? ce-ai fost? puneai şi tu femeile la şantan să se urce goale pe masa şi să le stropeşti cu sifon? (Chestia

asta cu femeile goale stropite cu sifon pe mesele şantanelor e obsesia tuturor, reprezintă pentru ei suprema vădire a bogăţiei şi desfrîului, idealul nec plus

ulira, visul, Himalaia; e ducesa lor de Mortemart. Mai departe nu se poate merge, un fel de limită a vitezei luminii pentru teoria relativităţii.) Pe mine mă întreabă dacă-s Român. Sunt, îi răspund. Ce, mă, nu eşti jidan?

Sîngele meu e evreiesc, îi dau eu replica, dar de gîndit şi de simţit gîndesc şi simt româneşte.

îşi dă seama că n-a nimerit-o şi tace. Apoi se repede la altul: da' tu, bătrînule, cîte moşii ai avut?

(Răspunsul meu, parafrazîndu-1 pe Churchill, a cărui mamă era din Statele Unite şi care declara: sunt cincizeci la sută American şi sută-n sută Englez, ar fi putut să sune: sunt sută-n sută evreu şi mie-n sută Român.)

- Toate le putem afla, toate le putem cunoaşte, toate le putem învăţa.

Numai suferinţa nu. Credem că ştim ce e suferinţa, că nu mai putem avea surprize, că am mers pînă la capăt.

Da de unde! Suferinţa e veşnic nouă, proteică la infinit, orişicînd proaspăta.

-Si azi ca ieri Dăm chiot de alarmă Dar nu ne-aud îndepărtaţii semeni Calo e mort, Scaevola de asemeni...

- Cea mai extraordinară cugetare citită vreodată, în afara textelor evanghelice, e a lui Kierkegaard. Contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea.

170

- Lui C. G. Jung, în Ceylon, un preot îi spune: „Nu, lui Buddha nu i te poţi ruga. Nu-1 poţi implora. Buddha nu mai e. E în Nirvana."

Asta-i marea deosebire. Hristos, care s-a rugat mereu, aşteaptă mereu ruga noastră. E cu ochii şi cu urechile la noi, mereu la uşă

Hristos, ca şi Tatăl, lucrează mereu (Ioan 5, 17), iar la fiecare liturghie se jertfeşte. El nu e în Nirvana, la odihnă, la repauz, la deconectare. E pe şantier şi pune umărul.

- Numai păcătoşii pot gusta creştinismul în toată plinătatea lui. Pricina e exprimată de Sf. Simion Metafrast în rugăciunea sa pregătitoare pentru Sf.

împărtăşanie: „Nu este nici un păcat care biaiieşte iubirea Ta de oameni."

(Titlul cărţii unui fruntaş al Grupului de la Oxford, A. J. Russell: For sinners only. Numai pentru păcătoşi. Atîta doar, că se pare că suntem cu toţii păcătoşi.) BUGHI MAMBO RAG

... Va să zică începem cu sonetul lui Felix Arvers, primele versuri: Mon âme a son secret, ma vie a son mystere... //; categoria sturionilor: nisetnd, morunul, cega şi păstruga, hi a somonizilor: somnul, lostriţa şi faimoasa varietate a Rinului: truite saumonee care este roz... Şi după ce ai frecat bine amestecul de cacao cu zahăr... Fannv Seculici, teosoafă, moartă, de malarie probabil, la Suez; pe cînd se întorcea de la un congres care avusese loc la Madras... Nu, e din Le lac: O temps, suspends ton voi... Da e Bucura Dimibnmi, fratele ei fusese căpitanul vasului austriac pe care a venit în secret Vodă Carol la şaizeci şi şase... Dragă, la Sankt Moritz Titulescu locuia numai la Suvretta House şi mîncarea lui favorită ştii care era? Boeuf gros sel, dragul meu, adică o

bucată zdravănă de rasol de vacă, cu măduvă...

Aiud, Mai 1961

Mare discuţie în celulă despre vechea societate românească - veche, adică

dinainte de August 1944. Cei mai mulţi o condamnă surprinzător de aspru.

Recunosc şi accente care aduc cu Citadela sfărîmată a lui Horia Lovinescu. Ba un muncitor pomeneşte de „străşnicia" societăţii capitaliste.

171

Tăcusem, dar după observaţia asta mă bag şi eu în vorbă, arătînd că spre a nu fi socotit tendenţios mă voi referi - ca ori de cîte ori este cercetat comunismul

- numai la dovezi aflătoare în texte de-ale părţii adverse.

(Cine ar fi dorit, bunăoară, să dovedească inanitatea alegerilor n-ar fi avut să facă nimic alta decît să aşeze paralel numărul de voturi obţinut de fiecare fruntaş al partidului şi numărul de ordine al locului pe care-1 ocupă acelaşi în

„nomenclator", care-i statutul de organizare al cadrelor, un fel de Book of Precedency, de Registru al Ceremonialului chinez ori al Etichetei spaniole, spre a constata legătura indisolubilă dintre numărul de ordine din nomenclator şi ordinea descrescîndă a numărului de voturi. Dacă Nr. 1 obţine 99,6%, Nr. 2

obţine 96,2%, Nr. 3 95,8%; niciodată nu s-a întîmplat şi nu s-ar fi putut întîmpla ca Nr. 5, de pildă, să aibă parte de un număr de voturi superior - sau egal -celui din dreptul numărului 4. Această atît de simplă verificare a două coloane de cifre

- cifrele vorbeşte - ar fi fost mai edificatoare decît orice anchetă, greu de efectuat.)

Că deosebirea dintre „vechi" şi „nou" e adeseori factice şi că părerea că tot ce e nou este, oricum şi fatal, mai bun e tare fragilă, se vădeşte hotărît de pe unna unui document asupra autenticităţii căruia nu poate exista vreo îndoiilă pentru că

e vorba de o creaţie, a „noului" însuşi, de un film realizat de regim. Documentul, aşadar, nu poate fi respins ca duşmănos ori măcar compromis de părtinire.