— Cine poate să ştie?! îşi dă Guţă Roşu cu părerea.
Lui Mieluşel îi sare ţandăra. Intră între noi, ridică vâna de bou să ne înfricoşeze.
— Spuneţi-mi tot ce ştiţi, că vă teşmenesc în bătăi…
291
— Nu ştim nimic…
— Nu ştiţi nimic?
— Nu! răspundem într-un glas.
Se năpusteşte. Vâna de bou vâjâie, vâjâie şi pocneşte la întâmplare, peste mâinile cu care încercăm să ne acoperim faţa, peste faţă, peste spinare. Ne scaldă în sânge.
Au năvălit oamenii în curtea primăriei.
— Domnule primar, ne omoară Mieluşel copiii.
Mieluşel aude gălăgia. Iese în prag, întinde arma.
— Vreţi să mă împiedicaţi să fac cercetări? Ăsta e caz de răzvrătire. Plecaţi! Dacă nu, trag!…
Cine nu-l ştia de sărit! Putea să tragă! Părăsesc oamenii curtea primăriei. Rămân ameninţători lângă uluci.
Mieluşel se-ntoarce între noi. Vâna de bou vâjâie, pocneşte, sfârâie carnea.
A răguşit Mieluşel, năduşelile îl trec de oboseală.
Ne-a bătut, ne-a stropit cu apă, iar ne-a bătut…
A venit şi a trecut noaptea. Lumina zorilor a pătruns prin geamuri şi-a căzut, albă, peste noi.
Mieluşel a ciocănit în oblonul cafenelei. A sculat-o peLeanca, să-i pregătească de mâncare.
A mâncat, a băut, iar a venit.
— Tot nu spuneţi?
— Dacă n-avem ce spune!…
A trimis straja să-l aducă pe notar. A venit notarul somnoros, ţâfnos c-a fost luat din pat înainte de răsăritul soarelui.
Notarul Stănescu are casa gard în gard cu primăria.Din curtea notarului sare gardul şi se plimbă ziua prin curtea primăriei chiar, o pisică mare, grasă, roşcovană, cu mustăţi.
Când scrie, notarul o ţine pe genunchi şi-o mângâie. Dacă-i lasă păr pe haină, o apucă pe ceafă şi dă cu ea în duşumele.
Cade totdeauna în picioare pisica.
— Unde ţi-e pisica, notarule?
292
— Eu ştiu? Trebuie să fie prin bucătărie…
— Du-te şi caut-o. Vin-aici cu pisica…
Se duce notarul acasă, se întoarce cu pisica în braţe.
Trimite Mieluşel o strajă s-o trezească şi pe nevasta notarului şi să-i ceară, cu împrumut, o undrea, o aţă
groasă, de cusut cergile.
— O să te ocărască nevastă-mea, spune notarul.
— N-are decât. E în interesul cercetărilor…
Nevasta notarului doarme cu obloanele trase, până
târziu de tot. Notarul, care face ochi mai de dimineaţă, umblă, până pleacă la primărie, în vârful picioarelor, să n-o supere.
Straja aduce undreaua, sfoara.
Şeful postului, Niculae Mieluşel, apucă pisica de ceafă şi-o bagă în sânul lui Guţă Roşu. Vâră aţa în undrea, coase gura cămăşii până sus, la gât. Mânecile cămăşii i le leagă
strâns deasupra cotului. Îl povăţuieşte pe băiat să-şi strângă chimirul. Îşi strânge băiatul chimirul. Mieluşel izbeşte cu vâna de bou pisica. Vrea să scape pisica. N-are pe unde. Ghearele sfâşie adânc pielea. UrlăGuţă Roşu.
Cămaşa i se înroşeşte. Mai loveşte Mieluşel pisica.
