ca roua din câmp,
ca poalele Maicii Precista.
Omiluie cu ceva mama. Pleacă Dioaica. Mai zăceam un ceas, două, câteodată zăcem o zi, două, o săptămână, până
ne saturăm de zăcut şi ne facem bine…
298
Ne bolnăvim de friguri – în fiecare vară ne bolnăvim de friguri toţi copiii din casă, toţi copiii satului. Dinspre baltă
vine boleşniţa. N-ai cum s-o opreşti. Doctorul Ganciu spune că frigurile se vindecă uşor cu chinină. Dar el n-are chinină la dispensar, are numai câteva borcane de sticlă, goale. S-au păstrat cândva, mai demult, în borcane, alifii.
La gura borcanelor, păianjenii au ţesut pânză. Praful a tot căzut şi-a îngroşat, a înnegrit pânza de păianjen.Se află
destulă chinină la oraş, e scumpă foc, n-o cumpără
rumânii. Vin totuşi, o dată pe an, în toiul verii, la dispensar, câteva pacheţele de chinină. Cireş, agentul sanitar, cumpără cretă de la prăvălie, o pisează, o amestecă cu chinina – să fie mai multă chinină – o împarte la oamenii care au copiii bolnavi – şi cine nu-i are, numai popa Bulbuc şi cârciumarii – şi cere în schimb, pentruel şi pentru doctorul Ganciu, ouă proaspete. Bei amestecătura topită în gură, amăruia amestecătură, o verşi îndată, o aruncă stomacul afară, cu nimic nu te-alegi.
Mai bine bei zeamă de salcie…
Curăţă dada cu cuţitul coajă de salcie – avem o salcie mare în arie, în faţa casei, lângă fântână, pe care cresc omizi groase, verzi, cu boabe albe pe spinare… Taie în bucăţi coaja, o pune la fiert în ulcică. De trei ori dă fiertura în clocot. Se răceşte.
— Bea, Darie!…
— Câte linguri, dadă?
— Până te saturi…
Culege
dada
de
pe
câmp,
de
pe
răzoare,
sunătoare.Buruiană rea sunătoarea, până şi botul boului o ocoleşte.Ne lipeşte două foi late pe mână, deasupra încheieturii, ne înfăşoară mâna, peste foi, cu cârpă –
strâns ne-o înfăşoară. Parcă n-ai avea nimic la început.
Peste un ceas locul legat arde, foaia a început să frigă
pielea. Te ustură parcă şi măduva oaselor…
299
— Simţi ceva?
— Mă ustură, dadă…
— Dacă ustură, o să te vindeci. Mai stai legat…
— Nu mai pot îndura.
— Trebuie.
A căzut legătura. Dezlipim sunătoarea. Pielea e roşie, crăpată, umflată – carne vie unde a fost frunza, rană în toată
legea… Umblăm cu rana deschisă o săptămână, mai mult de-o săptămână, o ferim de muşte.
— Buba mea a prins coajă…
— Să nu rupi coaja, diavole…
— N-am s-o rup…
Singură se desprinde zgaiba. Pielea a rămas albă,proaspătă
– piele nouă, semn pe toată viaţa – dar de friguri ai scăpat?
