Mă simt împins într-o prăvălie îngustă, lungă, întunecoasă, încărcată cu piei uscate, curăţate. După mine intră tuşa, tata. Jupânul stă pe scaun, la tejgheaua lui, răsfoieşte nişte condici. Prăvălia e plină de săteni. Rămânem în picioare. Îl aud pe jupân cum se ceartă cu rumânii, cum se tocmeşte.

Forfotă mare în dosul prăvăliei. Băieţi mai mari decât mine intră, ies. Dă comenzi jupânul. Coboară în pivniţă băieţii şi aduc maldăre de piei. Ţăranii plătesc tăbăcitul, îşi iau pieile, pleacă la cojocărit.

A văzut-o jupânul pe mătuşa-mea.

— Cu ce vă putem servi, madam Brătescu?

Mătuşă-mea se apropie de el, mă arată: 368

— Aş vrea să-mi faci un serviciu, jupâne Moţatu.

— Care?

— Să-l iei pe nepotu-meu la dumneata. Să-l iei ucenic…

Tata, cu căciula în cap, se uită. Strâmbă nasul, nu-i place cum arată jupânul, nu-i place cum arată prăvălia.M-ar lua de mână. Ar pleca în altă parte cu mine. Unde să mă

ducă?!…

Jupânul m-a cântărit dintr-o privire.

— Cam slăbuţ…

— Eu, totuşi, te rog să-i iei, stăruie mătuşă-mea, să

înveţe şi el o meserie…

— Am să-l iau, dacă mă rogi dumneata… Am nevoie de băieţi aici…

— Dar să nu te superi că nu ţi-am spus, adaugă mătuşă-mea, băietul e şchiop…

— Da? Ia mergi, măi copile, prin prăvălie…

Întind prin prăvălie câţiva paşi. Jupânul priveşte.

— N-are nimic, coană Finico, doar n-o să-l pun să alerge.

Numai să fie muncitor şi să nu-l sperie, la început, mirosul. Că meseria noastră nu e… parfumerie…

— De asta ne punem noi garanţi, eu şi cu Tone. Omul ăsta e taică-său…

— Are şi tată?

— Are.

Pleacă mătuşă-mea Finica. Pleacă şi tata odată cu ea.

— Cum te cheamă, puiule?

— Darie…

— Porţi nume rar, mă… Ia fă-te-ncoace..; Mă apropii de jupân Moţatu.

Două scatoalce zdravene îmi trage. Uiuiu!.. Îmi fluieră

urechile!…

Mă dă pe mâna unuia cu mustăţi groase.

— Luaţi-l pe puişorul ăsta şchiop. Vrea să înveţe tăbăcăria. Tăbăciţi-l puţin. Ştiţi voi cum. Numai să nu-369

lomorâţi…

Pe sus m-a luat mustăciosul. M-am pomenit în curte, în dosul prăvăliei. I-a chemat şi pe ceilalţi. Erau zece găligani –

cu băiatul jupânului, unsprezece.

Dinspre grădina publică se auzea cântec. Cineva suspina la pian. Venea cântecul dintr-o casă albă, cu etaj, cu toate ferestrele deschise. Ca o apă lină şi dulce venea cântecul, mă

înfăşura, mă pătrundea…

— Ne-a poruncit jupânul să-l tăbăcim, a spus mustăciosul.

Tata plecase din prăvălia jupânului, abătut. Îşi trecuse mâna aspră, uşor, peste ceafa mea, de parcă ar fi vrut să mă

mângâie, şi-mi şoptise:

— Să fii cuminte, băiatule…

Nu cutezase mama să vină să vadă unde am să

lucrez.Dacă m-ar fi însoţit până aci, gândeam, nu m-ar fi lăsat.Plecasem din curtea unchiului Tone. Se uitase după

mine lung, apoi dintr-o dată întorsese capul, să nu-i mai văd ochii. Nu-i văzusem ochii, dar îi simţisem umezi.

Jupân Moţatu spusese calfelor să mă tăbăcească bine, fără

să mă omoare însă. Din capul scării, calfa mustăcioasă îmi dăduse brânci. Mă rostogolisem în curte de-a berbeleacul.

Mă ridicaseră în picioare. Făcuseră cerc în jurul meu unsprezece băieţi. Strimt cercul. Strâmt şi strâns.N-avea cum să-l străbaţi. Apoi, chiar dacă l-ai fi rupt şi ai fi trecut dincolo de el, cum să fugi!… Era o curte înconjurată pe trei laturi de ziduri înalte, oarbe. A patra latură era despărţită de uliţa strâmtă, care – asta am aflat-o curând – ducea în fundătura cu casa cu fete, de un gard de uluci. Pe deasupra ulucilor, sârma ghimpată ferea, noaptea, prăvălia şi pivniţa de hoţi. M-am uitat în ochii fiecăruia, să văd dacă nu cumva vor să glumească. Câinii aveau ochii mai blânzi. Mi-am ridicat umerii. Mi-am acoperit obrajii cu mâinile. Mi-am 370

spus: să nu-mi stâlcească faţa.L-am auzit pe mustăcios întrebând:

— Ei, care începe?

— Ca de obicei, eu, a răspuns Minache, feciorul jupânului Moţatu.

— Arde-l!…