o baniţă de mălai, după o strachină de făină…
Ciocoşa l-a ascultat pe Vică Georgescu, a pornit proces împotriva maică-si. Apărătorul băbuţei, Ovidiu Ursu.
Judecătorul tânăr cere să se deschidă dosarul. E un dosar gros, jerpelit. Le strigă pe împricinate. Unturica, sfoiegită, vede numai cu un sfert de ochi. Se sprijină, ca şi Ciocoşa, în toiag. Intră amândouă în primărie ţinându-se de mână.
Avocaţii le despart. Bătrânele stau în picioare, rezemate cu mâinile de grilajul care împarte odaia cea mare a primăriei în două.
Judecătorul le pune aceeaşi întrebare:
— Nu vreţi să vă-mpăcaţi?
— Nu! răspunde Ciocoşa, şi se uită cu duşmănie la maică-sa.
Dacă ar putea, ar înghiţi-o de vie pe maică-sa.
— Nu! răspunde ca din fundul unei gropi adânci Unturica, uitându-se şi ea cu aprinsă duşmănie la fii-sa. Şi continuă: Vrea să-mi ia pământul, domnule judecător, să mă lase pe drumuri, muritoare de foame, vrea să-mi ia pământul. N-aşteaptă să mor…
— Cine munceşte pământul acum? întreabă judecătorul.
— Eu îl muncesc, răspunde Ciocoşa.
— Şi câştigul cine-l ia?
— Bucatele ie iau eu, răspunde Ciocoşa.
— Şi maică-ti ce-i dai? întreabă judecătorul.
— Îi dau să mănânce, domnule judecător…
— Şi nu eşti mulţumită?
— Nu, domnule judecător.
— De ce nu eşti mulţumită?
— Dacă n-am pământul cu acte!… Mama nu vrea să
moară. Mi-e teamă că înainte de a muri, să nu cumva să facă
vânzător pământul altcuiva. Umblă mulţi cu plosca pe lângă
mama să le facă vânzător pământul. Alde Rişcă sunt 288
neamuri cu noi, neamuri de departe. Băiatul lui Rişcă i-a adus mamei un cornet cu stafide… Să le dea lor pământul cică…
Procesul se amână. Procesul se amână mereu. Avocaţii par furioşi,
— De ce l-aţi amânat, domnule judecător?
— Nou termen pentru împăcarea împricinaţilor! dictează
judecătorul.
Notarul Stănescu scrie în condică: nou termen pentru împăcarea împricinaţilor…
Ciocoşa o apucă pe maică-sa de mână. Ies din primărie.
Ies din curtea primăriei. Trec drumul uitându-se în dreapta şi în stânga, să nu le calce vreo căruţă. Intră în aria lor. Se aşează pe prispă.
— Ce să-ţi dau să mănânci, mamă?
— O strachină cu lapte, terciuieşte bine mămăliga…
Avendrea sforăie, Iţicu se trezeşte şi mai aruncă pe foc câteva balegi. S-a făcut frig, se deşteaptă şi ceilalţi din somn.
Îl trezim pe Avendrea, adunăm caii, le scoatem piedicile, încălecăm şi plecăm spre sat. Avendrea fluieră.
Pe la prânz, a venit veste în sat că la Adâncata l-au găsit mort în bostan, cu tâmplă crăpată, pe băiatul cel mare al lui Păpuşoi. L-au găsit mort, c-un pistol în mână.
Vestea a trecut din gură în gură:
— Aţi auzit? L-au omorât astă-noapte tâlharii peCâtică…
— L-au omorât pe-al lui Păpuşoi…
Parc-ar bate clopotul. Bat numai limbile muierilor…
Jandarmul Niculae Mieluşel s-a urcat într-o căruţă cu notarul, cu primarul, cu doctorul Ganciu. Au pornit în goana cailor la Adâncata… La amiază, l-au adus pe mort la primărie, l-au întins în faţa primăriei, l-au acoperit, i-au 289
