— Am îngropat-o. A dat brânca în porci. I-am descântat, i-am găurit urechea, am spânzuit-o, degeaba. A murit…
— Condoleanţele mele!
— Cum?
— Îmi pare rău că ţi-a murit purceaua.
— Păi, zi aşa, ca să te înţeleg. Adică de ce să-ţi pară rău dumitale, domnule avocat? Chiar dacă nu murea, nu apucai să mănânci din ea. Asta s-a întâmplat când era Mălina de-o şchioapă.
— Cine e Mălina?
— Eu… Pe mine mă cheamă aşa, spune bondoaca…
— Atunci ne-am înţeles. Îmi dai doi poli şi doi groştei şi-o scap pe Mălina de bucluc. E caz grav: furt. Pentru că eu pun inimă în proces, îmi munceşti locul… Cum spusei, îţi opreşti paiele…
— E lot de şapte pogoane…
— Şi procesul e greu, moşule. E caz de furt…
— O să-l muncim, tăicuţă…
Nu e sat în împrejurimi în care avocatul să nu aibă acum pământuri. Şi-a cumpărat chiar un zăvoi pe Olt. Dă bani cu împrumut. Stoarce de la nevoiaşi dobânzi grele. Cârciuma din Cârligaţi, de peste drum de judecătorie, care face dever mare, e tot a lui Vică Georgescu, deşi deasupra uşii scrie: Cârciumă comunală „La cumpăna dreptăţii”, proprietar Barbu Căuş… Ştie lumea – şi cine bea „La cumpăna dreptăţii” şi cine nu bea – că Barbu Căuş e numai un prepus al avocatului.
— E bună băutura?
— Nu e bună. În schimb e scumpă.
284
— Dacă în loc să scrie pe firmă „Barbu Căuş” ar scrie„Vică Georgescu”, ar fi cumva băutura mai bună şi mai ieftină?
— Nu,
— Atunci…
Avocatul o apucă pe fetişcană de bărbie. Cu glas dulce o îmbie:
— Să treci peste un ceas pe la mine, Mălino, să-mi povesteşti de-a fir-a-păr cum a fost, ca să pot să te apăr mai bine. Înţelegi! Dacă ştiu cum a fost cu adevărat, chibzuiesc din timp cum să înfăţişez chestiunea ca să-l zăpăcesc pe judecător, să ne achite.
— Aşa a fost, cum a spus tăicuţă. Mi-am luat ţoalele mele: N-am luat nimic din ce nu era al meu, nici cât negru sub unghie…
— Ai luat, n-ai luat, să treci pe la mine, să mă lămureşti.
— Cu tăicuţa?
— Ar fi bine să vii singură. Ştii…
— Tăicuţa o să stea pe prag… Eu… Mi-e frică…
Bătrânul ostenit, stă mai departe. S-a aşezat pe vine lângă un gard, şi-a aprins luleaua, şi-a pus, în faţă, între genunchi, căciula mare, cu ţuguiul turtit. Părul, netuns de luni de zile, s-a împreunat cu barba încâlcită.
— De ce ţi-e frică?
— Eu, să vezi dumneata, vreau să mă mărit fată…
— Păi, ai fost măritată…
— Am fost, dar e ca şi cum n-aş fi fost…
— Eşti proastă…
— Se poate, dar vreau să rămân proastă…
— Vino cum ţi-am spus. O să vorbim şi despre asta…
— Vin cu tăicuţa. O să stea pe prag…
Umblă bătrânul în traistă. Scoate un codru galben de mămăligă. Îl presară cu sare. Muşcă din el, mestecă, înghite.
285
— Ţi-e foame, Mălino…
— Nu, tăicuţă, nu mi-e foame…
Aprodul strigă din pragul judecătoriei numele oamenilor.
— Pe-al nostru, mai spune bătrânul, o să-l amâne avocatul până-i ducem gologanii.
