Niciodată Avendrea nu mărturiseşte faptul. Niciodată
reclamanţii n-au probe. Judecata e începută numai pe bănuieli. Fără dovezi nu poate fi osândit nimeni. Avendrea nu capătă osândă… Numai scatoalce de la Mieluşel, la cercetări…
Intră Ciocoşa. Intră şi maică-sa, Unturica. Ciocoşa e frântă
de spinare. Are şaptezeci de ani. I-au murit copiii, băieţi şi fete, de oftică, afară de unul. I-a murit şi bărbatul, demult, tot de oftică. Abia şi-l mai aminteşte.
Ciocoşa, peste drum de primărie, are case – case mari, vite, slugi. Are vii şi pământuri. Mai spre fundul ariei, într-o 278
cotineaţă,
maică-sa,
care
apropie
suta,
ca
şi
unchiulBurdulea, îşi duce traiul.
Ciocoşa a dat-o pe maică-sa în judecată pentru nişte pământuri. Unturica n-are alţi moştenitori. N-o are moştenitoare decât pe Ciocoşa. I-a spus c-o să-i lase pământurile toate, după moarte. Ciocoşa nu e mulţumită.
Ar vrea să le aibă de pe acum, cu act iscălit la judecătorie.
Avocatul a învăţat-o să facă proces. Se găseşte pe lângă
judecătorie un avocat: Vică Georgescu. Umblă spârnel şi-i povăţuieşte pe oameni să se judece. Unii îi râd în nas.
— Ca să muncim noi şi să-ţi dăm dumitale câştigul…
Alţii îl ascultă şi pornesc procese. Pârâtul trebuie să se ducă la târg, să-şi caute avocat. De obicei, avocatul care se ceartă în faţa judecătorului cu Vică Georgescu este unul şi acelaşi, avocatul Ovidiu Ursu, din Ruşi.
În faţa judecătorului se dondănesc, zbiară, se ameninţă, numai de mamă nu se-njură. Ai spune, privindu-i, că
acuşi-acuşi au să-şi înfigă mâinile în beregată, au să se sugrume. De unde!… După ce pleacă judecătorul, amândoi, ca doi buni prieteni ce sunt, se duc la cârciuma lui Bucur, comandă să li se frigă două-trei găini, o raţă, mănâncă, petrec.
Se vorbeşte că-şi împart frăţeşte câştigurile. Şi le-or fi împărţind… Parcă poţi să ştii tot ce fac, tot ce gândesc acriturile…
Vică Georgescu e băiat de popă, ca şi Ovidiu Ursu. Mai toţi avocaţii sunt băieţi de popă.
— Dacă trăiesc uşor!…
— Dar ce? Popii trăiesc greu?
— Nu trăiesc greu nici popii. Avocaţii însă au mai mult câştig. Încurcă iţele. Dau cu gura. Jecmănesc oamenii, ziua, în amiaza mare. Legea, întocmită de ei, le ţine partea.Poţi să le faci ceva?
Vică Georgescu e băiatul popii din Balta Sărată. S-a 279
aciuiat pe lângă judecătoria de pace din Cârligaţi.
— Ce proces ai, nene?
— M-am certat cu frate-meu şi ne-am încăierat. Mi-a spart capul şi, uite, l-am dat în judecată…
— Te apăr eu. Dacă vrei, ţi-l înfund eu la ocnă, să taie sare pân-o rămâne orb.
— Nu vreau să rămână orb. Ar fi păcat. Are copii.
— Ei, orb! Cum o să rămână orb? Aşa vine vorba…Dar o să-l frec să mă ţină minte…
— De ce să te ţină minte pe dumneata? De ce să-l freci? Ţi-a făcut ceva? Ca fraţii ne-am certat, ca fraţii o să ne împăcăm – dacă mi-o da despăgubire…
— Despăgubire?
— Păi, nu mi-a spart capul? Mi l-a spart. Am fost la doctor şi-am scos certificat. Mi-a luat doctorul o pataşcă, başca timbrele şi hârtiile…
Până la urmă avocatul îl hotărăşte pe împricinat să-l ia apărător. Procesul se amână. Procesul se amână mereu.
Speriat, să nu cumva să se aleagă cu luni, ori poate şi cu ani de puşcărie, celălalt implicat şi-a pus şi el apărător.
Procesul de bătaie al fraţilor Drâmbă din Balta Sărată i-a purtat noroc şi lui Vică Georgescu şi lui Ovidiu Ursu.
A prins a le ploua cu procese. Avocatul Georgescu şi-a cumpărat întâi casă – spre a dovedi clienţilor că e om cu temei în sat. Şi-a cumpărat apoi o gabrioletă şi doi cai.Procesele mai grele se judecă la Cârligaţi, dar judecătorul umblă în timpul săptămânii prin alte sate – zece-douăsprezece – şi dă, în cazuri mai mărunte, hotărâri pe loc…
