Şi pretutindeni resturi de arme rupte şi aruncate, pe care s-a prins rugina.
Aş putea să culeg de prin şanţurile şoselei gloanţe cu pumnul şi să-mi umplu pălăria.
Se găsesc din belşug şi obuze, care s-au înfundat uşor în pământul care astă-toamnă era afinat de ploi şi n-au făcut explozie. Seamănă cu nişte pepeni mari şi negri cu coaja lucioasă. Îi ocolesc cu grijă. N-am poftă să le gust miezul.
Cei care au gustat din aceste obuze, ori pe care i-a atins un glonţ zac neîngropaţi în ierburi.
Câinii şi lupii, corbii şi ciorile, viermii şi furnicile au dezgolit oasele de carne.
Opinci peticite şi bocanci scâlciaţi, capete sfârtecate şi mâneci de tunici.
Aş vrea să închid ochii, să nu mai văd nimic. Nu pot să
închid ochii. Trebuie să văd totul, totul. Trebuie să văd şi să nu uit nimic.
Şoseaua, care întâi a coborât, urcă lin o pantă.
623
Câmpul sălbatic miroase a iarbă încinsă şi coaptă de soarele aprins al miezului de vară.
Astă-primăvară, când s-a dezgheţat ţărână şi, odată cu ea, miile de trupuri ale soldaţilor care au pierit şi pe care biruitorii nemţi i-au lăsat neîngropaţi, ar fi fost greu să treci pe aici. Ploaia şi soarele au grăbit putrezirea cărnii, câtă
scăpase, în sfârşit, îndestulatelor jivine ale pământului şi păsărilor hulpave ale cerului.
Bătălia pe acest vechi şi mereu însângerat drum alBucureştilor pare să fi fost grozav de sângeroasă, socotind după numărul morţilor pe care acum a început să-i acopere iarba, după şanţurile de apărare, după marile gropi rotunde scobite de obuze şi după gropile mai mici de şrapnele.
Morţii zac pe câmp în poziţiile în care i-a găsit clipa din urmă. Pe sub soldaţi morţi a crescut iarbă măruntă.Pe lângă
oasele lor înfăşurate în tunici hărtănite a crescut iarbă înaltă
şi grasă. Sângele lor l-a supt pământul şi l-au spălat ploile.
Iată: câteva uniforme stau încă pe buza unui şanţ în poziţie de tragere. Numai capetele sunt uşor plecate într-o parte, de parcă oamenii obosiţi de atâta încordare au închis o clipă
ochii spre a se odihni. Dacă te apropii, în locul ochilor vezi găurile goale şi adânci, şi oasele feţei şi rânjetul…
Tunici şi capete româneşti…
Ceva mai departe, căzuţi într-o şarjă care trebuie să fi fost vijelioasă, caii… şi călăreţii…
Lângă scheletul lung şi deşirat al fiecărui cal, trupul întins făcut ghem în cădere al cazacului.
Biruitorii vremelnici au cules şeile bogate şi frâiele înflorate şi… cizmele înalte până la genunchi ale călăreţilor mândri.
Au rămas să acopere scăfârliile căciulile mari purtate deasupra feţei, pe sprânceană. Şi au rămas tunicile scurte şi îmblănite să acopere resturi de trupuri.
În vale, uniformele cenuşii ale turcilor şi fesurile lor roşii, 624
ca nişte mari flori de mac, sunt amestecate cu uniformele gălbui-roşcovane şi cu chipiele cu cozoroc mic ale bulgarilor.
Oameni veniţi din răsăritul îndepărtat al stepelor şi oameni coborâţi de pe plaiurile muntene şi moldovene s-au înfruntat aici cu alţi oameni veniţi din Balcani şi de dincolo de Bosfor, din podişul uscat şi sărac al Anatoliei.
Au căzut în această bătălie şi câţiva nemţi. Pentru ei s-a alcătuit un cimitir, cu cruci şi gard împrejmuitor, la marginea şoselei.
— Acesta e războiul, Darie. Ai să ţii minte?
— Am să ţin minte.
Obosit de drum, stors până la sleire de zăpuşeala care crescuse şi tot mai creştea, m-am rezemat de gardul cimitirului şi am privit şirurile de cruci aşezate, ca rândurile soldaţilor la paradă, la depărtări egale.
Pe fiecare cruce un nume era scris clar. În vârful fiecărei cruci o cască de oţel, largă şi turtită ca un ceaun, purtând în faţă o inscripţie: Gott mit uns… Dumnezeu cu noi! Care Dumnezeu? Şi de ce cu voi, nemţii?Fiindcă aţi plecat de la voi de acasă înarmaţi până în dinţi să treceţi omenirea prin foc şi sabie şi s-o supuneţi stăpânirii voastre?
— Darie, nu certa morţii…
— Nu-i cert. De altfel, şi dacă aş face-o, nu m-ar auzi.Morţii nu văd şi nu aud.
Odată, când bunicul cu barbă galbenă de la Cârlomanu se văita că-l dor dinţii, aspra-mi şi dârza-mi bunică s-a răstit la el şi i-a spus:
— Te dor dinţii? Mori, dacă vrei să nu te mai doară.Pe morţi nu-i mai dor dinţii.
Gott mit uns… Dumnezeu cu noi… Dumnezeu cu voi, morţilor, şi toţi sfinţii, şi toate sfintele… Dumnezeu cu voi, nemţilor morţi… Dar cine sunteţi voi?
— Vino, mi-a şoptit parcă cineva la ureche, şi află
625
numele noastre, şi plânge-ne…
