— Mi s-au uscat ochii privind trupurile celor pe care camarazii voştri i-au ucis şi i-au lăsat neîngropaţi în vale.Nu mai am lacrimi…
— Vino şi află numele noastre. Plânge-ne fără lacrimi.
Plânsul cel mai adânc şi mai sfâşietor e plânsul fără
lacrimi…
Mi-am adunat puţinele-mi puteri şi, sărind îngrădirea măruntă, am intrat în cimitir.
La mijloc, o cruce mai înaltă, un coif… Deutschland über alles. Germania mai presus de toate… Germania peste tot…
Pe cruce, un nume lung: Karl Ludwig vonDulormier, Ofiţer. Şi von… Deutschland über alles… Germania mai presus de toate. Germania peste tot… Şi tu, care purtai acest coif ce şi din vârful crucii tale strigă:Germania mai presus de toate…
Germania peste tot…Nici măcar nu erai neamţ de sânge, cu toate că te chemaKarl Ludwig… Mi-o spune acest Dulormier din coadă, care, după câte ştiu până acum, e curat francez.
Parcă-laud şi acum pe bunul meu învăţător Gheorghe Popescu-Bragadiru lămurindu-mi ascunzişurile istoriei:
— Şi a fost atunci, prin secolele al XVI-lea şi alXVII-lea chiar, o mare învălmăşeală în Europa. Oamenii s-au războit îndelung şi s-au măcelărit unii pe alţii în numele lui Hristos.
Călugării papali au schingiuit şi au ars de vii pe ruguri mii şi mii de oameni bănuiţi că nu se închină lui Dumnezeu după
tipicul catolic. Câteva sute de mii de francezi şi-au părăsit patria, izgoniţi de regii lor catolici, pentru că trecuseră la protestantism. E vorba de hughenoţi, Darie. Unii au fugit în Olanda de unde au plecat mai târziu în America şi în Africa de Sud. Alţii s-au adăpostit în Germania şi, dintr-un mizer sat de pescari de lacuri, au făurit, cu banii şi cu munca lor, Berlinul… Cu timpul s-au germanizat…îşi mai păstrează
numele de familie…
Karl Ludwig von Dulormier… Dacă ai fi murit de bătrâneţe 626
printre ai tăi, ai fi fost înmormântat, desigur, într-un somptuos cavou de familie. Căci orice familie de oameni înstăriţi are, la oraşe, un cavou al ei. Cu atât mai mult o veche familie hughenotă, înnobilată de cine ştie ce rege prusac ori poate şi plecată în pribegie cu semnele nobleţii de acasă. Aşa, te-a împuşcat lângă CălugăreniiIlfovului un dezbrăcat ca infanteristul Ion Ududui de laOmida, ori te-a despicat cu sabia lui de fulger cine ştie ce ţăran cavalerist… Coiful tău strigă: Deutschland über alles…
Germania mai presus de toate… Germania peste tot.
Gott mit uns… Dumnezeu cu tine, Max Blunk. Tu ai fost un simplu soldat. Dumnezeu cu tine. Ai fost negustoraş la margine de mic oraş german. Îţi plimbai duminica iubita prin vechea pădure din apropiere, din care excursioniştii au alungat zeii bătrânei Germanii. O cinsteai cu o halbă de bere, cu o bucată de pâine cu unt şi cu o pereche de crenvurşti. Te pierdeai în apele ochilor ei albaştri, îi mângâiai mătasea albă a părului şi visai ziua în care, mergându-ţi afacerile, o vei putea lua în căsătorie. Cum o chema? Poate Roza. Poate Luise. PoateAna-Maria. Poate erai şi puţin romantic şi-i dădeai să citească romanele duioase ale lui Paul Heyse, ori poveştile care storc lacrimi ale lui Wildenbruch. O! Cât am plâns şi eu pe ele, atunci când mai aveam lacrimi de risipit pe orice… Te şi vedeai cu două fetiţe blonde, asemenea mamei lor, pe genunchi. Şi peste visurile tale au căzut muzicile militare cu marşurile lor, şi războiul, şi uniforma, şi raniţa, şi casca aceasta care se odihneşte în vârful crucii de lemn şi care strigă: Gott mit uns…
Dumnezeu
cu
tine,
Max
Blunk!
Nach
Paris!
NachRussland!
Nach
Rumänien!
Nach
Călugăreni!
Nach…Gott mit uns… Dumnezeu cu noi… Dumnezeu cu tine,Max Blunk! Roza, Luise, Ana-Maria n-or să te mai aştepte. De mult va fi sosit în orăşelul tău vestea că „ai 627
căzut eroic pentru Germania şi pentru Kaiser”. Rosa, Luise sau Ana-Maria or să se mărite cu Otto Fritz, băiatul chel, de douăzeci de ani, al angrosistului, de la care luai, uneori pe credit, coşuleţul cu mărfuri pentru prăvălioara ta.Da. Cu Otto Fritz debilul, care n-a fost găsit apt pentru a fi îmbrăcat în uniforma militară şi trimis pe front. Gott mit uns.
Dumnezeu cu noi. Dumnezeu cu tine, MaxBlunk!
Şi tu strigai Gott mit uns, Johann Richard Gramms?Ai fost student până acum trei ani. Erai înalt şi subţire şi purtai părul mare, stufos. Îl studiai pe Goethe şi peSchiller, şi te pregăteai să te apropii de docenţă, scriai şi publicai prin reviste versuri lirice. N-ai fi strivit o muscă.Ţi-era frică de întunericul nopţilor şi de întunecimea pădurilor. Şoarece de bibliotecă! Te temeai până şi de lumina soarelui. Îţi priau odaia cu storul lăsat care te despărţea de vuietul oraşului şi lumina lămpii care îţi menaja ochii miopi. Te bucurai că eşti palid şi că ochelarii îţi accentuau aerul de savant tânăr, pe care îl căpătaseşi. Credeai cumva în Dumnezeu? Cum puteai să crezi? Citiseşi doar pe marii filosofi şi erai un copil teribil al acestui secol. Kaiserul a crezut că poate face şi din tine un cuceritor. Te-ai bătut în Flandra şi-n marginea marilor lacuri poloneze… Te-ai bătut în Balcani şi ai căzut aici, între Dunăre şi Bucureşti. O! Ce mai carte ai fi scris, dacă
ajungeai la sfârşitul războiului! Pe unde aifost, ce-ai făcut, cum te-ai luptat, cum i-ai învins pe barbari…
Carnetul cu notiţe începe să putrezească şi el între tunica şi cămaşa ta în acest mic cimitir de la marginea de şosea sfârtecată de bombe şi şrapnele, în timp ce casca ta de oţel, largă şi turtită ca un ceaun, care n-a putut să te apere de moarte, strigă mereu din vârful crucii tale de lemn: Gott mit uns, Gott mit uns, Gott mit uns! Ei bine!Dumnezeu cu tine, Johann Richard Gramms! Dacă o să-nvăţ cândva bine graiul tău, o să-ţi caut versurile prin vechile reviste germane şi o să
le citesc. Dumnezeu cu tine, Johann Richard Gramms…
628
Dar nu există niciun Dumnezeu.
Din care parte a Germaniei eşti, Joseph Koppe? Câţi copii ai lăsat acasă, Konrad Schultze? Cine stă la casa marii berării „La Frederich cel Mare” în locul tău, AloisDiesing? Mitzi! Nu. Nu stă Mitzi, ci javra aceea deFuchs, care pretindea că-i bolnav de ficat. Era mai sănătos ca tine. N-ai ştiut! Şi n-ai ştiut că Mitzi a ta s-a încurcat cu el de cum l-ai adus în prăvălie? Ce ştie satul nu ştie bărbatul. Dar n-ai avut când să auzi acest proverb valah. Abia ai trecut Dunărea şi ai căzut!
Gott mit uns. Dumnezeu cu noi. Gott mit uns. Dumnezeu cu tine, Alois Diesing. Dumnezeu cu voi toţi.
