- Nu sunt decât un adolescent ca si toti ceilalti. N-am sa ajung niciodata nimic.
Nu-i nimic de capul meu. Pacat de timpul pierdut cu scoala. N-am vointa nici cât un clapon.
Toate acestea, menite sa ma cutremure si sa ma îndragosteasca de trigonometrie.
Zadarnic. Dupa ce m-am spalat si m-am îmbracat, am început sa citesc un capitol din cartea lui Iorga.
- ...Nu sunt atât de naiv sa ma consum la sase cu matematica?
în realitate nu era sase, ci sapte fara cinci. Am citit din Istoria literaturilor romanice pâna la opt. Atunci mi-a adus tata laptele si pe mine m-a gasit rasfoind înfrigurat logaritmii. Parea foarte multumit.
- Merge? Merge?
- Greu, foarte greu. De la patru ma lupt cu ea. Nu stiu ce-oi face. Sunt foarte obosit.
Tatal ma privi mângâietor.
- Mai plimba-te putin prin gradina si apoi mai citeste iar. Cred ca n-o fi atât de rau sa va asculte greu...
- A spus ca ne asculta foarte greu...
La opt si un sfert am început sa socotesc câte pagini mai aveam de citit si le-am împartit la numarul orelor disponibile.
Am repetat socoteala de trei ori, pentru ca parea ca ma intereseaza foarte mult rezultatul exact.
Am desenat un cerc.
- Ei, si ce-are sa fie daca nu m-oi prezenta la examen?
- Are sa ma lase corigent.
- Ei, si ce-are sa fie daca m-o lasa corigent?
- Au sa râda toti de mine.
- Ei, si ce-are sa fie daca au sa râda toti de mine?
îndoiala nu mai ma lasa sa împart cercul în patru si sa-i însemn extremitatile diametrelor A, B, C, D.
- Ce-mi pasa mie daca ma lasa corigent? Nu stiu eu cine sunt? Nu sunt eu?
Aveam dreptate: eu eram. Dar aceasta nu însemna nimic pentru Vanciu.
- Ei, si ce-mi pasa mie de Vanciu? Asa era: ce-mi pasa mie de Vanciu?
- Chiar e mai bine sa ma lase corigent. Am destula vreme la vara sa învat cu sârg. Am sa învat patru ceasuri pe zi, de va ramâne Vanciu uluit. Si atunci nu ma va lasa corigent la anul, nici în clasa a VUI-a. Trebuie sa învat, odata, temeinic matematica. Am sa învat la vara. E chiar foarte inteligenta hotarârea mea: sa învat la vara...
Mi-am strâns bucuros cartile si le-am înghesuit sub masuta cu reviste. Am alergat jos si i-am vestit pe toti ca nu ma prezint la examen.
- Cum, voiti sa promovez iarasi superficial?
Si la anul sa ramân iarasi corigent, si iar în clasa a VlII-a?
Trebuie sa învat, odata, temeinic, matematica. La vara, am vreme destula. E
foarte inteligent ceea ce fac...
Astfel, si anul acesta, ca întotdeauna, ramân corigent.
Ceea ce era de asteptat. Si ceea ce eu prorocisem, numai pentru mine, înca din iarna.
50
51
VIII. PREMIANTII
Azi-dimineata s-au rânduit banci în curtea liceului, s-a adus o catedra, câteva scaune si o masa pe care s-au asezat cartile de premii. Baietii se adunau grupuri, îmbracati de sarbatoare, cu fetele luminate, mai seriosi si nerabdatori.
Unii se apropiau pe furis de masa si-si aruncau ochii pe cartile cu numele premiantilor. Se întorceau, si vestea se împrastia printre banci. Cel premiat, înrosindu-se, se prefacea ca nu crede.
- Nu-l ascultati... minte!
De fapt, însa, crezuse cel dintâi.
Baietii cei mari din clasa a opta venisera cu palarii de pai si se simteau datori sa râda si sa dispretuiasca. Turuiau binevoitor pe cei mici. Apoi priveau cu totii pregatirile de lânga catedra si masa cu carti, comentând figurile profesorilor.
"Balaurul", servitor paros, îsi plecase capul ca sa auda poruncile domnului director. Un secretar aduse o coala scrisa cu numele premiantilor, ordonati alfabetic. Câtiva parinti se ase-. zau timizi în bancile din fata, salutând, zâmbind, profesorii.
Clasele a V-a si a Vi-a apreciau exagerat glumele celor din a Vil-a si a VIH-a.
Aceasta, în nadejdea ascunsa ca vor fi primiti în grupul lor. Stateau alaturi de cei din clasa a VUI-a si le sorbeau cuvintele. Când li se adresau exclamari, erau fericiti. Unii aveau norocul sa fie întrebati, cu altii se începeau chiar comentarii.
Aceia erau privilegiatii. Prietenia cu "cei mari" se datora, fara îndoiala, multor
"gentileti" la bufetul liceului, la bodega din colt sau la curse. Altii îsi statorniceau astfel de relatii de la jocuri de carti, prelungite, în taina, pâna dupa miezul noptii.
La zece si jumatate începu "serbarea". Domnul director, pe catedra, rosteste o cuvântare ocazionala. Arata "activitatea liceului, procentul de promovati si de premianti", sfârsind prin îndemnuri.
- ...la liceul nostru, doamnelor si domnilor, munca elevului, staruinta lui, inteligenta si perseverenta - mai bine zis - a acestui elev staruitor si inteligent, care nu si-a pierdut timpul, ci a profitat de luminile pe care i le-a daruit fara zgârcenie liceul nostru, staruinta acestui elev, care sunt multi în liceul nostru, a fost rasplatita. Sa spunem deci, doamnelor si domnilor, dupa acest al saptelea an de existenta a liceului nostru, dupa fapta si rasplata...
Baietii, din fiind, aplaudau si chicoteau pe sub banci. La rastimpuri, profesorii întorceau capetele si îi priveau aspru. Când s-a coborât d-l director, maestrul de muzica a început sa-si adune baietii pentru fanfara. Nu gasise decât noua. .
52
- D-l Boloveanu?... întreba, mai mult din ochi, directorul. Maestrul exaspera.
- Haideti, domnilor, ce D-zeu? Unde e toba mare? Câti trompetisti alto sunt?
