- De ce vii târziu?
Baiatul cu ghiozdanul încremeneste lânga usa.
- ...sa vedeti... -Mars!... boule.
Mie îmi spune numai "magarule" si nu m-a palmuit decât o singura data. îmi uitasem umbrela în clasa, si m-am dus s-o iau. Dar toate usile erau încuiate.
Am sarit atunci pe fereastra. Pasii domnului director s-au auzit, durerosi. M-am ascuns dupa usa.
- Ce-i cu dumneata aici?
- ...umbrela...
- A sunat de iesire; de ce n-ai iesit?
- Am iesit. Dar m-am întors. Ochii directorului se înflacarara.
- Si... pe unde ai intrat?
întrebarea rasuna, pentru mine, ca o trâmbita. Nu aveam nici curajul nici puterea sa-i raspund. Uitasem cine sunt si ce cautam în clasa cu un director si
o umbrela.
Deodata, îmi simtii capul smuls de trei ori spre dreapta, de trei ori spre stânga.
Obrajii mi se înrosira de rusine si usturime. Ochii îmi lacramau. Tremuram, o data cu umbrela.
- Iesi!... Magarule!
Dar nu aveam pe unde iesi. Ma apropiai de soba, fascinat.
- Ai sa-ti arzi hainele, nataraule!
îi multumi pentru sfat, cu o privire umila si umeda.
Dar germana, tot n-o învatam.
Anul acesta, mi-am exasperat profesorul.
- Domnule, va rog, eu mi-am uitat caietul acasa...
46
-Unu...
Eram fericit ca cel putin nu ma mai chinuia la tabla. Când ma striga, apaream palid, rigid, cu caietul si cartea.
- Was haben sie heute?
Fireste, trebuia sa raspund eu. Ca sa simulez lectia învatata, ma pripeam.
- Lebens Gote.
- Nu Gote: Goethe...
Dar nu stiam. Dupa un rastimp mai lung sau mai scurt, sfârseam întotdeauna cu "insuficient".
*
în fiecare luni dimineata, ma plimb înfrigurat printre banci, gândin-du-ma la Brand al lui Ibsen. Aceasta îmi da curaj^ Ma încrunt si ma socotesc Brand înfruntând furtunile. Nici Brand nu era înteles si nici eu nu sunt înteles de profesorul de germana. Ne potrivim. Poate avem acelasi suflet. Când ma plimb printre banci, simt prea bine aceasta.
Dar când e zgomot în clasa, nu mai pot gândi la Brand. Ma trudesc cu pumnii la tâmple, dar nu izbutesc sa-l evoc. Nu vad decât niste munti acoperiti cu zapada. Nu se arata Brand. Si atunci tremur, si mi se strânge inima, si ma zbucium, cum se zbuciuma Fanica la chimie. Nu stie nimeni aceasta, dar eu trec prin clipe grele când nu se arata Brand. Atunci ma apuc sa învat cuvintele la germana.
Domnul director, însa, nu e un om rau. înainte de încheierea anului, ne cheama pe cei amenintati, la "îndreptare", în cancelarie. E cald, si domnul director fumeaza.
- Ce stiti? -Schiller.
- Stiti voi pe Schiller?
Noi zâmbim, pentru ca toti trebuie sa zâmbeasca de câte ori glumeste d-l director.
- Hai? Stiti voi pe Schiller?
întelegem ca zâmbetele n-au fost de ajuns. Unul dintre noi râde. Câtiva ne ajutam de batista, d-l director e satisfacut. Prudent, îmi înghiontesc vecinii.
Râsetele trebuiesc sa înceteze, pentru ca d-l director e serios. Daca râdem prea mult, se întuneca.
- Ia sa dati un extemporal...
