Când a venit Marcu iar la scoala, ne-a marturisit ca cei de acasa n-au aflat nimic, pentru ca el pleca dimineata cu ghiozdanul si citea romane în Cismigiu pâna auzea sunând fabricile.
- Sa-i dea Dumnezeu sanatate lui Noisil, ca numai -datorita lui am putut sfârsi Les Miserables.
La teze copiaza. Scoate cartea sau fituicile, sau îi sufla vecinul. Pare calm si nu se gândeste la cele ce s-ar întâmpla de va avea nenorocul sa-l prinda.
Profesorii îl cred neghiob si incult. Când iese la tabla, se înroseste si spune banalitati sau se bâlbâie, sau nu spune nimic. Lucrul acesta a silit pe baieti sa-l clasifice drept un iremediabil prost. Unii, mai cu scrupule în clasificari, se întreaba cum, dupa atâta lectura, nu poate Marcu scoate ceva mai mult la lectie decât bâlbâiala lui ignoranta sau tacerea si mai ignoranta.
- Pentru ca dispretuieste scoala si profesorii, strig eu, luându-i apararea.
Pentru ca stiu ca Marcu, când nu mai e silit sa-si spuna lectia, vorbeste foarte frumos si foarte original. Ne-am facut prieteni când ne-am întors într-o seara de la liceu împreuna. Eu osândeam romanul lui Mar-gueritte La garconne, iar el îi lua apararea.
îl stiam pâna atunci cum îl stiau si ceilalti. Dar mi-am dat repede seama ca ma înselasem. Am început sa ne împrumutam carti. El era entuziasmat de Balzac si m-a convertit si pe mine. Citeam numai Bal-zac, tot ce ne cadea în mâna.
Ajunseseram eruditi în Comedia umana si ne întreceam unul pe altul în cunoasterea personajelor, amanuntelor si curiozitatilor balzaciene. Când epuizam stocul, porneam prin librarii si prin anticarii sa ni-l împrospatam.
Am raspândit amândoi pe Balzac în clasa. Unul dintre primii adepti a fost Robert. îl chinuiam dându-i sa citeasca cele mai proaste romane, Si Robert le
gasea admirabile. Când banuia ironia, ne marturisea îndo-indu-se: 39
- Drept sa va spun, nu l-am gasit pe L \'enfant maudii genial. E bine, dar nu prea...
Baietii îl numesc comunist, anarhist, si Marcu nu se supara, pentru ca el i-a silit sa-l numeasca astfel. Venea la scoala cu brosuri de propaganda socialista, cu cartulii de Engels si Kautsky, cu Capitalul lui Marx. Odata a adus în geanta doua carti frantuzesti, cu scoartele rosii: L \'unique al lui Stirner si un volum gros de Kropotkin. Marcu spunea ca sunt foarte interesante, dar baietii - informati de el
- au aflat ca volumele sunt anarhiste si l-au privit cu teama. Nu îl urasc, dar îl dispretuiesc toti, cu deosebire aristocratii care pomenesc de primejdiosul "iad bolsevic".
Marcu n-a marturisit niciodata serios ca e adept al anarhismului. A spus numai ca e interesant si ne-a explicat, când l-am rugat, teoriile anarhiste. Daca vrea, însa, sa necajeasca pe aristocrati, se declara ucenic fatis al lui Kropotkin si Bakunin.
Aristocratii sustin ca el e adept permanent al anarhismului si al comunismului, dar ca nu se arata, de frica. Daca cineva spune aristocratilor ca anarhistii si comunistii nu se pot împaca, ei raspund ca toate acestea sunt vorbe.
Marcu încredinteaza pe feciorii de mosieri ca în putin timp li se vor expropria din nou mosiile. Când l-am întrebat de unde stie aceasta, Marcu mi-a raspuns ca toate sunt scornite de el, ca sa se mai supere putin si feciorii de mosieri. La noi în clasa nu sunt decât doi, dar Marcu spune ca sunt peste masura de multi.
Nu poate orisicine sta de vorba cu Marcu. La fiecare fraza pe care o rosteste, el gaseste motive sa se îndoiasca. Pe mine nu ma supara faptul acesta, ci dimpotriva, îl socotesc foarte original. Numai când gramadesc argumente peste argumente si Marcu nu le ia în seama pentru lucruri de nimic - care i se par îndoielnice -, numai atunci ma supar. Cred ca lucrul acesta îi face placere lui Marcu, si poate nu gresesc gândind ca însasi tinta discutiilor e sa supere baietii.
- L-am "turbat"!
De câte ori izbuteste sa "turbeze" pe vreunul, Marcu e multumit. îsi trece degetele raschirate prin parul cârliontat si nu-si mai gaseste locul. De aceea nu poate orisicine sta de vorba cu el.
Când se deschide vreo discutie generala în clasa, între baieti, si când intervin aristocratii, el trece de cealalta parte, fie chiar nedreapta. Sfârseste întotdeauna prin a "turba" pe aristocrati.
îndeosebi pe Furtuneanu. Furtuneanu îl numeste "evreu distructiv", uitând ca are strânse legaturi cu un alt evreu, Lazimir, baiat bogat, cu \ care joaca saptamânal pocher. Furtuneanu nu-l poate suferi de când Marcu s-a aratat
"nepoliticos" fata de el. Trebuia sa ne tundem toti, cu i cel putin numarul 3, si toti am respectat ordinul. Cei câtiva care uitasera j au fost trimisi sa se tunda în timpul orelor, spre marea lor bucurie. Numai Furtuneanu venise cu aceleasi plete negre, în care nu patrunsese masina de doi ani. Venise cu tatal lui si tatal spuse directorului ca, daca i se tunde baiatul, si-l retrage din liceu. Iar directorul s-a resemnat si a acceptat "biletul de motivare", în care scria ca elevul Furtuneanu Petre nu poate fi tuns, pentru ca a suferit de otita. în realitate, Furtuneanu suferise de otita cu un an mai înainte, dar Furtuneanu a ramas cu parul mare. Baietii s-au revoltat si apoi s-au resemnat, ca directorul. Dirigintele însa a cerut explicatii, si Furtuneanu le-a dat.
- în urma otitei racesc foarte usor. E suficient sa trec printr-un curent, tuns cum as fi, si numaidecât ar reveni otita. De aceea...
- Sa-l tina ma-sa în vata, completa confidential Marcu catre vecinul lui de banca, dar atât de tare, încât a auzit si Trollo. Baietii râsera.
- Te rog sa nu-ti permiti cuvinte pe care nu ti le permit eu mai întâi. Te rog sa fii cuviincios. Te rog sa-ti dai osteneala sa fii bine crescut, daca n-ai crestere de acasa...
- Vezi ca te îneci, i-a raspuns linistit Marcu.
Râsetele au împiedicat pe Furtuneanu sa continue. Dar dupa sfârsitul orei a venit în banca la Marcu si i-a vorbit un sfert de ceas. Era foarte rosu si scuipa prin cavitatile celor doi dinti cazuti din fata. L-a insultat, l-a facut lipsit de buna crestere si a încheiat formidabil:
- Sa nu-mi mai întânzi mâna pe strada!
Marcu era suficient de rosu, dar parea linistit. Mi-a marturisit mai târziu multumirea ce o încercase, pentru ca izbutise sa-l faca pe Furtuneanu sa scuipe si sa se rasteasca un sfert de ceas.
Si de atunci nu-l poate suferi Furtuneanu pe Marcu.
De altfel, nici n-ar avea motiv sa-l admire, pentru ca nu-l cunoaste, în clasa, în fata profesorilor si a colegilor, Marcu nu-i decât rareori original. Numai în discutiile noastre se arata asa cum e. Poate se intimideaza în fata celorlalti baieti sau poate socoteste nimerit sa nu li se descopere. Dar pe mine m-a mirat faptul, si nu l-am putut explica, când Marcu n-a stiut sa analizeze împarat si proletar decât întemeindu-se pe critica lui Gherea. Si i s-a mai întâmplat lui deseori în clasa sa nu poata raspunde decât cu rezultatele altora. Poate ca îl intimideaza clasa si profesorul.
Marcu îmi spunea ca nu crede în nimic, ca se îndoieste de toate. Când, însa, sustine o teza sau combate alta, el se îndoieste cu o rara scrupulozitate numai de argumentele potrivnice. în ce priveste probele sale, el le afirma foarte sigur.
Poate nu-si da seama ca în asemenea prilejuri e.foarte putin sceptic.
*
40
41
Azi am citit cartea lui Ionel Teodoreanu: Ulita copilariei si am plâns. Nu mi-a fost rusine: am plâns. M-am spalat repede cu apa rece pe fata, ca sa nu ma zareasca cineva si sa vada un miop emotionat si lacramând. Am fost toata ziua îndragostit de Sonia. Cred ca am avut chiar mai mult succes decât Stefanei. M-am închipuit frumos, interesant si glorios. M-am închipuit la Medeleni, cântând Sheherezade, cu Sonia alaturi.
Azi-dimineata, e drept, mi s-au ivit înca doi cosi. I-am cercetat mult timp în oglinda si m-am întrebat daca ma va placea Sonia. Am întrebat-o. Si Sonia mi-a raspuns ca geniul meu a impresionat-o mai mult decât numarul cosilor de pe frunte...
Zadarnic ma prefac: sunt trist. Eu n-am fost la "tara" niciodata. Si când apune soarele primavara, din mansarda mea cu ferestrele deschise, eu visez la livezi si la crângurile înflorite, la izvoare, la iatacuri luxoase, dudui si idile în vacanta Pastelui. Eu, însa, n-am fost la tara niciodata.
în serile de vara hoinaresc pe strazi, pe sub salcâmi si visez idile rustice, marturisiri sub plina luna, sau cuvinte patimase pe care nu le voi rosti niciodata. In serile de vara, zadarnic încerc sa-mi sfârsesc capitolele din Felix le Dantec. Mi-e sufletul schimbat, iar eu sting lampa si visez. De multe ori m-am întrebat ce am eu în serile de vara. Dar n-am gasit raspuns.
