Ceea ce era de asteptat. Si ceea ce eu prorocisem, numai pentru mine, înca din iarna.
50
51
VIII. PREMIANTII
Azi-dimineata s-au rânduit banci în curtea liceului, s-a adus o catedra, câteva scaune si o masa pe care s-au asezat cartile de premii. Baietii se adunau grupuri, îmbracati de sarbatoare, cu fetele luminate, mai seriosi si nerabdatori.
Unii se apropiau pe furis de masa si-si aruncau ochii pe cartile cu numele premiantilor. Se întorceau, si vestea se împrastia printre banci. Cel premiat, înrosindu-se, se prefacea ca nu crede.
- Nu-l ascultati... minte!
De fapt, însa, crezuse cel dintâi.
Baietii cei mari din clasa a opta venisera cu palarii de pai si se simteau datori sa râda si sa dispretuiasca. Turuiau binevoitor pe cei mici. Apoi priveau cu totii pregatirile de lânga catedra si masa cu carti, comentând figurile profesorilor.
"Balaurul", servitor paros, îsi plecase capul ca sa auda poruncile domnului director. Un secretar aduse o coala scrisa cu numele premiantilor, ordonati alfabetic. Câtiva parinti se ase-. zau timizi în bancile din fata, salutând, zâmbind, profesorii.
Clasele a V-a si a Vi-a apreciau exagerat glumele celor din a Vil-a si a VIH-a.
Aceasta, în nadejdea ascunsa ca vor fi primiti în grupul lor. Stateau alaturi de cei din clasa a VUI-a si le sorbeau cuvintele. Când li se adresau exclamari, erau fericiti. Unii aveau norocul sa fie întrebati, cu altii se începeau chiar comentarii.
Aceia erau privilegiatii. Prietenia cu "cei mari" se datora, fara îndoiala, multor
"gentileti" la bufetul liceului, la bodega din colt sau la curse. Altii îsi statorniceau astfel de relatii de la jocuri de carti, prelungite, în taina, pâna dupa miezul noptii.
La zece si jumatate începu "serbarea". Domnul director, pe catedra, rosteste o cuvântare ocazionala. Arata "activitatea liceului, procentul de promovati si de premianti", sfârsind prin îndemnuri.
- ...la liceul nostru, doamnelor si domnilor, munca elevului, staruinta lui, inteligenta si perseverenta - mai bine zis - a acestui elev staruitor si inteligent, care nu si-a pierdut timpul, ci a profitat de luminile pe care i le-a daruit fara zgârcenie liceul nostru, staruinta acestui elev, care sunt multi în liceul nostru, a fost rasplatita. Sa spunem deci, doamnelor si domnilor, dupa acest al saptelea an de existenta a liceului nostru, dupa fapta si rasplata...
Baietii, din fiind, aplaudau si chicoteau pe sub banci. La rastimpuri, profesorii întorceau capetele si îi priveau aspru. Când s-a coborât d-l director, maestrul de muzica a început sa-si adune baietii pentru fanfara. Nu gasise decât noua. .
52
- D-l Boloveanu?... întreba, mai mult din ochi, directorul. Maestrul exaspera.
- Haideti, domnilor, ce D-zeu? Unde e toba mare? Câti trompetisti alto sunt?
Trompetist alto eram si eu. Dar mi se umflau buzele si rasuflam obosit dupa fiecare sedinta. Ceea ce m-a hotarât sa nu mai vin la repetitii, de doua luni. Ca sa nu ma vada, ma pitii sub banca.
Maestrul si-a strâns bagheta si - obez iluminat - a început. "Marsul" era una din numeroasele sale compozitii. Fara tromboane suficiente si cu un tobosar anemic, fanfara nu izbutea sa emotioneze. Melodia se pierdea pe alocuri, acoperita de acompaniamentul trompetelor alto. Fi-nalurile se împlineau mai întotdeauna fals, spre ciuda d-lui director. Maestrul se zapacise cu totul. Când metalul tremura cu un semiton mai jos, se apropia de cântaret si-l lovea cu bagheta.
- Am sa te spun d-lui director... Apoi, catre "dreaga fanfara:
- Duc \' nu veniti ia repetitii?... Forte, acolo, forte!...
Aplauzele prea lungi, au facut sa roseasca pe director si pe maestru.
- Sa cânte Potpuriu! dumitale, propuse imperativ d-l director. Baietii asteptau ca pe o delicioasa revelatie ultima compozitie a maestrului.
-Bravo! Bravo!...
O privire de lânga catedra îi linisti.
Parintii devenisera nerabdatori. Premiantii transpirau.
- SstL. La patru, începeti... Un, doi...
"Potpuriul national" începea cu o doina. Dar solistul, un brun înalt si scofâlcit, obosise. Când trebuia sa tina nota mai mult de trei masuri, îsi umfla obrajii, stacojii, si închidea ochii. Sunetele se îngrosau, se înaspreau.
- Firanescule, mai cu putere!... implora maestrul, strângând bagheta. Un grup
de elevi dinapoia fanfarei repetara încurajarea:
- Nu te lasa, Firanescule!...
Solistul rasufla umed când se sfârsi doina si începu sârba. întreaga fanfara zâmbea publicului, maestrul zâmbea fanfarei, iar publicul acompania cu vârful ghetelor.
Grupurile de elita, din fiind, organizara un acompaniament pe pupitre. Parintii întorceau capetele, întrebatori. Atunci, d. director se ridica si, în mijlocul sârbei, glasui:
- Hei! Voi, aia din fund, va dau afara...
Diletantii amutira. Amuti, peste putin, si fanfara, acoperita cu aplauze. Cinci minute pauza. Apoi, începu premiile. Un secretar, peltic, striga.
- Bradescu Mihail, clasa a VUI-a reala, premiul I cu cununa.
53
