Am aflat ca însusi sufletul, pe care-l simteam în timp ce citeam îmi era strein.
Atunci adormeam obosit si îndurerat.
In alte zile, ma grabeam sa ajung acasa si ma atâtam la munca si eram stapân pe gândurile si pe sufletul meu.
Si pasind, astfel, auzeam revarsându-se pe vreo fereastra game la clavir sau sonate pe care le framântasem si eu, demult, lacramând de ciuda degetelor prea mici si a octavelor prea mari. Sau auzeam melodii care îmi desteptau în suflet tristeti si pareri de rau. Indata încetineam pasul. Sufletul mi se schimbase. Eram abatut. Gândul odaitei cu carti nu ma tulbura. Si paseam tot mai încet, si ocoleam strazi multe pâna sa ajung acasa, si nu ma gândeam la nimic. Nici la vremea pretioasa pe care o pierdeam pe sub castani. Si nici la cartile pe care le voi scrie.
Alta data, ma întristau simple si neînsemnate viniete risipite prin reviste.
Undeva, o fata pe o banca, sub un copac înfrunzit, iar în departare, liniile dealurilor pe care le ghiceam însorite. Gravura aceasta ma întristeaza întotdeauna când o privesc cu luare-aminte. Nici eu n-as putea spune pentru ce. Dar e atâta melancolie în privirea fetei, singura, sub copacul înfrunzit... Si atâtea pareri de rau în liniile dealurilor, care exista undeva, aproape de tot, si pe care eu nu le privesc, ci trec alaturi, cu privirea atintita catre o lume moarta...
Si iarasi ma întristeaza o vinieta tot atât de simpla. Un drum de tara, marginit cu plopi. In câmp se zaresc seceratori. Iar pe drum, un drumet paseste. Banal.
Plictisitor. Dar eu ramân mult timp privind plopii si drumetul. Poate ma gândesc la plopii din curtea cu grilaj de fier, pe care eu îi zaresc pe ferestruica. Ma gândesc la câmpurile pe care nu le vad decât vara sau în duminicile de primavara, când umblu mult si ajung departe de oras.
Ascund revistele si citesc înainte. Dar nu pot citi. Ma mustru. Privesc pe ferestruica plopii si acoperisurile plumburii si aud - stinse zgomotele din strada.
Câteodata se înnopteaza. Poate de multe ori am lacramat, dar n-am stiut aceasta.
Apoi aprind obosit lampa.
Atunci, odaita reînviaza si cartile din rafturi îmi vorbesc, iar sufletul meu se întoarce. Si întotdeauna regret timpul pe care l-am pierdut privind pe fereastra sau întristându-ma pentru o melodie de clavir si o vinieta cu un drum de tara, vara.
As vrea sa stiu cine sunt, si nu stiu. Am scris caiete multe ca sa descopar. N-am izbutit. Romanul meu va fi un roman cu eroi ciudati. Sufletele lor nu vor fi liniare, dintr-o singura bucata. Eu n-am întâlnit pâna acum un asemenea suflet printre adolescenti. Dar nu-mi voi putea analiza personajele, pentru ca nu le cunosc. Nu le pot întelege în adâncurile sufletelor.
Ma privesc. Privesc în mine. Atâtea trasaturi streine, contradictorii...
Iata de ce nu voi putea scrie niciodata Romanul adolescentului miop e singura mea nadejde.
VIII. INCIPIT VITA NOVA
A nins toata ziua. Sufletul meu ar fi dorit, poate, sa se simta trist, dai nu i-am îngaduit eu. De aceea am fost astazi fericit, pentru ca asa am voit eu. Am citit
pâna noaptea târziu. Apoi am obosit si m-am întrebat* asupra mea. A trecut toamna, si multe lucruri dintre cele care îmi faga-J duisem sa împlinesc nu le-am împlinit. în caietul acesta am scris tot mai rar si mai putin serios. Nu m-am analizat. N-am învatat psihologie, ca sâ pot sa ma cunosc.
Au început sa ma strabata alte gânduri. Au început sa-mi placa alte lucruri. De chimie, îmi amintesc prea rar. As vrea acum sa stiu ce e sufletul, dar cred ca lucrul acesta e foarte greu de aflat. Am citit multe carti, dar n-am câstigat nimic. Dimpotriva. Vreau sa citesc acum si pe Bergson.
Sunt fericit, cel putin, ca am scapat de matematica. A trebuit sa ma hotarasc sa trec la modern. Si am trecut. Mi s-a îngaduit sa dau examenul de diferenta în mai. Sa ma prezint cu texte latinesti pentru clasa a V-a si a Vi-a.
La modern e alta atmosfera si alta viata. Profesorul e blând, erudit si ironic. Ne spune multe lucruri pe care noi le vorbim. Dar dispretuieste ignoranta noastra.
"Maestrul" e un ocultist si filozof. De aceea se ocupa prea putin de cunostintele noastre la gramatica si ne cerceteaza mai cu placere logica si calitatea stiintei noastre. îi place sa ne asculte discutând si se desfata, apoi, dovedindu-ne golul argumentelor noastre.
Pâna acum, am învatat prea putin latineste. A trebuit s-o iau de la început, cu aquila, aquilae, si sa ajung la Caesar. Totusi, acum traduc din Horatius. Mi-am cumparat textele legate în pânza si cu coperte de carton. Si am citit toate introducerile. îmi place mult si limba latina, si profesorii, si autorii, si clasa noastra.
Pentru ca "maestrul" nu asculta decât la sfârsitul anului si pentru ca nu ne sileste nici la teme scrise, nici la extemporale, discutam aproape tot timpul si comentam câte un text de câteva rânduri. în felul acesta, toti îl asculta. Pentru ca nu ne mai temem de nota sau de extemporal. La discutii iau parte, de obicei, Leiber si Petrisor. Când traduce si comenteaza Leiber, se ridica Petrisor si critica. Dupa ce sfârseste Petrisor, se ridica Leiber si se apara. Si unul si altul risipesc ironii. Dar noi nu apreciem decât ironiile lui Petrisor. "Maestrul", însa, se îndoieste de calitatea amândurora.
Fanica sta în banca a doua. îsi are textele învelite în hârtie albastra si înseamna cuvintele latinesti într-un caiet special. Lânga el, Bratasanu. Bratasanu e formidabil în gramatica. însusi "maestrul" i-a spus într-o zi:
- Ai sa te tâmpesti, ma!...
Bratasanu cunoaste toate exceptiile si traduce orice text. Traduce chiar fara sa se uite în carte, ci numai ascultând fraza. Dar nu pricepe de ce a ajuns August împarat, nici pentru ce a scris Horatius Carmen Sae-culare. De asemenea, pentru el, toti poetii sunt "frumosi". Când trebuie sa comenteze: " Vides ut alta stat nive candidum Soracte... ", el ne da lamuriri asupra Soractelui si asupra climatologiei Romei. La Istoriile lui Tacit, Bratasanu cunoaste toti consulii, cu anii respectivi. Se informeaza din dictionarul Varemberg si Saglio. Totusi, nu e un erudit. Uita aproape! tot ce înmagazineaza. Numai gramatica latina si cuvintele germane nu 1 le uita. Bratasanu cunoaste un covârsitor numar de cuvinte nemtesti si, j cu toate acestea, nu poate sa citeasca fara dictionar o carte germana.
El stie si trigonometrie, si chimie, si fizica, si zoologie. Bratasanu stie ] tot ceea ce se cere unui premiant. De aceea e premiant cu cununa, de 1 când a venit în liceu. De fapt, cred eu, nu stie nimic. Nu stie decât lectia.
E simpatizat pentru ca e "baiat bun" si primeste sa vina la domiciliu I si sa predea gramatica latina, fara nici un onorariu. Apoi întârzie mult ] dupa miezul noptii, ca sa-si faca "lectiile". Si le face, într-adevar. învata j tot ce i se da sa învete, chiar când "lectia" e prea putin interesanta si el stie ca nu-l mai asculta.
E revoltator de constiincios. Pentru "teze", repeta toata materia. Pentru ca teza
- ne spune Bratasanu - se da din toata materia trimestrului. Ceea ce e exact.
Dar eu n-am citit niciodata o teza buna, semnata Bratasanu. Niciodata nu spune mai mult decât a citit sau a auzit de la profesor. Nu poate.
E "seful" clasei. Si e cestor, la modern. Adica sta pe catedra si ame-J ninta:
- Marcule, te scriu!
Marcu e cel mai lenes si cel mai neastâmparat, când nu are nici un j roman cu el. Dar Marcu - desi dispretuieste civilizatia latina, "tiranica" ! - e mult mai bine informat. Marcu a citit pe tot Tacit, ceea ce n-a facut nici unul dintre premianti.
Si a citit multe volume de Boissier, ceea ce iarasi n-a facut aproape nimeni. Dar Marcu nu stie gramatica si traduce foarte prost. Când poate, copiaza. Iar la examenul oral pregateste dupa juxta câteva paragrafe la întâmplare. De aceea, Marcu are "insuficient" la latina. Dar nu ramâne corigent, pentru ca "maestrul"
nu lasa corigenti:
- Stiu eu ca tot nu învatati...
Robert sta lânga Bricterian, într-o banca din mijlocul clasei. Robert | nu stie nici sa traduca, nici n-a citit multe carti asupra Romei. Dar Robert vorbeste. El vorbeste oricând si despre orice. Aceasta, nu pentru ca are talent, ci pentru ca i se pare ca vorbeste "bine". Asa i se pare lui Robert. De aceea se ridica zâmbitor si tuseste. Si vorbeste. Rar, melo-dios - spune el -, cautând cuvintele si articulându-le victorios, când se! întâmpla sa le gaseasca. Dilueaza întotdeauna, ca sa poata vorbi mai mult. Totusi, spun baietii, anul trecut, în vara, a tinut o conferinta asupra Jocurilor de circ la romani, care a avut succes.
"Maestrul" l-a felicitat si i-a prezis ca va ajunge mare scriitor si mare orator.
Robert se îmbujo-l rase si calca încrezut. De-abia ne mai vorbea. Conferinta a fost însa oj întâmplare. Si o izbânda, pentru ca a venit dupa cea a lui Bratasanu, carej vorbise despre Sosele si apeducte la romani, rezumând o suta de pagini in quarto din Varemberg si Saglio. Baietii jucau tintar sau table.
"Maestrul" motaia cu ochii închisi. în clasa nu se auzea decât conferentiarul si zborul mustelor. Când a sunat clopotelul, toti au rasuflat. Erau mântuiti. Dar Bratasanu nu sfârsise Apeductele. Si nici nu le-a mai sfârsit, pentru câ s-au împotrivit baietii. Iar a doua zi a vorbit Robert.
înainte de a intra "maestrul", Bratasanu tine un curs de gramatica latina, însotit de o traducere. în acelasi timp, cu trei banci în urma, Leiber comenteaza.
Comentariile lui Leiber sunt originale si instructive. Aceasta, pentru cei care n-au citit La cite antique. Pentru ca, de fapt, eruditia lui Leiber în "antichitati" - ca si a lui Bratasanu - e numai o legenda. Leiber se informeaza din Fustei de Coulanges cu o seara înainte de lectie, iar a doua zi citeaza cu multa siguranta autori latini si culegeri de izvoare pe care nu le-a vazut niciodata.
Leiber "vorbeste" întotdeauna dupa ce a sfârsit Robert. Si îl critica, erudit. Cât timp se petrece aceasta, Petrisor zâmbeste ironic. Fireste, dupa ce oboseste Leiber, se ridica Petrisor. Nici Petrisor nu cunoaste "antichitati". Dar datoria lui e sa critice pe Leiber. Orisice ar spune Leiber, noi suntem siguri ca Petrisor nu-l aproba. Dimpotriva. Adevarul se afla întotdeauna de partea lui Petrisor.
Clasa se desfata ori de câte ori discutiile între "oratori" se încing cu aprindere.
Tot "orator" e si Misu Tolihroniade. El, însa, vorbeste mai rar. Când se ridica se îmbujoreaza si articuleaza raspicat. De cele mai multe ori zâmbeste ironic.
Aceasta, ca sa-si "deruteze" adversarul.
Colegii mei de la modern ma entuziasmeaza. Cu multi sunt bun prieten.
Modernul, de altfel, e incontestabil superior realului. La real era o atmosfera înghetata, din pricina lui Vanciu. Cei care stiau la matematici îsi îngaduiau sa manânce cornuri pâna la intrarea lui Vanciu. Ceilalti, însa...
