- Ia loc, te rog.
- Multumesc.
M-am apropiat discret de el. D-l redactor, în vesta, parea un domn blând.
- Ce-a spus d-l director, d-le Leontescu?
- Domnul director?
M-a privit pe sub ochelari, întrebator:
80
81
- Ce vrei sa spuna d-l director?
- Stiti... mi-ati fagaduit...
D-l redactor m-a recunoscut pe deplin. S-a încruntat si si-a mângâiat fruntea.
M-a poftit din nou sa sed si m-a privit trist. Eu am înteles. Eram hotarât sa sfârsesc.
- Am vorbit. Se face. îti spun eu ca se face. I-am spus d-lui director cum stau lucrurile...
Privirea mea l-a dezarmat.
- A spus ca se face, dar trebuie sa mai astepti pâna la Craciun. Atunci se mareste bugetul redactiei. Si d-ta vei fi cel dintâi la onorariu...
A vorbit mult, stânjenit. Eu zâmbeam. Atunci si-a ridicat brusc capul si m-a privit prin ochelari.
- Esti lipsit de mijloace? Am fost ispitit sa exagerez:
- Cu totul lipsit...
D-l redactor m-a privit blând:
- Se face... îti spun eu...
Eram dezgustat si obosit. Ma umilisem mult si fara nici o izbânda. Cel care învinsese era d-l redactor. D-l redactor învinge întotdeauna.
Mi-a aratat corectura ultimului meu articol. Si am zarit, câteva clipe, coperta revistei. Am rosit.
- Ce ne mai scrii? Zâmbete.
- D-ta care ai talent cu carul... Zâmbete.
- îti public orisice. Doar te cunosc eu. Zâmbete.
- Hai? Ce zici, tinere?
- Ce sa zic, d-le redactor?...
- Viata, ce sa-i faci?!
- Tocmai...
- Dar sa nu te descurajezi.
- N-ai dreptul. Esti tânar.
- Prin câte am trecut eu! Hai?
- Cred, d-le redactor.
- Multe, tinere, multe...
- Eu am, ma întelegi, un volum de versuri si n-am parvenit sa gasesc înca un editor...
82
- Un editor, domnule, ma întelegi? E o batjocura.
D-l redactor se înflacarase. Se scarpina la rastimpuri în cap. Eu îl priveam zâmbind. Mi-a vorbit mult. Si la sfârsit ne-am strâns mâinile, aplecându-ne fiecare din sale.
Am recunoscut ca tebânda a fost a d-lui redactor.
M-am întors abatut la liceu.
