Apoi, O, vis al vietii studentesti. Am asteptat. Si am cântat iar: Multi ani
traiasca! A iesit o doamna cu fata luminata si ne-a! întrebat de traiste. Noi am înteles ca doamna glumeste si am râs cu hohote, desi ne puteam multumi cu zâmbete..
Pe tava erau adunate fructele traditionale. Baietii s-au apropiat sfii-j ciosi si au apucat cu mâinile ce au putut. Când am ajuns si eu, nu mai erau pe tava decât vreo cinci nuci si o smochina. Le-am luat, multumind politicos doamnei.
Casierul ne-a vestit, lânga poarta:
- O suta de lei!
La o casa mare, de pe strada Batistei, am gasit lantul pus la usa. L| alta, s-a stins de asemenea lumina, cum am strigat noi, entuziasti:
- Buna dimineata la Mos-Ajun.
Poprisan a luat atunci presul de fier si l-a târât prin toata curtea, zvâr-lindu-l peste gard.
- ...mama lor de ciocoi. Stingeti lumina, ai? Apoi, catre cei din casa, tare:
- Dar ce credeti voi, ba, boanghenilor!? Ca murim de foame si am venit sa cersim, ai? Traditia, ba... Pastele vostru...
Fanica ar fi intervenit, dar râdea în guler si nu putea sa se stapâneasca. Noi ne-am furisat repede în strada, unde am prins curaj. Vocabularul lui Poprisan revoltase pe unii, entuziasmase pe altii.
Am umblat si pe alte strazi. Auzeam câteodata, pe la rascruci, glasuri barbatesti si ne opream sa-i ascultam. Toti eram de acord ca nici un cor nu-i ca al nostru.
La Radu ne-am lasat paltoanele în vestiar si ne-am îngramadit în sufragerie, unde ni s-a servit ceaiul. Pe masa, în pomiere de cristal, ne pofteau mandarine si mere lucioase. Ceaiul ni s-a servit cu cozonac si câtiva dintre noi - care nu cinaseram - am fost fericiti. în tot timpul am socotit ca e de datoria noastra sa facem spirite. Tinta tuturor era Robert, precum si alti câtiva. Radu, însa, a fost crutat.
Am cântat.
- Totdeauna, totdeauna, sa bem vinul ca si-acuma!
Unii spuneau:
" Câte un pic!"
Iar altii raspundeau, scoborând glasul: - JPfc/ Pier Ceea ce izbutea întotdeauna sa ne entuziasmeze. Cântam zâmbind, cu fetele iluminate.
Am plecat de la Radu îndata ce mama lui ne-a daruit o suta de lei, si am plecat culegând toate merele si portocalele ce mai ramasesera pe masa. Cozonacul se sfârsise de mult.
Aproape de unsprezece am fost primiti într-o casa foarte luxoasa. Noi am cântat cât am putut mai frumos. Si am repurtat izbânda cu Lopa-tarii, noaptea vine. Cei care ne-au ascultat se aratau multumiti si rontaiau fursecuri în fata noastra. Dupa aceea ne-au mai întrebat daca nu mai stim nimic, si -
convingându-se de aceasta - ne-au dat patruzeci de lei.
Drept care, noi am luat ghiulelele de otel de la usa si le-am purtat în brate o strada întreaga. Ceea ce ne-a spalat ocara si ne-a linistit.
La douasprezece, vazând ca nu mai întâlnim decât prea putine case cu ferestrele luminate, ne-am hotarât s-o sfârsim. Am pornit, de aceea, catre mine, unde ne astepta masa întinsa si sticlele cu vin. Mai înainte, însa, trecuseram pe la Fanica, de la care capataram, pe lânga bani, si cinci sticle cu vin. Vin ne-a mai dat si Robert, dar l-am baut pe drum.
Au fost zadarnice toate amenintarile lui Fanica. Nu se mai temea nim de amenda.
- Am înghetat, sefule!
- Ne-nfierbântam si cântam mai bine, Fanica.
- Ragusim altminteri...
- Si n-avem tenori.
In mansarda mea, mama asezase totul mai înainte.
Iar baietii au fost multumiti si de curcan, si de vin, si de atmosft Câtiva, mai obositi, trecusera în odaia.vecina si fumau. Baba si cu prisan desfundau sticlele si încercau sa-l îmbete pe Bratasanu. Brai sanu venise cu o sticluta de lichior fabricat de el si cu o punga plina paharute. Ne turna si ne marturisea ca lichiorul e excelent. Nici unul n putut goli, însa, pâna la fund paharutul, pentru ca era prea dulce. Bra sanu vorbea atât de mult si schita atâtea gesturi, încât ajunsese ispitii si baietii nu s-au putut opri sa nu-l îmbete. îi turnau pahar dupa pahar îi spuneau:
- Cu sanatate, sefule.
"Seful" îl golea triumfator, apoi rasufla:
- Nu mai beau.
- Nu fi copil, sefule.
- Am baut destul.
- As! Trei pahare.
- Mi se pare ca ti-e frica...
- Nu mi-e frica.
- Atunci bea-l si p-asta.
- Nu mai pot.
- Fii serios, sefule.
- Hai ca se-ncalzeste.
- Nu mai pot sa beau.
- Ce-esti copil?
- Daca ma iubesti... -Tt!
- Lasa-l, ma, în pace, ca îi e frica...
- Ti-e frica sa nu te-mbeti?
- Dar cine te vede, ma?
îi apropiau paharul de gura, seful se hotara. Apuca paharul si-| sorbea dintr-o înghititura. Se facea mai rosu. Apoi, articula:
- Nu mai beau.
