- "Buna zziua!"
- Nu asa: buna ziua! Tare, d-le Protopopescu! Tare, sa se auda.
- "Uita-te ddom-nule..."
- Pardon! Nu se aude nimic, nenisorule. Nici pâna aici. Vorbiti raspicat, domnilor.
- "Dar bbine ddom\'nule, toat-ta zziu-a? A-asta-i ddin c-c-cale af-fara. Fiul meu, c-care în-nvata nou-noua ore pe zi, a-a-cum nu mai învata de-decât cinci si si-a ajuns pre-miant al doi-lea, în loc s-a-sa iasa pre-miant întâiu. Va-va rog, scu-titil!..."
- Nu, nu, nu, nu!... vorbeste, frate, mai încet. înca o data... intra!
- "Bu-na zziua, domnule director..."
Spectatorii râd. Cineva facuse o gluma, care se comunica din banca în banca. O
auzise si Filimon. Si se suparase, pentru ca era zgomot si nu izbutea sa gaseasca o replica imediata.
- Gura larga, domnule Protopopescu. Daca ai dictiune, poti vorbi cât de repede ai vrea.
Tacere. Pake repeta pentru a treia oara. Nu merge, si ceilalti sunt exasperati.
Fanica se trudeste sa gaseasca un înlocuitor al "parintelui exasperat". Pake, care învatase din primul ceas cupletul si melodia, încearca mântuirea:
- Sa cânt cupletul.
- Lasa, domnule, cupletul. De cuplet ne arde noua acum? Pake râde.
Lânga fereastra, în palton, a aparut d-l Boloveanu. Vine pentru fanfara. De când cu "repetitiile de teatru", nu mai are unde sa-si organizeze adunarile pentru fanfara. De fapt, adunarile acestea sunt reduse. Baietii s-au plictisit de fanfara. Nu mai vin decât elevi din cursul inferior si câte un întârziat în disciplina, care crede înca în amenintarile d-lui Boloveanu.
"Repetitia" de teatru înveseleste pe maestru. Râde cu pofta. îsi aminteste, însa, pentru ce a venit si încearca o învoiala cu d-l Filimon. In acelasi timp, scoate din buzunar o coala cu stampila liceului si semnatura prelungita a d-lui director.
Coala trebuie semnata de toti membrii fanfarei. Prin aceasta se obligau sa vina regulat la repetitii si sa asculte de cuvântul d-lui Boloveanu.
Nu o iscaleste aproape nimeni. Pretexte absurde sau inexistente. Câte unii, mai rautaciosi, fac observatii cu glas tare, ca sa-i auda si d-l Boloveanu.
D-l Filimon da explicatii generale.
- Domnilor, hei, nenisorule! Ascultati-ma. Sa nu gresiti cumva iesirile, sa va pripiti, sa nu nimeriti usa. Sau sa va împiedicati. Ati stricat tot efectul cu o iesire proasta. Credeti-ma pe mine. începe scena cu profesorii de muzica si de gimnastica.
Directorul - adica Bricterian - cheama servitorul, zis Cotet. Pe servitor îl joaca Vintilescu. Pentru ca amândoi sunt din judetul Severin. Directorul suna. Intra servitorul:
- Ia cheama, mai, pe domnii profesori de muzica si gimnastica. Profesorii sunt chemati ca sa dea lamuriri parintelui exasperat de orele suplimentare.
Baietii sunt obositi. Stau rezemati de ziduri si privesc zbuciumul regizorului, al autorului si al celor doi profesori de muzica si gimnastica. Totusi, unii lucreaza.
Gianni "repeta" rolul cu Morariu, dansând. Fanica se trudeste sa învete pe cei cu cupletele grele. La rastimpuri îi asculta si îi ameninta încruntat când fac prea multe greseli. Bricterian încearca la orga, cu un deget, Cavalcada Walkyriei.
Cel mai multumit e, însa, Robert. Se plimba prin clasa cu picioarele încovoiate în ritmul unui dans improvizat pe muzica cupletului, cu capul lasat într-o parte, cu mâinile departate de trup, ochii pe jumatate închisi. Sorbea deja gloria, voluptatea bisarii în scena deschisa, dupa cum ne-a marturisit el.
Se opreste în fata mea. Ma bate pe umar si apoi îmi încredinteaza ultima lui taina:
- Stii c-am învatat cupletul Bacalaureatului?
- Impecabil. Mi-am\'aranjat si costumul. Si cum am sa ma fardez. Ochii facuti, buzele rosii, putin rosu în obraz... îi tai pe toti... Or sa se uite damele la mine.
Si nu numai atât. La repetitia generala, el se va învata sa priveasca -în timp ce cânta cupletul - prin loji.
- Asa fac toti artistii mari. Iar dupa reprezentatie, îti jur c-am sa primesc scrisori de dragoste si declaratii.
Tace. Ma priveste în ochi si îmi zâmbeste dulce. Ma mângâie pe obraz.
- Al dracului mai esti tu, doctore.
Plecam în grupuri. Filimon povesteste anecdote si baietii râd zgomotos, ca sa-i faca placere. în fata portii ne despartim în trei cete. Baietii mondeni se îndreapta catre Calea Victoriei.
Noi, actorii, nu ne îngrijim de lectii. Profesorii nu îndraznesc sa ne asculte. îi mintim ca facem repetitii în fiecare zi, toata dupa-ami Profesorii ne cruta.
Fiecare se gândeste ca îsi are un reprezentant pe na. Asa sunt profesorii: oameni cumsecade.
VII. DRUMUL CATRE MNE ÎNSUMI
Trebuie sa ma cunosc. Trebuie sa stiu odata sigur cine sunt si ce vreau. Am amânat mereu lucrul acesta, pentru ca mi-era teama. Mi-era teama ca nu voi izbuti sa-mi luminez sufletul sau ca lumina ce va aluneca asupra-i sa nu ma îndurereze. Eu mi-am închipuit anumite lucruri despre mine însumi. Ce se va întâmpla daca acestea nu exista aievea? Daca ele n-au fost decât o parere?
Ceva mai mult. Eu am cautat sa ma supun acestor trasaturi pe care le-am socotit parti din sufletul meu. Mi le-am impus si mi le-am însusit. Ce se va întâmpla cu ele, daca voi sti ca nu sunt decât niste vestminte îmbracate în sila?
Voi putea, oare, sa le parasesc fara sa ma copleseasca golurile sufletului meu?
Am hotarât de multe ori sa ma analizez pâna la capat, sa patrund cât mai adânc si calm în suflet. Dar n-am izbutit. Niciodata nu m-am putut concentra.
