Ceilalti din odaia vecina se interesau "cum merge".
Unii asigurau ca într-un sfert de ceas va fi "turta". Dadeau sfaturi.
- Ascultati-ma pe mine, schimbati vinul...
- Toarna un pahar cu rom în sticla.
Dar lucrurile s-au sfârsit altfel. Bratasanu s-a smuls din lantul Poprisan-Baba si s-ajurat ca nu mai îsi atinge toata noaptea nici buzele de vin. Apoi, deodata... a început sa-si strânga paharutele, sa întrebe daca a placut lichiorul si, la sfârsit, a vestit:
- Eu plec.
Baietii l-au înconjurat:
- Unde pleci, ba?
- Stai, ca mergem la Coana Roza...
- Fetite, ba!
Dar Bratasanu si-a împachetat paharutele, a strâns câte mâini i-a fost cu putinta si s-a îndreptat împleticindu-se catre usa. Atunci baietii i-au cântat: Numai la betie
Uit de saracie,
Numai la pileala
Vindec orice boala!...
Bratasanu a multumit, dar a ramas nestramutat în hotarârea lui de a se
întoarce acasa.
- Si de ce vrei sa pleci?
- Asa vreau.
- Dar de ce vrei?
- Am eu un secret.
- Lasa, ba, c-o întâlnesti mâine.
- Azi e noapte sfânta.
- Mergem, ma, cu totii la Coana Roza. Unul interveni mustrând:
- Lasati, ma, ca se rusineaza!... Bratasanu protesta:
- Nu ma rusinez, pentru ca stiu si eu.
- Daca stii, de ce nu mergi?
- Pentru ca asa vreau eu.
I-au dat drumul! Bratasanu a pornit singur prin zapada, cautând sa para netulburat.
Noi am mai ramas înca multa vreme. Am mâncat totul si am golit aproape toate sticlele cu vin. Curând, din pricina fumului, a trebuit sa deschidem ferestruicile.
Când ne-am hotarât sa plecam, era patru si jumatate.
Am iesit cu totii în strada si am umblat o bucata de drum fara sa ne despartim, foarte veseli. Gândindu-ne si dezbatând mult, ne-am convins ca nu mai putem trece si pe la coana Roza, pentru ca era prea târziu.
Ne-am urat, însa, unul altuia, "Sarbatori fericite" si ne-am fagaduit sa ne întâlnim a treia zi de Craciun la Fanica, pentru ca era ziua lui. Dupa aceea, despartindu-ne definitiv, eu am mers pâna acasa cu Dinu si am fredonat amândoi:
Pe calul balan, pe calul balan,
Cu saua verde (bis).
Pai, tini-mi-l, Doamne, tini-mi-l, Doamne, Nu mi-l pierde (bis).
SFÂRSITUL PARTII a II-a
PARTEA A III-A
I. SÂMBATA
Trebuie sa scriu aceasta: asteptam sâmbata ca pe o zi rara. Nu pentru ca e urmata de duminica, ci pentru ca sâmbata e ziua trupului. Robert ar spune a dragostei. Iar Poprisan, a femeilor isterice.
Adevarul este, însa, altul. Sâmbata noaptea, noi ne îndreptam catre casele cu felinare rosii; unde nu gasim nici dragoste, nici femei isterice.
La vârsta noastra, aceasta se socoteste un lucru obligatoriu. Si banuieli rusinoase coplesesc pe acela ce încearca sa se furiseze. Casele cu felinare rosii sunt gimnazii unde se descopera si se educa fortele masculine. Sunt si aici examene, întovarasite de aceleasi emotii ce strâng sufletele si întuneca vederea. Si sunt tot atât de necesare.
Noi - lipsiti si de fascinatie personala, si de timp, si de bani - nu ne încumetam sa "cucerim" femei. De altfel, lucrul acesta se petrece foarte rar. Noi ne cumparam cu bani putini sfertul de ceas datorit dragostei. Ceea ce poate fi socotit un lucru trist.
Adolescenta noastra îsi tesuse, poate, alte chipuri decât cele pe care le zarim dupa miezul noptii, rânjind. Poate si noi am fi dorit sa strângem în brate trupuri si sa muscam buze. Poate am visat si noi - asa cum se gaseste scris prin carti -
femei cu ochi negri si priviri de jaratec, care sa ne robeasca sufletele si sa se furiseze, noaptea, în iatac. Dar au trecut ani dupa ani, si femeile gândurilor noastre nu ni s-au coborât în cale. Nu ne-au privit în ochi, rascolindu-ne sângele. Nu ni s-au apropiat, fierbinti si rautacioase. Nu ne-au soptit cuvinte din carti si din vise. Nu ne-au sarutat lung, cu buzele strivite de buzele noastre, cu rasuflarea sugrumata, cu pleoapele apropiate. Au ramas naluciri tulburi, pe care noi toti le pastram ascunse în suflet si le chemam atunci când suntem tristi, când suntem singuri, ca sa ne mângâie.
In locul lor, noi ne-am deprins sa mângâiem prudenti trupuri istovite Si sa sarutam umeri cu miros de pudra ieftina si apa de colonie. Ne-am deprins cu greu. Am pasit la început cu teama în curtile pietruite. Ne-am apropiat de ferestre, cercând sa zâmbim, curajosi. Am întâlnit trupuri vestede si obraji ofiliti, si ochi stinsi, si guri înrosite murdar. Ne îmbiau carnuri despicate obscen. Pentru noi, pulpele se dezgoleau, si camasi stravezii vadeau forme moi, sleite. Noua ne zâmbeau buze ce se cum- : parau în pretul trupului.
Pentru noi se rosteau cuvinte afrodiziace, înecate în râsul spart de fecioara beata...
Eu nu stiu nimic de ceilalti. Si nici nu vreau sa stiu în caietul acesta, care trebuie sa ramâna numai al meu. Eu îmi amintesc de noaptea mea. De dragostea mea. De trupul care s-a daruit mie, respectând tariful cartierului.
A trebuit sa fac si eu acest pas. Si l-am facut silindu-ma sa par linistit si demn.
Am intrat în curte, o data cu ceilalti trei, cunoscatori ai casei si ai "fetelor". Am râs, desi tremuram. Tremuram nu de teama revelatiei trupului, ci de cea a femeii straine, careia trebuia sa-i vorbesc, si a bancnotelor pe care trebuia sa le las pe masa, "dupa".
în fata ferestrei se adunasera barbati ce priveau, iluminati sau crunti. Am privit si eu, cu ceilalti. Mi-am ales trupul. O rochie dureros de scurta, fara mâneci.
