Daca ma întrebau altceva, poate luam la toate "insuficient". Am avut noroc, am avut si nenoroc. Daca voi promova, voi promova mediocru, printr-o întâmplare.
Pacatele mele n-au fost surprinse, însusirile mele n-au fost rasplatite. Penibil...
Daca nu voi trece?...
A început sa ploua: greu, rece, monoton.
E toamna afara sau e toamna în mansarda mea?...
VIII. FINAL
Am scapat, am scapat!...
Am trecut singurul din seria liceului nostru. Ma doare ca n-a trecut Si Marcu. De acum, nu-mi va mai fi prieten. Pe noi ne legau creierele, nu sufletele.
Despartiti, cine stie daca nu ne vom uita?...
Mi-am citit numele pe lista, cu ochi tulburi. M-am plimbat iarasi prin curtea larga, cu platani ca în zilele examenului. M-a cuprins deodata un dor puternic de a vedea liceul unde am petrecut opt ani. Ma întrebau profesorii, ma întrebau elevii asupra bacalaureatului. Le raspun-deam pripit. Pe mine ma întristau clasele în care peste putin timp nu voi i mai zari nici o fata cunoscuta. Si ma întrista portarul, si orga marunta -"ascunsa sub scara, si dulapurile cu carti din care atât am citit...
Prietenii m-au sarutat.
- Iata ca încep rasplatirile...
Cine stie ce viata începe în zilele acestea de toamna, când eu ma simt atât de schimbat, de strain, si ma simt ispitit sa plâng, sa alerg, sa râd?... Nu vreau sa ma gândesc la Universitate. Caietul acesta e înca un caiet de adolescent. Mai vreau sa scriu numai câteva pagini, si apoi sa-l sfârsesc, pentru totdeauna.
Cine ar putea întelege tristetea salbatica a acestui sfârsit pentru totdeauna?...
O viata se închide. Voi rasfoi mai târziu caietul si, poate, \ nu-l voi rasfoi - ca pâna acum - singur...
Scriu cu greu. Ma simt furat de noi desfatari, de gânduri noi: Universitatea... Si ma simt înca legat de adolescenta mea, de acel roman pe care nu l-am scris.
Nu l-am scris, pentru ca nu puteam descoperi în mine si în ceilalti un roman.
Eram cu totii contururi, nostalgii, mediocritate. Câteodata ridicoli, câteodata eroici. Cum as fi putut iscodi în lumea aceasta un conflict \'Ś care sa duca la un roman?...
Nu l-am scris si ma apasa viata mea si viata adolescentului pe care -l-as oglindi în roman.
Nu înteleg nimic din tot ce vietuieste acum în jurul meu. Ma obs&l deaza romanul, ma chinuie atâtea fapte care trebuie spuse. Si nu stiuj cum sa-l scriu si nu pot sa-l scriu...
Soarele se iveste din nou.
Soarele se întuneca.
Astazi am colindat câmpurile cu miros de toamna, ca în dupa-amiŤ zile copilariei. Am revazut atâtea lucruri. Am plâns ca un adolescenta lânga un copac, descoperind un colt albastru de cer. N-am stiut si nj m-am întrebat.
Am venit acasa.
De acum va trebui sa muncesc mult, sa muncesc fara odihna, sa-nj istovesc crunt anii tineretii. Si nu pot munci. Ma lovesc, îmi musc bu zele, si nu pot munci...
Se sfârseste, însângerata, toamna.
Mansarda mea a ramas aceeasi: blânda, singura, trista. Eu am sa scriu Romanul adolescentului miop. Dar am sa-l scriu ca un Jurnal al autorului.
Cartea mea nu va fi un roman, ci comentarii, note, schite pentru roman. E
singurul mijloc de a surprinde realitatea, firesc si dramatic.
Ploua, ploua.
Dintr-o mansarda iubesti întotdeauna ploaia. Vreau sa închei Jurnalul în aceasta zi de toamna. îl închei, pentru ca ma arde dorul de a începe chiar acum romanul. Am schitat cele dintâi capitole.
Voi scrie:
"Pentru ca am ramas singur, m-am hotarât sa încep chiar azi Romanul adolescentului miop..."
Sunt fericit ca în gradina ploua...
SFÂRSIT
Volumul II [GAUDEAMUS] 1928
[PARTEA I]
/. DECOR
Castanii erau umezi dupa ploaie, bulevardele reci, si deasupra mea, toamna.
Paseam sfielnic si stânjenit de privirile celorlalti. Ma încruntam ca sa prind curaj. Rezemat de zid, pe coridorul ce ducea la secretariat, ma desfâtam. As fi vrut sa nu ma descopere nimeni, ci eu sa-i descopar pe toti. Si mi-erau toti dragi, si gândeam de-acum, ei îmi sunt tovarasi... Zaream prea multe studente, si toate mi se pareau frumoase, si le socoteam asemenea Hypothiei. Simteam cum cresc în mine nadejdi si doruri, si cum se iscodesc nelinisti. îmi spuneam: nu e asa ca acestia sunt cei mai frumosi ani? Si nu stiam daca trebuie sa-i stapânesc sau sa-i las sa ma stapâneasca.
Trecusera acele nopti tulburate de gramatica greaca. într-o dimineata dureros de senina m-am coborât din mansarda. Flori de tufanica ma ispiteau. Cerul era înalt, înalt. Casa mi se parea atât de buna, de draga. Curtea îmi era prietena.
Tufele mari de liliac se umileau în soare. Atunci am hotarât: greaca n-am s-o învat acum. S-ar fi spus ca asteptam un fapt de mult fagaduit. Si nu stiam ce astept.
Trebuia sa-mi gasesc prieteni noi. Dar nu cutezam sa vorbesc colegilor care se asezau în bancile din fund si-mi priveau banuitori lentilele si zâmbetul. Nu cutezam sa vorbesc colegelor, care se asezau în bancile din fata si nu ma priveau deloc. Asteptam.
...Ploua, ploua. Eu îmi cumparasem carti multe dupa bacalaureat. în mansarda, singur, citeam. "Cea dintâi toamna" gândeam eu. Si zâmbeam.
...Cel dintâi curs, în amfiteatrul "Maiorescu", ascultat lânga fereastra, înciudat de amurgul prea sângeriu si de mâna vecinei mele, prea alba, prea calda... Jos, pe bulevard, treceau oameni care nu ne cunosteau
136
profesorii. Gândul acesta stupid ma împiedica sa înteleg elogiul filozofiei ca
suprema încoronare a activitatii pamântenilor. Domnul vorbea rar, clar, obositor de clar si de rar. La sfârsitul orei, duduile îsi potoleau enervarea închizând si deschizând genti suspecte. Erau si dudui care luau note. Aveau urechile mari, parul adunat salbatec deasupra cefei palide. Zaream tineri cu atitudini de gânditori la congres. Fruntile descoperite, sprâncenele încruntate, obrajii rezemati în pumn.
Coboram scarile, si globurile galbene rasareau în seara.
Pe coridoare, perechi si grupuri. Perechile, lânga ferestre, cu ochii în toamna.
