subiectele pe o lista, iar lista era fara sfârsit, si timpul meu prea scurt, si vointa mea îndoielnica. Mi-am spus ca la bacalaureat se va cerceta cultura generala, iar nu amanuntele pe care oricine le poate memora din carti. Uitam cu încapatânare cele ce mi-au povestit colegii, de la primul examen din vara. Ma întâlneam cu Marcu, la mine în mansarda, ca sa învatam. Eu luam o fizica, el o geografie. Dar ne surprin-deam, peste un ceas, polemizând în biologie si literatura. Aceasta s-a petrecut întotdeauna. Eu am învatat fizica singur, si el singur geografia. Seara ne întâlneam din nou si rataceam mult, pasionati si cinici, planu; ind ani de munca universitara, el la medicina, eu la greaca.
Rezultatul examenului de corigenta, înscrierea la bacalaureat cu taxa scumpa, frigurile asteptarilor înainte de teza au trecut, au trecut...
începuse toamna, si pe noi ne ispiteau nostalgii bucurestene, orasul torturat si trist sub frunze. Ne umileau diminetile prea senine si parcurile dezmortindu-se proaspete din ploaie, si ulitele brune, cu pietre reci si case albe.
învatam dureros, ascultând prin ferestruici orasul revarsându-se catre câmpurile toamnei. Si iarasi nu gaseam puterea de a ma batjocori ca sunt melancolic, acum, în fata marelui fapt. As fi vrut sa alung tot undeva, în sufletul meu, în orasul meu, si sa pasesc eroic. Ma descopeream erou, pentru ca citeam carti nesuferite în început blând de toamna.
în sala prea mare si prea rece pentru sângele nostru înspaimântat: arn fost rânduiti fiecare în câte o banca. Doi profesori necunoscuti si grabiti ne-au dictat subiectul. M-am linistit de cum am început sa scriu. A doua zi, la acelasi ceas de dimineata, am tradus un paragraf din Seneca filozoful, iar dupa-amiaza am pregatit versiunea franceza. Eram liberi trei zile. Ne-am întors acasa fericiti. Am râs pe strazi, socotindu-ne studenti.
pagaduiam toti lui Marcu glume antisemite. Si Marcu raspundea sen-tentiind:
- Ovreiul în veci nu piere!...
Eram toti admisi la oral.
Ni s-a fixat, pe liste albe si oficiale, ziua de examen a fiecarei serii. Am fost cuprinsi, atunci, de febra nestapânita a lecturilor pripite, a rasfoirilor nervoase, a memorizarilor, a fiselor, a sublinierilor cu creion rosu. Nu mai ma recunosteam. Ma desteptam în zori si cercetam manuale aspre si seci, pe care nu le deschisesem niciodata în liceu. Munceam cu un suflet si un creier strain, instinctiv îndârjit. Simteam cum îmi scad puterile, cum ma voi pravali daca nu uit totul pâna ce scap.
Si, deodata, m-am surprins calm, plictisit, dezgustat. Am asteptat sa se apropie ziua oralului fara nici o emotie.
."Acum e seara, e cald, se risipesc miresme de ploaie. Dar azi dimineata era senin si rece. Cadeau frunzele si fructe de castan salbatec cadeau, si trotuarele erau curate, vinete. Am plecat fara sapca si fara geanta. Am plecat dupa ce m-a sarutat mama si mi-a facut cruce pe frunte si a aprins candela. N-am putut goli ceasca cu cafea neagra. N-am putut sfârsi cornul. Nu eram emotionat.
Paseam alene, evitând bulevardele cu tramvaie si trecatori grabiti.
Am ajuns în curtea larga printre cei dintâi. Câtiva candidati, de la alte licee, rasfoiau carti din ghiozdane pline. Nu cunosteam pe nimeni din seria mea. Dar Marcu si ceilalti fagaduisera ca vor veni, ca sa afle rezultatul. Ś
Ocoleam curtea, fara sa ma gândesc la nimic, fara sa doresc nimic. La rastimpuri as fi strigat: "Sa treaca! Sa treaca..." Dar ma linisteam si paseam înainte, fara carti si fara fise.
Mi-am amintit si m-a tulburat, fara nici un rost, parerea de rau cu care o studenta în medicina, ce cauta pe fratele meu, mi-a spus:
- De ce nu mai sunt si eu în liceu...
Mi-am amintit si m-au tulburat alte scene si cuvinte aproape uitate. Paseam în
curtea larga, cu gândurile straine de examen si de comisia care întârzia sa se adune.
Dupa un ceas, am fost chemati în coridorul întunecat. îmi priveam tovarasii: tremurau, cu buzele albe, cu gâturile reci, cu tâmplele supte. Eu eram palid si îmi torturam ochelarii.
în clasa navalise prea multa lumina. M-am surprins înciudat ca lipsea catedra.
Profesorii s-au asezat pe scaune. Noi, într-o banca lunga, unul lânga altul. Eram calm, prea calm.
Am început cu limba si literatura româna.
- Poti sa-mi spui evolutia sufixelor?
Baiatul privea în gol. Vecinul lui tremura. îl vedeam ca se opreste cfl greu sa nu ridice degetul. întrebat, a raspuns; dar a confundat. Aceasta a bucurat pe al treilea vecin, pe care - din sadism - profesorul l-a sarit,! cercetându-ma pe mine. Am raspuns poate prea prompt si încruntat.
- Stii exemple din lexicul bizantin?
O întrebare stupida, dar stiam. Miop si suparat, zâmbind la rastimpuri prezumtios, profesorul m-a socotit, fireste, papagal premiant si mi-\', a pus alte întrebari, ale caror raspunsuri nu se pot memora. Dar a cazut\' singur în cursa, pentru ca întelegeam pe Eminescu si i-am interpretat mai bine decât se astepta începutul Scrisorii I. M-a întrebat din istoricii ardeleni, fara sa banuiasca acele nopti parfumate când citeam pe Sincai si fara sa stie ca descoperisem de curând la un anticar Istoria filologiei române a lui Seineanu.
De ce îl persecuta atât? ghiceam ca se întreaba ceilalti. Poate e evreu.
- Stii ceva despre originile poeziei populare? I-am spus ce stiam. M-a întrerupt.
- Multumesc. Cu dumneata am sfârsit.
Prima izbânda îmi daduse curaj. Am raspuns la istorie ceea ce dorea curiozitatea banuitoare a profesorului: relatiile lui Petru Musat cu polonii.
Vecinul meu nu avu noroc.
- Pe unde intra Nicolae Mavrocordat în Bucuresti când venea din Moldova? _?
- Ce domn român s-a înecat în Dâmbovita? Aceasta o stia ultimul din serie.
- Vlad înecatul.
- Stii ceva despre el?
- A fost domn al Munteniei... -Bine.
La geografie n-am stiut sa spun flora versantului nord-estic al Muntilor Apuseni.
N-am stiut nici afluentii Crisului Alb. Am luatpatru. Vecinii mei stiau atâtea numiri de râuri si munti...
La fizica si chimie, la limba franceza, am raspuns tot ce m-au întrebat. Mi-era ciuda ca profesorul - incult - nu discuta decât despre sinonime si omonime sau ne punea sa rezumam Cidul.
- Spune-mi evolutia aparatului digestiv de la echinoderme pâna la om.
Mi-am amintit lecturile mele stiintifice, anii petrecuti în laboratorul de fiziologie al Casei Scoalelor, colectiile de insecte, volumele lui Brehm, Perrier si Fabre.
încet, încet, raspundeam.
Ma pasiona întrebarea; faceam eforturi de memorie, de logica, de atentie. Dar profesorul nu era multumit. Mi-a socotit memoria proasta.
- Daca te-ai apucat sa le înveti, trebuia sa le înveti pâna la capat, ca un perfect papagal. Altminteri, nu-ti admir decât o mediocra încapatânare, ca pentru nota cinci.
Am rosit. Eram umilit, furios, trist. As fi vrut sa-i spun: "Ce?..." As fi vrut sa-l provoc - pe el, incult si îngâmfat profesor al unei stiinte culese din manualele elementare - la o discutie de filozofie biologica. Dar n-am putut face nimic.
Mi-am înghitit amar umilinta. Sfârsisem.
Am plecat fara nici o bucurie, tara sa tip, fara sa alerg pe strazi, asa cum îmi fagaduisem. Am povestit prietenilor furia mea cu profesorul de naturale. M-au socotit naiv. Si cinciul e bun.
Am facut, pe un colt de zid, media. îmi da, în orice caz, sase. Sunt aproape sigur trecut. Si nu simt nici o bucurie, si asta ma doare; mult, mult. Si de aceea scriu în caiet: ca sa nu uit durerea din ziua examenului meu.
în roman, daca îl voi scrie vreodata, voi culege toate stupiditatile, toata absurditatea bacalaureatului. Voi dovedi cu atâtea pilde ca trec cei norocosi, cei favorizati, cei tâmpi. Eu n-am vazut selectia despre care ni se vorbeste.
Daca ma întreba la naturale insectele, la franceza romantismul, iar la geografie originile geologice ale muntilor, luam cea mai mare nota.
