NOAPTEA DE SÂNZIENE
şi fugiţi împreună. Conu' Mişu vă aşteaptă în străinătate. O să trăiţi acolo, o să începeţi acolo o altă viaţă.
— E greu, spuse Ştefan, gânditor. E greu să te rupi...
— Caut-o pe Ileana, continuă Irina tot mai emoţionată. Dacă ţi-a fost cu adevărat ursită, ai s-o găseşti.
— De la un timp o visez mereu, spuse Ştefan. Mi-e frică să nu fie semn rău, să nu i se fi întâmplat ceva.
— Nu te gândi la rău, îl întrerupse Irina. Gândeşte-te la ea, că te aşteaptă. Nu te mai uita în urmă. Pe noi, care vom rămâne, uită-ne...
Tăcură iar, câtva timp, şi Ştefan simţi cum braţul Irinei începe să tremure.
— M-am deşteptat într-o dimineaţă fericit, începu el târziu. îmi aminteam doar că o visasem, dar nu mai ştiu cum. Mă simţeam doar fericit. Parcă tot ce se întâmplase nu s-ar fi întâmplat. Parcă toate ar fi fost iarăşi ca la început...
Irina se opri deodată şi-i întinse mâna.
— Te las, îi spuse. Trebuie să mă întorc acasă. Gândeşte-te bine la ce ţi-am spus...
— Am să mai vin pe la voi, spuse Ştefan ţinându-i mult timp mâna în mâna lui, simţind-o cum tremură.
Biriş o auzea cum se plimbă pe coridor, neîndrăznind parcă să intre, şi zâmbi. în cele din urmă, doamna Porumbache bătu timid şi deschise uşa.
— Mâine e Ajunul Crăciunului, spuse. Nu mai avem bani...
Mai venise o dată, cu o săptămână înainte, să-i spună acelaşi lucru. îl găsise, ca şi acum, în pat, cu plapuma trasă
până la bărbie, neîncumetându-se să scoată mâna ca să ţină cartea, căci în odaie era frig. Ca să le ajungă lemnele
toată iarna, nu făceau foc decât dimineţile şi pe la ora prânzului odaia se răcea din nou. — Nu mai avem bani, îi spusese doamna Porumbache. Ca niciodată, părea speriată şi îl privea în ochi, parcă ar fi aşteptat un semn de încurajare. — Să vindem ceva, adăugă ea cu o voce timidă. — Să încerc să vând nişte cărţi, spuse Biriş. Privi spre bibliotecă şi sări deodată din pat, cuprins parcă de un fel de furie, şi începu să se îmbrace pe deasupra pijamalei, tremurând, zgâlţâit ca de friguri. — Unde te duci, aşa, bolnav? încercase să-l oprească doamna Porumbache. Dar el continua să se îmbrace, dârdâind, strângându-şi fălcile ca să nu i se audă dinţii clănţănindu-se. îşi pusese paltonul şi totuşi continua să tremure. Apoi coborî valiza goală de deasupra dulapului şi începu s-o încarce, la întâmplare, cu cărţi. — încep cu morala, spuse el încercând să zâmbească. Vând toate cărţile de morală. Uite, aici, e toată etica engleză, toţi clasicii britanici!... îi arătă un maldăr de cărţi. Dar spusese aşa în glumă. Erau acolo cărţi de tot felul, cărţi de istorie, biografii, texte filosofice. Se întorsese, pe seară, transpirat, cu o mică sumă de bani. — Ca să fiu sigur că mi le cumpără, spuse,
MIRCEA ELIADE
462
am cerut a zecea parte din valoarea lor. Şi mi-a dat a zecea parte din ce-am cerut. Nu mai interesează pe nimeni etica engleză... Şi pentru că o vedea că-l priveşte lung, tot atât de speriată, neîndrăznind să scoată un cuvânt, adăugă: — Trage şi dumneata concluzia. în partea asta a Europei, englezii au pierdut războiul. Poate l-or fi câştigat într-altă parte, dar aici, la noi, l-au pierdut. Imperiul Britanic s-a făcut praf...
— Mâine e Ajunul Crăciunului, repetă ea apropiindu-se de pat.
— Am vrut să-ţi fac o surpriză, spuse Biriş vârând mâna sub pernă şi scoţând un plic. Mi-a împrumutat alaltăieri Ştefan nişte bani. N-am vrut să-ţi spun. Sunt pentru Sărbători... Poate cumpărăm şi ceva lemne, adăugă. E frig al dracului...
— Şi de la liceu n-au să-ţi mai dea nimic? îl întrebă doamna Porumbache. Biriş ridică din umeri.
— Nu ştiu, răspunse enervat. Au să-mi dea un fel de pensie, mai târziu. O să vedem...
Doamna Porumbache trecu în bucătărie şi, după ce numără banii, începu să plângă. Plângea înfundat, cu capul ascuns în palme, ca să n-o audă Biriş. Târziu, se trezi, îşi şterse ochii şi numără încă o dată bancnotele. Apoi plecă repede după cumpărături.
în seara aceea au făcut focul în bucătărie şi în odaia lui. Ninsoarea se înteţea şi, apucându-se să gătească, doamna Porumbache prinsese din nou curaj. Intra din când în când la el şi-i vorbea de sărbătorile de altădată, din Ferentari. îl găsea întotdeauna cu plapuma trasă până la gât, cu cartea alături, visând. Apoi îi aduse, pe o tavă, o farfurie de supă şi cartofi fierţi cu o bucăţică de unt. Venind din nou să ia tava, auzi bătând în uşă. Deschise cu oarecare teamă, căci trecuse de nouă. în prag, gâfâind, cu o mică damigeana sub braţ, era Gheorghe Vasile.
— Dar de Sărbători, spuse el după ce respiră adânc, şi începu să se scuture de zăpadă. Vin d'ăl bun, pentru prieteni. Dar era să-l pierd pe drum, adăugă râzând. La colţ, când schimbam damigeana dintr-o mâna într-alta, m-a zărit un rus. Tocmai se dădea jos din tramvai şi m-a zărit. Am băgat damigeana sub surtuc şi am luat-o la goană... Să bem acum un pahar de vin cu domnul profesor...
în acea clipă uşa se deschise şi militarul rus apăru zâmbind în prag.
— Pac! pac! pac! făcu el ridicând braţul şi mişcând degetele ca şi cum ar fi tras cu revolverul. Kaputl Alles kaput\
Apoi începu să râdă, foarte bine dispus, sărind de pe un picior pe altul ca să se scuture de zăpadă. învăţătorul înmărmurise cu damigeana lângă el. Doamna Porumbache se lipise de perete.
— Priatinl făcu rusul apropiindu-se de ea şi întinzându-i mâna.
Apoi se îndreptă spre învăţător, îi strânse mâna cu putere, îl mai ameninţă o dată în glumă — pac! pac! pac! —
şi-i arătă damigeana.
— Rachil făcu el. Verbotenl
463
NOAPTEA DE SÂNZIENE
— E vin, spuse învăţătorul, vin pentru prieteni.
— Ia priatin, clătină rusul din cap şi, plecându-se, apucă damigeana. Fără grabă, se îndreptă spre bucătărie, a cărei uşă rămăsese deschisă, şi le
făcu semn să vină după el. Căută cu ochii paharele şi destupă damigeana. Dar când turnă şi văzu că e vin, strâmbă din nas.
— Pac! pac! pac! îi ameninţă el din nou. Rachil Vodkai
— Niet rachi\ Vin. Asta-i tot ce am, spuse învăţătorul.
