— Haraşol făcu rusul şi goli paharul dintr-o înghiţitură.
Apoi şi-l umplu din nou, umplu şi paharele celorlalţi şi aşezându-se pe scaun, cu damigeana între genunchi, începu să se caute în buzunare. Găsi pachetul cu tutun şi-l întinse învăţătorului, îndemnându-l să-şi facă o ţigară.
Dar abia apucase pachetul că rusul i-l luă înapoi, îi puse paharul în mână şi ciocni cu el, făcându-i semn să bea.
După ce goliră amândoi paharele, rusul îşi dădu seama că doamna Porumbache nu mai era în bucătărie şi se încruntă. Apucă damigeana în mâna stângă şi ieşi pe coridor. Uşa de la odaia lui Biriş era deschisă. Rusul intră, dar dând cu ochii de Biriş, în pat, se opri în prag şi-şi scoase capela.
— Bolnavi spuse el, clătinând din cap.
Se întoarse repede în bucătărie şi reveni cu un pahar. Ridică damigeana, umplu paharul şi i-l întinse, zâmbind, făcându-i semn să-l dea peste cap. Biriş se supuse şi rusul se aşeză pe marginea patului privindu-l cum goleşte paharul. Apoi i-l umplu din nou.
— Filosof, făcu el arătând către rafturile de cărţi. Bolnavi...
— Profesor, spuse doamna Porumbache începând să prindă curaj. Profesor de filosof ie!...
— Prăfiesor, akademicianl făcu rusul clătinând din cap. Niedobre. Bolnavl... Filosof, kaputl...
— Kaputl spuse Biriş dând peste cap al doilea pahar.
— Alles filosof — bolnavi stărui rusul şi se întoarse spre ceilalţi doi, gata să le umple paharele.
Dar văzând că nu au pahare se încruntă în glumă şi, lăsând damigeana jos, îi ameninţă cu degetele făcute revolver: Pac! pac! pac! Kaput... Doamna Porumbache fugi repede în bucătărie şi se întoarse cu paharele.
— Trebuie să faci ce-ţi porunceşte el, şopti, că altminteri dai de bucluc! Rusul umplu zâmbind paharele.
— Ia ponimaiu po rumunskil spuse.
— Zice că înţelege româneşte, făcu intimidat învăţătorul.
— Zice el aşa, dar nu înţelege nimic, îl linişti Biriş.
Apoi dădu peste cap şi al treilea pahar şi strigă: Filosof — Kaputl
— Haraşo, făcu rusul apropiindu-se cu damigeana de el.
M1RCEA ELIADE
464
După ce-i umplu paharul, aşeză damigeana în mijlocul camerei şi, ducându-şi o mână la ceafă şi pe cealaltă în şold, începu deodată să danseze, stânjenit, copilăreşte, fredonând:
— Cijic, cijic, gde tî bîl'VNa fontanke, vodkupill...
Cânta şi dansa în jurul damigenei, cu o mână la ceafă şi cu cealaltă în şold, clătinându-şi capul şi făcând cu ochiul, pe rând, doamnei Porumbache, învăţătorului şi lui Biriş. La răstimpuri, se oprea, ridica damigeana şi umplea paharele, apoi o ducea la gură şi bea gâlgâind, până ce simţea că-i curge vinul peste obraji, pe bărbie, pe gât — şi atunci o aşeza din nou în mijlocul camerei, se ştergea cu mâneca peste gură, râdea, şi apucând pe doamna Porumbache sau pe învăţător de braţ, începea din nou să danseze cântând:
— Vîpil riumku, vîpil dve/Zaşumelo v golove\...
Dar în timp ce se învârtea dansând cu mâna la ceafă, se opri deodată cu privirile la fereastră, se încruntă, îşi scoase repede revolverul şi înainte ca ceilalţi să înţeleagă ce vrea să facă, dispăru din odaie.
— Ce le-o fi apucat? întrebă speriată doamna Porumbache când auzi că iese în stradă.
învăţătorul se apropiase de fereastră şi, dând perdelele la o parte, îşi lipi fruntea de geam.
— Ninge întruna, şopti. Nu văd nimic...
Câteva clipe în urmă, rusul se întoarse ducând de mână pe Irina. Avea faţa foarte palidă, udă de zăpada care i se topea pe frunte şi pe obraji, şi părul era înălbit de ninsoare. Toţi trei încremeniră cu ochii la ea.
— Aşteptam la fereastră de o jumătate de ceas, şopti ea repede. Am vrut să mă ascund, dar m-a găsit...
— Haraşol spuse rusul întinzându-i un pahar plin. Ia priatinl Irina încercă să zâmbească şi apucă paharul. Rusul ridică damigeana, o duse la gură şi bău îndelung. Apoi o clătină lângă ureche, să-şi dea seama cât vin a mai rămas, şi, aşezând-o în mijlocul camerei, prinse repede braţul Irinei şi o luă la joc.
— Cijic, cijic, gde tîbîll începu el. Irina se feri cât putu, zâmbind în silă.
— Fă cum îţi zice el, îi şopti învăţătorul, să nu-l întărâtăm.
— ... Stal naş cijic tanţevatil cânta rusul, bătând mereu cu piciorul, copilăreşte, în podea.
Deodată Irina începu să plângă.
— Nu-ţi pierde firea! îi strigă doamna Porumbache printre dinţi. Joacă cu el, că poate pleacă mai repede... Fă-te că dansezi. Joacă!...
— Nu pot, şopti Irina. A murit Bibicescu...
465
NOAPTEA DE SÂNZIENE
Doamna Porumbache îşi înăbuşi strigătul ducându-şi mâna la gură. învăţătorul încremenise privind fix către Irina. Rusul o luă de talie şi începu s-o învârtească, tot mai repede, în jurul damigenei, ridicând la răstimpuri piciorul stâng şi zvârlindu-l de mai multe ori în aer.
