— Nu cred că am suferit. Nu-mi aduc aminte...
Duma continua să-l privească în ochi, aşteptând parcă să mai adauge ceva. Apoi îi puse mâna pe frunte.
499
NOAPTEA DE SÂNZIENE
— Lăsaţi-l, spuse el târziu. Mă duc sus să telefonez... Biriş asculta paşii doctorului îndreptându-se spre uşă.
— Nu cred c-o mai duce mult, îl auzi şoptind din prag. Ar trebui să-l vadă un specialist...
De foarte multe zile nu-l mai chemaseră la interogatoriu, dar Biriş nu izbutea să-şi amintească precis câte zile trecuseră. Când se trezea, întreba deodată: — Cât e ceasul? Nu primea întotdeauna răspuns. Adesea se trezea singur în cameră, şi atunci îi era frică şi închidea repede ochii ca să regăsească beatitudinea visului. Vaporul înainta în aceeaşi noapte fără început şi fără sfârşit, dar luminile se împuţinaseră şi Biriş nu regăsea întotdeauna lumânarea aprinsă în mâinile lui. Odată, rămăsese mult timp pe punte, încercând să înţeleagă ce se întâmplă cu el, cum de a ajuns pe acest vapor şi încotro călătoreşte. începu să se plimbe, dar întunericul era atât de compact încât foarte curând renunţă şi rămase pe loc. Auzea doar zgomotul motoarelor şi al valurilor pe care le despica vaporul. I se făcu dor să revadă lumânările aprinse şi parcă dorul acesta ar fi fost de ajuns ca să le aprindă, căci puntea întreagă începu deodată să se lumineze. Deschise ochii mari şi privi în jurul lui. Bârsan îngenunchease în faţa patului şi-l ruga, cu mâinile împreunate.
— Spuneţi, domnule profesor, că-mi rămân copiii pe drumuri! Ca pe un Dumnezeu vă rog! Am cinci copii...
Fără să-şi dea seama, Biriş începuse să plângă. Cineva trebuia întotdeauna să plătească, înţelese el, şi de data aceasta va plăti Bârsan. Ca să poată cunoaşte el beatitudinea, suferă Bârsan. îl cuprinse o nesfârşită milă şi, printre lacrimi, zâmbi.
— Bârsane, şopti, nu-ţi fie frică de Dumnezeu. N-o să ne facă nimic. Toţi mergem la Paris...
— Vă rog ca pe un Dumnezeu, domnule profesor, continuă Bârsan fără să se ridice din genunchi. Spuneţi!...
— Ce trebuie să spun? întrebă Biriş făcând un efort să se trezească.
— C-aţi primit ordin: cuprinsul mesajului. Scap şi eu, scăpaţi şi dumneavoastră...
Biriş îl privi lung, tulburat.
— Dacă scapi tu, Bârsane, am să spun. O spun numai pentru tine. Anunţă pe Duma că spun tot. Să aducă
stenografa, că vă spun tot...
Apoi închise ochii şi începu să aştepte. Târziu, auzi foarte aproape de el vocea lui Duma.
— Ar fi fost mai bine dacă te-ai fi hotărât mai demult. Nu mai sufereai...
— Aţi adus stenografa? întrebă Biriş fără să deschisă ochii.
M1RCEA ELIADE
500
501
NOAPTEA DE SÂNZIENE
— E aici, lângă mine. Poţi să începi...
— Vă rog să notaţi că o fac numai pentru Bârsan, ca să scape el... Aşteptă câtva timp, cu ochii închişi, încruntându-se, parcă ar fi făcut un
suprem efort să-şi amintească, apoi începu brusc, cu o voce obosită, aproape înecată de deznădejde:
— Pe-un picior de plai Pe-o gură de rai, Iată vin în cale
Se cobor la vale
Trei turme de miei
Cu trei ciobănei... cu trei ciobănei... Cum e mai departe?
— Biriş! auzi el vocea aspră a lui Duma, îţi baţi joc de noi?
Biriş deschise ochii dar nu privi pe nimeni. îşi opri privirile în tavan.
— Nu. E foarte serios. O să vedeţi îndată de ce. E un limbaj cifrat. Aşa începe mesajul din labirint.
în celulă se făcu deodată tăcere.
— Amintiţi-mi ce urmează, făcu Biriş fără să-şi desprindă privirile din tavan, că e în legătură cu mesajul. E de la Munte.
— Dumneata ştii ce urmează? se adresă Duma stenografei.
— Cred că da, auzi Biriş vocea intimidată a fetei. Se apropie de pat şi începu să recite:
— Mări se vorbiră Şi se sfătuiră
Pe l-apus de soare Ca să mi-l omoare Pe cel moldovean Că-i mai ortoman, Şi-are oi mai multe Mândre şicornute, Şi cai învăţaţi Şi câini mai bărbaţi...
După câtva timp, văzând că Biriş asculta cu ochii închişi, fără să scoată un cuvânt, Duma o întrerupse.
